Sfârșitul lumii în stil franțuzesc – totul e permis, până nu rămâne piatră pe piatră

Ceea ce am văzut săptămâna trecută la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris nu a apărut din nimic. Desființarea meticuloasă a culturii occidentale de către organizatorii francezi este rezultatul multor decenii de atentă pregătire culturală.

Ideologia woke este rezultatul marxismului cultural, a luat naștere în Europa, a pus stăpânire pe Statele Unite prin intermediul Școlii de la Frankfurt[^1], iar apoi s-a reîntors pe vechiul continent, prin Franța.

Intelectualii de stânga, care au fugit, în timpul războiului, în Statele Unite și s-au cuibărit în universitățile Ivy League, și-au început campania de subminare și dezmembrare a valorilor occidentale încă din primele decenii postbelice.

În timp ce Statele Unite s-au aflat în fruntea acestei mișcări globale, centrul său european a rămas, fără îndoială, Franța. De fapt, după ce prima generație de intelectuali, în marea lor majoritate germani, a pus bazele, gânditorii francezi au preluat și cimentat campania de deconstrucție a Occidentului.

Teoreticieni precum Max Horkheimer, Theodor Adorno, Herbert Marcuse, Walter Benjamin și Jürgen Habermas au predat ștafeta unor gânditori precum Jacques Derrida, Michel Foucault, Jean-François Lyotard, Jean Baudrillard, Gilles Deleuze, Roland Barthes sau Félix Guattari.

Postmodernismul este termenul de referință aplicat unei vaste game de evoluții în domeniile de teorie critică. Cunoscut și sub denumirea de poststructuralism, a creat un mediu cultural în care merge orice, nu rămâne nimic și nicio autoritate nu mai trebuie respectată.

Roadele sale sunt acum pretutindeni. Lingviștii vor spune că limba nu este decât un câmp arbitrar în care nimic nu poate fi exprimat cu precizie. Filosofii vor pretinde că logica normală nu mai stă în picioare. Arhitecții și artiștii vor contesta normele și noțiunile tradiționale de frumusețe și armonie, doar pentru a le înlocui cu grosolănii și elemente șocante.

Etica și estetica clasică sunt deci revizuite pentru a fi desființate. Aceasta este ideologia predominantă a unei lumi în care nu mai există bine și rău, corect și greșit, bărbați și femei, genuri sau națiuni și, desigur, nu mai există niciun Dumnezeu creștin. Ceea ce sugerase cândva Friedrich Nietzsche, făcând haz, a devenit acum norma.

Multiculturalismul actual, provocările demografice, substituția, erodarea familiei nucleare, frenezia cultului LGBTQ și mișcarea woke, în ansamblu, nu ar fi fost posibile fără mișcarea poststructurală. Iar mișcarea poststructurală nu ar fi fost posibilă fără francezi.

În această lumină, să privim altfel ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris de săptămâna trecută. Vom înțelege că monstruozitatea dezvelită în fața ochilor noștri nu a fost un fenomen conjunctural. Francezii nu doar că s-au manifestat, ci au sărbătorit, dându-se în spectacol cu ceea ce ne fac tuturor, de aproximativ o jumătate de secol.

Așadar, să spunem doar c’est la vie și să trecem mai departe? Deocamdată se pare că perspectiva franceză a preluat controlul la nivel sistemic global. Dar pentru a lupta cu această degenerare generală, trebuie mai întâi să înțelegem ce este și de unde vine.

Destul de interesant, conservatorismul ca mișcare a fost fondat exact pe opoziția lui Edmund Burke față de revoluția franceză. În pamfletul său din 1790, Reflections on the Revolution in France, intelectualul britanic de origine irlandeză a prevăzut și a prezis baia de sânge și războiul european care va izbucni în urma răsturnării violente a monarhiei franceze.

Aproape două secole și jumătate mai târziu, conservatorismul este din nou cel de oferă o perspectiv realistă a ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi și prezintă singurul set de valori și principii capabile să ofere o alternativă la distrugerea lumii noastre.

Konstantinos Bogdanos este un politician și jurnalist grec, fost membru al Parlamentului Elen.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici