Războiul comercial, ameţitor, dintre SUA şi Canada, este suspendat, a spus-o însuşi Donald Trump, timp de 30 de zile. Cei doi lideri, Donald Trump şi Justin Trudeau, au căzut de acord să combată traficul de fentanil la graniţa comună, în urma unui apel telefonic. Aşadar s-a convenit la eliminarea traficului de fentanil la graniţa dintre SUA şi Canada, şi cu asta… gata. Fentanilul, un drog care face ravagii în SUA, ar fi, în cele din urmă, adevăratul motiv al disputei, începută la sfârşitul anului trecut. Până acum răspunsul canadian fusese cacofon, reflecând interesele diverse ale provinciilor canadiene. Canadienii francezi de pildă, din Quebec, nu împărtăşesc aceleaşi dorinţe cu canadienii din alte provincii. Justin Trudeau i-a răspuns încă de la sfârşitul anului trecut lui Donald Trump, că nu există cea mai mică şansă ca ţara sa să fie ataşată SUA. Imediat însă Elon Musk i-ar fi replicat scurt: „Dragul meu nu mai eşti guvernatorul Canadei, aşa că ceea ce spui nu mai are importanţă”. Folosirea termenului de „guvernator” al Canadei era menit să-l denigreze pe Justin Trudeau, comparându-l cu un şef executiv al unui stat american. Premierul canadian şi-a luat mai multe angajamente, în privinţa combaterii crimei organizate, a fentanilului şi a spălării banilor. Numai că motivul discordiei n-a fost fentanilul, un opoid, de 50 de ori mai puternic decât heroina, ci concurenţa comercială, deficitul de „200 până la 250 miliarde dolari cu Canada” şi declaraţia de intenţie a noului preşedinte american de a face ţara vecină „al 51-lea stat al SUA”. Premierul canadian a răspuns la tarifele vamale decise de Donald Trump şi a venit imediat cu o replică „usturătoare”: din 4 februarie, Ottawa preconiza intrarea în vigoare a tarifelor de 25% la produsele americane (bere, vinuri, fructe, sucuri de portocale, parfumuri, îmbrăcăminte, electrocasnice, mobilă, echipamente sportive, cherestea ş.a.m.d.). Lanţurile comericale între cele două ţări sunt profunde, rezultat al unei integrări economice, aproape fără egal în lume. Se spune că Ottawa rămâne principalul investitor străin în SUA, iar Washingtonul domină investiţiile străine pe teritoriul canadian. Canada ar fi şi principalul furnizor de energie, pentru vecinul său. Sâmbătă însă Justin Trudeau, într-un discurs memorabil, fără îndoială cel mai bun discurs al carierei sale, a încercat să-l convingă pe preşedintele american, prin cronica unei loialităţi, fără egal, nesfârşite, faţă de SUA. „De la plajele din Normandia, la munţii din peninsula Coreea, de la câmpurile din Flandra, până la străzile Kandhar, am luptat şi am murit pentru America. Solidaritatea noastră nu a slăbit niciodată. În timpul crizei iraniene a ostaticilor, în acele 444 de zile, am lucrat de la ambasada noastră pentru aducerea acasă a americanilor nevinovaţi, sechestraţi. În 2005 când uraganul Katrina a devastat New Orleans sau în urmă cu câteva săptămâni am trimis bombardiere cu apă pentru a lupta împotriva incendiilor din California. În 11 septembrie 2001, când lumea s-a oprit, în timp ce am oferit sprijin pasagerilor şi avioanelor blocate, eram încă acolo alături de voi, îndureraţi, alături de poporul american”. Discursul emoţionant al lui Trudeau a fost probabil un testament. Familia lui politică pregăteşte un succesor, după ce şi-a anunţat la 6 ianuarie a.c. demisia. Trudeau se confruntă cu o criză de încredere şi o polarizare crescândă a canadienilor. După 10 ani. În 2015, când a devenit prim-ministru avea 43 de ani şi reprezenta o nouă generaţie tânără, modernă, zâmbitoare. Întruchipa un progresism cuceritor. Discursul său, de care vorbeam, va fi ţinut multă vreme minte, şi va reverbera pilduitor.

 

 

 

Un articol de Mircea Canțăr