Occidentul este tot mai convins că războiul din Ucraina se apropie inexorabil de sfârșit și că Rusia va învinge. Forțele rusești avansează într-un ritm accelerat pe frontul de 1000 de kilometri și au capturat cea mai mare parte a orașului Pokrovsk, cheia apărării ucrainene în regiunea Donețk. Atacurile nocturne cu drone și rachete în cantități din ce în ce mai mari distrug infrastructura militar-industrială a țării, ca să nu mai vorbim de casele și afacerile ucrainenilor de rând. În ciuda analizelor optimiste din presa occidentală, pierderile ucrainene depășesc aproape sigur, cu mult, pierderile rusești (de obicei exagerate). Chiar dacă posibila reaprovizionare a apărării aeriene a Ucrainei, în special cu supramediatizatele rachete Patriot, ocupă mult spațiu în titlurile de pe prima pagină a ziarelor, relevând o schimbare de direcție a lui Trump în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, realitatea este că Pentagonul refuză să-și distribuie propriile stocuri, aflate în scădere, iar cele două baterii promise de Germania nu vor sosi înainte de primăvara viitoare. Previziunile optimiste conform cărora economia rusă se va prăbuși sub presiunea efortului de război și a sancțiunilor, repetate la intervale regulate încă de la începutul anului 2022, par, ca de obicei, departe de a fi adevărate. Economia ucraineană se află într-un declin din ce în ce mai grav, nu doar din cauza rachetelor și dronelor rusești, ci și din cauza cotelor de dumping scutite de taxe vamale ale UE pentru exporturile agricole ucrainene.

Presupunând că războiul se încheie cu acceptarea, de către oricine se va afla la conducerea Ucrainei, a pretențiilor lui Putin privitoare la o Ucraină neutră, lipsită de protecția NATO, și a controlului rusesc permanent asupra teritoriilor cucerite – ei bine, ce se va întâmpla în acest caz?

În primul rînd: pasarea responsabilității.

Reacția imediată va consta într-o serie de reproșuri febrile. Toți cei care s-au străduit să mențină Ucraina în luptă, cei care au făcut ca inițiativele de pace (Minsk 2015, Istanbul 2022) să rămână fără niciun efect, manevrează pentru a evita responsabilitatea și a da vina pe altcineva. Donald Trump va fi, fără îndoială, obiectul unor învinuiri furioase, mai ales când toată lumea își va da seama că recenta sa „întoarcere de 180 de grade” în privința armelor pentru Ucraina, s-a redus, de fapt, aproape în totalitate, la promisiuni deșarte și câteva cuvinte dezagreabile la adresa lui Putin. Doar că președintele SUA a ajuns cu mult timp în urmă la concluzia că înfrângerea Ucrainei este inevitabilă. El a dat lobby-ului militar-industrial un trilion de dolari cu care să se hrănească, ceea ce ar trebui să-i închidă gura, mai cu seamă că o mare parte din bugetele europene de apărare, aflate în creștere rapidă, vor curge, de asemenea, inevitabil, în vistieria contractorilor americani de apărare. Pentru a se asigura, el a zăpăcit UE să-i promită explicit că va cheltui miliarde de dolari pe arme americane. Sfârșitul războiului îl va avantaja pe Trump, în sensul că o mare parte a bazei sale electorale MAGA, aflată în prezent în scădere, din cauza furorii Epstein, va fi însuflețită de îndeplinirea promisiunii de a pune capăt războiului.

Trump poate face publice, oricând dorește, învinuirile de corupție ale regimului Zelenski.

Dacă Trump are nevoie de un țap ispășitor, el poate dovedi corupția rampantă care a fost o caracteristică a regimului actual (precum și a predecesorilor săi) de la Kiev. Președintele SUA, care a moștenit dosarul extins al CIA despre corupția de la Kiev, întocmit sub Biden, nu duce lipsă de muniție în acest sens. Încercarea lui Zelenski din ultimele zile de a emascula agențiile anticorupție din Ucraina, sponsorizate de Occident, confirmă ideea bine întemeiată că există ceva foarte putred în inima regimului de la Kiev.

Europa dezbinată

Vor exista fisuri în interiorul Europei. Deși, așa cum s-a menționat, țări importante, în special Marea Britanie, Germania și Franța, sunt hotărâte să utilizeze spectrul agresiunii rusești pentru a-și consolida economiile aflate în dificultate, aruncând miliarde în oala industriei de apărare, nu toată lumea este de acord cu acest război rece aflat în desfășurare. Ungaria și Serbia și-au anunțat dorința de a construi o conductă de petrol pentru a importa țiței direct din Rusia, ocolind UE și sancțiunile acesteia. Slovenia a optat recent pentru organizarea unui referendum privind retragerea din NATO, dar reacția colerică a opoziției a determinat o contramandare grăbită. Armatorii greci sunt hotărâți să transporte petrol rusesc, în ciuda sancțiunilor înăsprite ale UE. Abaterile de la angajamentul NATO/UE de a evita confruntarea cu Rusia sunt urmate de reacții rapide și nemiloase. În noiembrie anul trecut, românii au votat pentru alegerea unui candidat, altfel excentric, Călin Georgescu, care a promis să promoveze relații pașnice cu Rusia. Această izbucnire de democrație a fost rapid înăbușită de sistemul judiciar, care l-a interzis pe enervantul Georgescu. În ciuda unor astfel de măsuri disciplinare, rezistența populară la sprijinul acordat Ucrainei, în special în rândul fermierilor amenințați de importurile ucrainene, va continua, fără îndoială. Un Kiev învins ar propulsa probabil un nou val de refugiați spre vest, care, fără îndoială, vor fi primiți mai puțin prietenos decât cei care au fugit în 2022.

Război secret la frontieră

Sfârșitul războiului nu va pune neapărat capăt tulburărilor din Europa de Est. La urma urmei, porțiuni întinse din vestul Ucrainei sunt alcătuite din teritorii poloneze, românești și slovace ocupate de Armata Roșie la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și alipite Ucrainei de către Stalin.

Nu este lipsită de logică ideea că înfrângerea Ucrainei ar putea duce la realipirea acestor teritorii la țările lor de origine. De asemenea, merită să ținem cont de faptul că, după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, CIA a acordat un sprijin semnificativ naționaliștilor ucraineni (care luptaseră anterior cu entuziasm alături de naziști), pentru a continua o campanie de gherilă de ani de zile împotriva sovieticilor, un efort care probabil va fi repetat după sfârșitul acestui război.

Nu, armata lui Putin nu va mărșălui până la Paris

O temă majoră a campaniei europene de marketing a războiului din Ucraina a fost afirmația că, în cazul în care Ucraina ar pierde, un Putin victorios ar năvăli spre vest, într-o blitzkrieg care s-ar opri, eventual, doar la Canalul Mânecii. Dar există puține dovezi că liderul rus ar nutri un asemenea plan. Decizia sa de a invada Ucraina în 2022 a fost aproape sigur determinată de nevoia sa de a-și consolida baza naționalistă internă amenințată, așa cum am explicat în altă parte. Nu există nicio indicație că sentimentul naționalist de care depinde popularitatea sa favorizează extinderea în zone neconectate istoric cu Rusia și nepopulate cu vorbitori de limbă rusă. (Acest lucru pare să se aplice și republicilor baltice, în ciuda minorității lor vorbitoare de limbă rusă și a secolelor de influență, conflict și dominație rusească). De asemenea, merită menționat faptul că singura amenințare militară explicită la adresa unei țări NATO a venit din partea lui Trump, la adresa Groenlandei.

Europa va fi cufundată până la genunchi în arme nucleare

Cel mai amenințător este faptul că prezumtiva înfrângere a Ucrainei va accelera fluxul de arme nucleare către o Europă din ce în ce mai militarizată, intervertind decizia lui George H.W. Bush de retragere a majorității acestor arme, la sfârșitul ultimului Război Rece. De exemplu, în ultima săptămână, un transport special de bombe nucleare B-61-12 „dial-a-yield” ale Forțelor Aeriene Americane a sosit la baza aeriană Lakenheath (partajată de USAF/United States Air Force și RAF/Forțele Aeriene Regale) din Suffolk. Guvernul laburist britanic a anunțat recent că va cumpăra doisprezece avioane F-35A – un stimulent sănătos pentru bilanțul Lockheed – la 80 de milioane de dolari bucata, în scopul specific de a transporta arme nucleare. Totodată, în capitalele europene, în special la Berlin, se vorbește despre o capacitate nucleară europeană non-americană, utilizând în acest scop forțele nucleare franceze și britanice. Astfel de planuri, dacă au, într-adevăr, o asemenea amploare, se bazează pe ideea că Washingtonul va abandona Europa și o va lăsa la mila hoardelor moscovite. Pare exagerat. Trump poate disprețui Europa și liderii ei numindu-i niște pigmei debili, dar din moment ce cererile sale insistente de creștere a cheltuielilor europene pentru apărare vizează, în esență, amplificarea vânzărilor de arme americane (și anume, acele F-35A), există puține perspective ca el sau oricare alt președinte american să lase Europa să se descurce de un singură.

După cum s-a tot spus, acordul de pace parafat de Ucraina și Rusia la Istanbul în aprilie 2022 avea șanse mari să pună capăt războiului, astfel încât cea mai mare parte a Ucrainei să nu fie distrusă sau cucerită de Rusia, evitând, totodată, uciderea sau mutilarea a sute de mii de ucraineni și ruși. Dar Washingtonul și Londra l-au respins și le-au ordonat ucrainenilor să moară – o decizie stupidă și crudă.

Andrew Myles Cockburn este jurnalist britanic și editor al revistei Harper’s din Washington, D.C.. Cărțile și articolele sale sunt în principal despre securitatea națională. A scris despre armata sovietică, operațiunile militare și de securitate națională a SUA și Israel. A produs și filme documentare.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici