Acum cincizeci de ani, în luna iunie, scriitorul rus expulzat din Uniunea Sovietică și, ulterior, laureat al Premiului Nobel, Aleksandr Soljenițîn, a rostit primul dintre cele cinci discursuri adresate publicului american și britanic, publicate ulterior într-o carte intitulată “Warning to the West”. Acum, după mai bine de o jumătate de secol, este de datoria noastră să ne amintim atât de Soljenițân, cât și de avertismentul său.

În primul rând de Soljenițîn, omul, care este în mare parte necunoscut tinerilor. Soljenițân (1918–2008) a fost un patriot rus. A urmat cursurile Universității din Rostov-pe-Don, absolvind matematica și cursuri de literatură prin corespondență la Universitatea de Stat din Moscova, iar apoi a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Decorat pentru curaj și realizări remarcabile pe câmpul de luptă, a ajuns la gradul de căpitan. Cu toate acestea, în februarie 1945, în timp ce era încă pe front, a comis indiscreția de a scrie unui prieten o scrisoare în care îl critica pe dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin. Poliția secretă sovietică a citit scrisoarea lui Soljenițân și l-a învinuit de trădare. A fost condamnat la opt ani de muncă în lagărele de concentrare sovietice, urmați de exil intern într-o regiune îndepărtată a Uniunii Sovietice.

În 1956, liderul sovietic Nikita Hrușciov a încercat să atenueze unele dintre excesele predecesorului său. Reabilitarea lui Alexandr Soljeniţîn a avut loc în contextul acestei perioade de destindere politică cunoscută sub numele de „Dezghețul Hrușciov”, care a început după moartea lui Iosif Visarionovici Stalin (în 1953), fiind marcată de o revizuire a condamnărilor anterioare ale multor disidenți. Soljenițîn își ispășise deja pedeapsa de opt ani în lagărele de prizonieri, și a fost eliberat din exilul intern. Astfel, el obținut un loc de muncă ca profesor de matematică și, în anii care au urmat, în timp ce ziua preda la școală, nopțile își scria cărțile. Pentru cea mai impresionantă dintre toate, „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, a și primit Premiul Nobel pentru Literatură (în 1970). Cartea fusese publicată în 1962, cu aprobarea lui Hrușciov, și era o descriere tulburător de detaliată a vieții într-un lagăr de prizonieri sovietic, expunând pe deplin brutalitatea sadică a sistemului sovietic și făcând practic imposibilă susținerea acestuia de către intelectualii occidentali orbiți de așa zisa lui superioaritate morală, în comparație cu democrațiile occidentale.

Când Hrușciov a fost detronat printr-o lovitură de stat, în 1964, și înlocuit de mai nemilosul Leonid Brejnev, Soljenițân a continuat să scrie în secret. Impresionanta sa lucrare în trei volume „Arhipelagul Gulag”, a fost finalizată în 1968. Totuși, primul volum nu a fost publicat decât în ​​1973, după ce manuscrisul fusese scos ilegal din URSS și trimis unei edituri franceze. (Toate cele trei volume au fost tipărite până în 1975.) A fost un spectacol de forță devastator, care înfiera regimul cu o asemenea virulență încât, ca reacție, Brejnev și Biroul Politic i-au retras scriitorului cetățenia și l-au trimis în exil. După câteva luni petrecute în Europa, Soljenițân s-a mutat în Statele Unite, unde a rămas până după prăbușirea Uniunii Sovietice. Dezamăgit de America, Soljenițan a decis, până în cele din urmă, să-și trăiască ultimii săi ani de viață în Rusia, pe care nu a încetat niciodată să o iubescă cu ardoare.

În 1975, la doar un an după sosirea în SUA, scriitorul și-a lansat ”avertismentul” său către Occident. A vorbit în calitate de prieten al Statelor Unite și dușman declarat al sistemului socialist opresiv al URSS, avertizându-i pe americani cu privire la unele defecte periculoase ale societății americane: lipsa valorilor spirituale, o presă lipsită de vigoare, o incapacitate psihologică de a se opune cu fermitate răului implacabil al expansionismului sovietic și, în special, un cult al materialismului ucigaș de suflete. Soljenițân se temea că americanii cred atât de puternic în supremația confortului, încât nu mai înțeleg că există valori morale superioare pentru care merită să lupți sau să mori și că această lipsă de claritate morală va pune în pericol viitorul lor ca națiune liberă.

În lipsa valorilor spirituale, atrăgea atenția Soljenițîn, Statele Unite nu pot avea curajul și nici voința de a contracara o putere cu adevărat malefică, cum era Uniunea Sovietică. În “Warning to the West”, el a făcut tot posibilul să expună natura regimului comunist al URSS. El a povestit cum, după foametea de pe Volga din 1921, ajutorul umanitar al Administrației Americane a salvat milioane de vieți. Dar, oare cum și-a exprimat regimul comunist al URSS recunoștința pentru această binefacere? Nu doar că au încercat să șteargă întregul eveniment din memoria populară – ”este aproape imposibil să găsești în presa sovietică de astăzi vreo referință la acest fapt”, scria Soljenițîn atunci, dar au denunțat-o chiar ca fiind o mișcare a serviciilor secrete, ”un plan viclean al imperialismului american de a încerca să înființeze o rețea de spionaj în Rusia”.

După ”inovația” lagărelor de concentrare, în care Uniunea Sovietică a exterminat membrii partidelor de opoziție, aceasta a orchestrat, printre alte orori, Holdomorul, înfometând, deliberat 6-10 milioane de ucraineni [și moldoveni] (1932-1933), dar, spre uimirea și oroarea retroactivă a lui Soljenițân, președintele american Franklin Roosevelt și Congresul american, nu au pregetat să recunoască oficial guvernul sovietic.

Soljenițîn a deplâns tentativele SUA de conciliere cu URSS încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În cuvintele sale: „Începând de la Ialta, oamenii voștri de stat occidentali, dintr-un motiv inexplicabil, au semnat o capitulare după alta. Niciodată Occidentul sau președintele vostru Roosevelt nu au impus vreo condiție Uniunii Sovietice. El a oferit ajutor nelimitat și apoi concesii nelimitate. Ocupația Mongoliei, Moldovei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei au fost recunoscute în tăcere la Ialta. După aceea, aproape nimic nu s-a făcut pentru a proteja Europa de Est și încă șapte sau opt țări au fost predate.”

Din 1945, când s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, până la avertismentul lui Soljenitîn, din 1975, autorul rus a detectat ceea ce numea „o stare de spirit foarte periculoasă… [în Occident]: Cedați cât mai repede posibil, pace și liniște cu orice preț”. A încercat cu vitejie să covingă că sovieticii nu puteau fi îmbunați, că tergiversările și înțelegerile cu ei erau o politică perdantă – înțelegeri la care ar fi renunțat imediat ce le-ar fi convenit, concesii în speranța iluzorie că vor renunța la noi agresiuni. El a concluzionat că America pierduse capacitatea de a face față metodelor sovietice în singurul mod care putea duce la un rezultat favorabil: acela al fermității și al neînduplecării.

Avertismentul lui Soljenițân deborda de adevăr și înțelepciune. Mustrând Occidentul pentru disponibilitatea sa eronată de a face compromisuri cu un adversar implacabil malefic, el a denunțat politica americană a anilor 70 de compromisuri reciproce în vederea reducerii tensiunilor cu Uniunea Sovietică. Totuși, ironia a făcut ca tocmai această politică de destindere să fie, probabil, singurul motiv pentru care Politburo l-a trimis pe autorul de renume mondial în exil – unde a făcut atât de mult pentru a expune adevărata natură a sistemului sovietic – în loc să îl întoarcă în gulag sau să îl asasineze.

[…]

Mark Hendrickson este un economist care a predat la facultatea de la Grove City College din Pennsylvania, de unde s-a pensionat rămânând însă cercetător în domeniul politicii economice și sociale la Institute for Faith and Freedom. Este autorul mai multor cărți, pe teme variate, printre care istoria economică americană, personaje anonime din Biblie, problema inegalității bogățiilor și schimbările climatice.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici