Încă din Antichitate, dansul a fost un subiect pictural. Aproape de petrecere, tema permite lucrul la mișcare, utilizarea unui cromatism bogat și luarea în considerare a unui număr infinit de compoziții. Concentrându-se inițial pe mitologie – dansul muzelor sau al zeițelor – reprezentările dansului s-au îmbogățit începând cu secolul al XVIII-lea, îndreptându-se spre realism și chiar simbolism în secolul al XIX-lea și apoi spre o libertate formală totală în secolul al XX-lea.

 

Antichitatea Greco-Latină

Nu avem multe fresce din antichitatea Greco-Latină. În afară de Pompei, conservat printr-o catastrofă sau de câteva mozaicuri, din antichitatea Greco-Latină nu ne-a rămas decât sculptura…Totuși pentru că dansul era prezent în epocă credem că multe case erau decorate și cu fresce care aveau ca subiect dansul. Necropola de la Monterozzi, din apropierea orașului italian Tarquinia, include numeroase morminte etrusce. Această scenă înfățișează dansatori etrusci acompaniindu-se cu muzica unui flaut dublu și a unei cithare.

Mormântul Leopardilor, dansatorii ( secolul al V-lea  î.Hr.) . Fresca, necropola Monterozzi, Tarquinia.

Iată și alte fresce din Pompei…

 

Și apoi 1500 de ani de tăcere…Nu știm dacă cauza o reptezintă pictura bizantină, religioasă, care nu avea în program subiecte laice…Nu știm dacă cutumele epocii nu promovau dansul…dar subiectul lipsește ! Ajungem în perioada Renașterii și odată cu temele laice, inspirate din viața cotidiană, apare și dansul…Despre pictorii care urmează, noi am mai vorbit…aproape despre toți…Vom relua însă câteva date pentru a lega dezvoltarea temei în pictură de epoci și stiluri…

 

Pieter Bruegel cel Bătrân – al sec XVI-lea

Pieter Bruegel cel Bătrân (1525 – 1569), numit și Bruegel al Țăranilor, este cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea. Grație originalității și unicității operei sale, ocupă un loc excepțional în istoria picturii. Artistul renunță la tradițiile și tiparele Renașterii, dar profită la maximum de experiențele predecesorilor săi flamanzi și italieni pentru a-și dezvolta propriul stil.

Iată câteva lucruri care îl fac unic pe Pieter Breugel cel Bătrân :

Breugel a avut o mare influență asupra picturii din Epoca de Aur olandeză și, mai târziu, a picturii în general prin alegerile inovatoare ale subiectelor (scenele de gen). Este uneori denumit „Țăranul Bruegel”, pentru a-l deosebi de mulți pictori de mai târziu din familia sa , inclusiv fiul său Pieter Brueghel cel Tânăr (1564–1638).

Nunta țărănească

 

Dansul țăranilor este o pictură în ulei pe lemn realizată în 1567 de Pieter Bruegel. A fost luată ca pradă de Napoleon Bonaparte și adusă la Paris în 1808, fiind returnată în 1815. Astăzi este păstrată și expusă la Muzeul de Istorie a Artei din Viena.

Tabloul, nesemnat, și nedatat, a fost pictat în jurul anului 1567, la aproximativ aceeași dată cu Nunta țărănească. Picturile au aceeași dimensiune și se pare că s-a intenționat ca cele două să fie realizate în pereche sau ca parte dintr-o serie care să ilustreze viața țărănească. Acestea sunt cele două exemple remarcabile ale stilului târziu al lui Bruegel.

Detaliu din partea stângă a tabloului

 

Ca și Nunta țărănească, este posibil ca Bruegel să fi intenționat ca acest tablou să aibă, mai degrabă, un sens moral, decât să fie pur și simplu un portret afectiv al vieții țărănești. Lăcomia, desfrânarea și mânia pot fi identificate în imagine. Omul așezat lângă cimpoier poartă la pălărie o pană de păun, un simbol al vanității și mândriei. Bucuria țăranilor este ocazionată de sărbătorirea unei zile a unui sfânt, dar dansatorii își întorc spatele spre biserică și nu acordă nici o atenție imaginii Fecioarei prinsă de copac. Taverna prezentată în prim plan clarifică faptul că țăranii sunt preocupați de partea materială, mai degrabă decât de problemele spirituale.

Dansul de nuntă

Dansul de nuntă – detaliu

 

Și subiectele au continuat și cu Pieter Bruegel cel Tânăr…

Dansul de Nuntă – Pieter Bruegel cel Tânăr

Nunta țărănească – Pieter Bruegel cel Tânăr

 

 

 

Andreea Mantegna, Parnas (1496)

 

Andrea Mantegna –  Parnas (1496-97) . Tempera pe pânză, 159 × 192 cm, Muzeul Luvru, Paris. Această pictură, numită și  Marte și Venus , a fost creată pentru studioul Isabelei d’Este. Un studiolo este un cabinet de curiozități unde doamnele aristocrației vremii colecționau obiecte și picturi pe care le îndrăgeau. Parnasul este locul iubirii dintre Marte și Venus în mitologia antică. În pictură, aceste două zeități sunt plasate deasupra unui arc de piatră. Jos, muzele dansează, iar Apollo, așezat în stânga, cântă la cithară. În dreapta, Mercur îl însoțește pe Pegas, calul înaripat. În plus, mitologia contează puțin; Stilul pictorului este cel care trebuie observat, deoarece a evoluat considerabil și prefigurează secolul al XVI-lea cu lumina sa blândă și armonia culorilor. Personajele adoptă posturi aproape manieriste.

 

 

Antoine Watteau

Jean-Antoine Watteau (1684 –1721) este un pictor francez. Picturile lui Watteau creează o atmosferă ireală, înfățișând o fericire intangibilă. Curtea regală și teatrul erau temele predilecte ală artistului. Tehnica utilizată și preferința pentru culorile vii îi constituie un omagiu adus lui Rubens, însă stilul elegant și sensibilitatea lirică aparțin în întregime lui Watteau. Melancolia și sentimentul efemerității transpare întotdeauna în scenele aparent idilice. Watteau joacă un rol fundamental în înnoirea picturii franceze și devine creatorul unui nou gen, intitulat „serbări galante”, popular în arta rococo–ului. Pictura sa deschide drumul lui Boucher și Fragonard.

 

Iată câteva picturi…

Petrecere în parc

Marie de Camargo dansând

Dansul

Dansul – detaliu

Nicolas Poussin – Dansul vieții umane(1633)

Nicolas Poussin (1594  – 1665) este un pictor francez din perioada clasicismului baroc. În Dansul vieții umane (1633-34), Nicolas Poussin ne propune această scenă alegorică care este centrată pe cercul format din trei femei și un bărbat (din spate cu cununa de laur). De la stânga la dreapta, cele trei femei reprezintă bogăția (tiara), munca (împletituri împletite), sărăcia (turban). Bărbatul dansator reprezintă lenea, timpul liber. Astfel, Poussin propune o alegorie a societăților umane în care aceste condiții diferite coexistă de fapt. Pe cer, Apollo, zeul artelor, domină cercul oamenilor, evocând probabil ambiția artistului. Poussin propune o alegorie a societăților umane în care aceste condiții diferite coexistă de fapt. Pe cer, Apollo, zeul artelor, domină cercul oamenilor, evocând probabil ambiția artistului.

Dansul vieții umane

 

 

Sursa unor date biografice și comentarii : Wikipedia

Dans spaniol

Deși în Spania, dansul tradițional era foarte popular, nu am găsit corespondență în Pictură…Iată unul din puținele desene pe care le-am găsit

 

Pierre-Auguste Renoir 

Pierre-Auguste Renoir (1841 – 1919) este unul din cei mai celebri pictori francezi, creator – împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne și alții – al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieții,” Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.

 

Iată câteva picturi, care au ca temă Dansul…

 

Dans la Bougival(1883)

 

stânga- Dans în oraș, dreapta – Dans la Bougival

 

 

Vom continua să vorbim despre Dans și Pictură săptămâna viitoare…

 

 Rubrică realizată de Cezar Corâci