Foarte importantă pentru cariera lui Nicolae Grigorescu a fost întâlnirea pe care a avut-o artistul cu călugărul Isaiia Piersiceanu la Mănăstirea Zamfira, acolo unde lucrările de execuție a picturilor murale erau pe sfârșite. Acesta era un călugăr de la Mănăstirea Neamț, un „… om umblat, cărturar și vioi în povestirile lui”, un om de lume care avea mult timp liber prin simplul fapt că viața monahală pe care o ducea era una abordată într-un mod foarte personal. Prin felul său de a fi, era o figură caracteristică a acelor vremuri în care laicizarea de tip apusean era un fenomen care se derula cu rapiditate. Iasaiia Piersiceanu amintește erudițiilor cunoscători ai istoriei culturii moldovenești de la mijlocul secolului al XIX-lea, de călugărul Scarlat Vîrnav, care era și el un monah amestecat în cele lumești, un boier și un mare amator de artă, din donațiile căruia s-a fondat de fapt Pinacoteca din Iași.

Prin contactul pe care Nicolae Grigorescu l-a avut la Mănăstirea Zamfira cu Isaiia Piersiceanu și prin povestirile pe care acesta din urmă i le-a spus despre țările îndepărtate, monumente și muzee, artistul a luat hotărârea ca împreună cu Isaiia să întreprindă o călătorie în Apusul Europei. Astfel, în toamna anului 1857, cei doi au plecat precipitat de la Zamfira la Mănăstirea Neamț pentru ca Isaiia să primească încuviințarea acestui demers de la autoritățile monahale de acolo. Astfel, Grigorescu nu a terminat lucrările de la Zamfira, iconostasul rămânând până în ziua de astăzi nedefinitivat.Cum au ajuns la Mănăstirea Neamț, Piersiceanu a căzut grav bolnav și tot proiectul imaginat de cei doi la Zamfira a rămas nerealizat.

Ajuns la Mănăstirea Neamț, Nicolae Grigorescu l-a cunoscut pe Iosif Gheorghian, care i-a devenit pentru o vreme prietenul și sfătuitorul său, în special după îmbolnăvirea lui Piersiceanu care a plecat, după unele surse bibliografice, la Muntele Athos fiind convins că nu se va mai însănătoși. Cu Gheorghian, Nicolae a luat lecții de limba franceză și a studiat un ghid al Parisului. Într-o chilie a mănăstirii a găsit o culegere de stampe după lucrări celebre. Artistul a realizat câteva copii, care se află astăzi în muzeul Mănăstirii Agapia: două compoziții după Poussin și Madona Sixtină după Rafael. Fuga din Egipt după Auguste Chauvin și litografiată inițial de Karl von Fischer, se afla la Mănăstirea Neamț. Lucrarea a fost concepută în spirit apusean.

Fuga din Egipt – copie după Auguste Chauvin

 

 

Grigorescu a pictat în această perioadă mai multe icoane, pe care le expunea în vitrina unei dughene din Piatra Neamț. Una din icoane i-a plăcut foarte mult maicii Tavefta Ursache, care era stareță la Agapia. Ca urmare, i-a dat lui Nicolae comanda de zugrăvire a bisericii de la Agapia. Datorită prețului considerabil al proiectului, Grigorescu a acceptat imediat, deoarece încasarea contravalorii lucrărilor îi dădea independență financiară și putea să plece liniștit la studii.

 

Mănăstirea Agapia

„Trei ani frumoși în acest loc retras, al cărui nume înseamnă iubire. Toată întârzierea, toată vremea asta de așteptare, petrecută în ruga cea mai curată a muncii, s-ar zice că e un noviciat — o pregătire a sufletului pentru a putea intra în tainele artei. Pentru istoricul picturii noastre bisericești — când se va scrie odată această istorie — biserica Sfinții Voievozi de la Agapia va fi ca un larg și luminos limpeziș de câmp, după o îndelungată rătăcire prin codru. Un curent de aer sănătos străbate și în arta noastră religioasă. Sfinții lui Grigorescu sunt vii, omenește vii, și destul de sfinți prin expresia de bunătate, de îndurare și de evlavie pe care pictorul a știut să le-o dea, fără să-i desfigureze, fără să-i bizantinizeze prea mult, înțelegând instinctiv că un sentiment ceresc nu poate decât înfrumuseța o figură omenească. De altfel, încă de pe atunci el nu lucra decât având înaintea lui un model viu, care să-i dea figura și atitudinea cerută. Pentru sfântul Gheorghe de pe una din dverele altarului i-a pozat profesorul de la Iași, Miltiade Țoni — un tip de frumusețe; pentru Maica Domnului, cutare femeie din Filioara; băiețașul unui dulgher — pentru copilul Isus; iar cutare măicuță, uitată de vremi, slabă, cocoșată și zbârcită ca un hrib, cată azi cu jale la sfânta Varvara, își vede tinerețea ei acolo, aidoma gura și ochii ei de-acum cincizeci de ani, și zice oftând: „Mare dar ș-aista, Doamne. Eu am să fiu oale și ulcele, ș-aici… tot așa am să stau”…”

—Alexandru Vlahuță: Pictorul Grigorescu,

 

În data de 2 aprilie 1858, Nicolae Grigorescu a semnat contractul pentru zugrăvirea bisericii de la Mănăstirea Agapia.  Contractul pentru zugrăvirea bisericii de la Agapia a stabilit foarte amănunțit toate detaliile, pornind de la cum vor fi pregătiți pereții cu „… oloiu din destul și după acest oloiu de două ori șpaclu cu care se va netezi ca icoana”, la catapeteasmă care „… va fi zugrăvită chiar cu mâna mea ca și toate tablourile după pereți în biserică, însemnate pe listă”.

 

Contractul pentru zugrăvirea bisericii – 2 aprilie 1858

 

Prin contract, Nicolae se obliga „… a face fiecare istorie completă după descrierea Sfintei Scripturi și a accepta orice schimbări în programul decorației, la cererea mănăstirii, sub rezerva de a fi anunțat din vreme, adică înainte de începerea lucrului”. Tot prin contract lui Nicolae îi revenea sarcina de a-și aduce trei ajutoare ale căror nume nu au fost menționate. Desigur, una din ele era Gheorghe Grigorescu, fratele său, al doilea era un zugrav de ornamente „… cel mai bun… ce am putut găsi în Principate” și despre al treilea nu se știe nimic. Prin contract se stipula ca zugrăveala bisericii să fie terminată în cel mult un an și jumătate, adică înainte de sfârșitul anului 1859. Pentru aceasta Grigorescu urma să fie plătit cu suma de 2000 de galbeni, valoare în care intra costul materialelor și plata tuturor ajutoarelor sale.

Maica Domnului

Sfântul Gheorghe

 

 

 

Nicolae Grigorescu a povestit el singur despre cum lucra la Agapia:

„”Toată noaptea visam numai îngeri și scene religioase. Erau zile când tot ce făceam, tot ce făcusem mi se părea trist, fără viață, fără armonie, și atunci îmi venea să las toate baltă și să plec în lume. Intra o rază de soare, și deodată se lumina și biserica, și sufletul meu. Pe-atunci noi n-aveam nici un fel de orientare în artă. Era o carte veche, cu slove chirilice, care ne da rețete de la Muntele Athos pentru prepararea colorilor și câteva lămuriri despre vârsta, îmbrăcămintea, viața și însușirile fiecărui sfânt. Atât. Încolo, făceam fiecare cum ne tăia capul. Și-n meșteșugul ăsta al nostru, când stai și migălești mult, mult la un lucru, de la o vreme nu mai știi ce faci. Nu mai vezi. De aceea, uneori lăsam bidinelele, ș-o luam razna peste munți, cu pușca la spinare. Umblam așa câte-o zi-ntreagă; și când m-apucam a doua zi de lucru, parcă eram alt om”.
–- Alexandru Vlahuță: Pictorul Grigorescu,

 

 

Este de menționat ca un plus al activității lui Grigorescu la Agapia, înființarea de către acesta a unei școli de pictură la mănăstire pentru călugărițele cu aptitudini artistice, sub directa conducere a stareței Tavefta Ursache. Astfel, în data de 8 februarie 1860 școala de la Agapia funcționa „… cu un număr de câteva copile… care… au și înaintat pre cât au fost cu putință, una din ele însă cu osebire”. Există în arhivele mănăstirii documente pentru achiziționarea celor trebuincioase desfășurării cursurilor de pictură. O dată cu terminarea lucrărilor de la Agapia și cu plecarea lui Nicolae Grigorescu, din păcate, școala de pictură și-a încetat existența.

 

Stimați cititori,

Dacă ajungeți la Mănăstirea Agapia, vizitați muzeul. Veți vedea un număr mare de picturi cu scene din Noul Testament. Dacă Marc Chagall este considerat pictorul Vechiului Testament, Nicolae Grigorescu este, în opinia mea, pictorul Noului Testament.

 

 

Biserica din Puchenii Mari

După terminarea lucrărilor de la Mănăstirea Agapia, Nicolae Grigorescu a mai rămas în țară din primăvară până în luna octombrie anului 1861. Artistul a pictat în acest răstimp ctitoria lui Iorgu Niculescu Dorobanțu din comuna Puchenii Mari. Cel mai vechi document care menționează că biserica din Puchenii Mari a fost pictată de către Nicolae Grigorescu este raportul ecleziastic al mitropolitului UngroVlahiei semnat de Grigore N. Popescu în anul 1900, prin care acesta constata că:

„… deși nu veche rău, dar după timpuri n-a mai fost îngrijită, căci se constată că mai înainte a plouat înăuntru, din care cauză pictura după bolți s-a stricat în unele locuri, pictură care de altfel pentru o biserică rurală e foarte bine făcută de d-ul artist Grigorescu…”

În anul 1914, parohul bisericii Grigore Moisescu a intervenit pe lângă minister pentru refacerea picturilor murale „… executate de neîntrecutul nostru pictor Grigorescu, după informațiile date de fosta proprietăreasă, d-na Ana Aman, fosta soție a fondatorului acestei biserici”. Raportul a mai pomenit că pictura bisericii a fost realizată în anul 1860. Fosta soție a lui Theodor Aman fusese căsătorită întâi cu ctitorul bisericii și ea apărea în pictura din biserică alături de acesta în pronaos. Ana Aman declara mai târziu că pictarea bisericii s-ar fi produs în anul 1860. Pe unul din prăznicarele de la altar care reprezintă pe Sfinții Petru și Pavel. se poate citi anul 1861, icoana nefiind semnată se consideră ca neaparținându-i lui Grigorescu. Astfel, picturilor din Puchenii Mari nu li se poate stabili cu certitudine o datare precisă. Mai dificilă este atribuirea picturilor, deoarece la Puchenii Mari artistul a lucrat și cu ale ajutoare, posibil și cu Gheorghe Grigorescu, pentru a termina mai repede lucrările în vederea plecării sale în străinătate. În aceeași ani a decedat și Ruxandra Grigorescu.

Istoricul George Oprescu a considerat că din cauza calității mai mult decât mediocră a picturilor de la această biserică, se poate spune că prezența lui Grigorescu este într-o măsură restrânsă, doar la unele părți din pictura murală și la cel mult câteva chipuri aflate la catapeteasmă. Făcând o analiză comparativă între icoanele mari împărătești de la Zamfira sau Agapia cu cele de aici, acestea din urmă uimesc prin stângăcia desenelor și a stridențele cromatice ale unui colorit sărac și lipsit de gust. Este improbabil ca Sfântul Gheorghe înfățișat călare cu mijloace aproape infantile să fi fost realizat de marele artist. În mod similar este și Sfântul Nicolae aflat într-una din icoanele împărătești, care pare o banală repetare a icoanei de la Zamfira. Dintre toți apostolii de la Pucheni, doar Petru, Pavel și Simeon amintesc de spiritul viu al lui Grigorescu.

Maica Domnului cu pruncul – din altar

Pantocrator – de pe cupola naosului

 

Dacă icoanele au rezistat timpului și au ajuns în contemporaneitate, pictura murală a rămas decenii întregi în ruină totală și s-a degradat aproape în întregime.  Lovitura de grație a dat-o așa zisa restaurare executată de pictorii Dimitrie Belizarie și Musceleanu. A mai rămas doar pe ici pe colo câte ceva din aspectul inițial. Trecând peste toate aceste nenorociri ale nepăsării și ale degradării naturale și umane, contribuția lui Nicolae Grigorescu mai poate fi văzută în decorația murală mai mult decât în catapeteasmă. Se recunoaște ca aparținându-i artistului: Maica Domnului cu pruncul care tronează în altar, Pantocratorul de pe bolta cupolei de deasupra naosului și Sfinții Ilarion și Dimitrie Basarabov de pe zidul nordic al pronaosului.

 

 

Săptămâna viitoare, vom continua cu un alt mare titan al picturii bisericești din România, cel care a pictat…52 de biserici…Gheorghe Tattarescu …

 

 

 

 Rubrică realizată de Cezar Corâci