Despre cum să nu ne pierdem mințile în lumea asta nebună
Hello! Ce mai faceți, ce mai citiți?
Eu, din nou cu proză scurtă. Cartea aici de față cuprinde 15 povestiri, 15 felii de viață. Viața unor oameni care trăiesc cu noi, în preajma noastră. Care ne enervează până la limita aia subțire care te desparte de nebunie, oameni care ne sperie sau ne produc repulsie, oameni invizibili pentru ceilalți oameni. Și totuși… toate aceste povestiri au un numitor comun- personajele astea sunt imaginea însingurării ( o alegere a lor sau nu) chiar în mijlocul unei comunități care de fapt nu mai există de mult ( pentru că ” fiecare pentru el” și se salvează cine poate”). Fiecare personaj se luptă cu proprii demoni. Pe care îi învinge sau, neavând încotro, cu care se împrietenește, încercând astfel să-i îmblânzească.
Chiar dacă autoarea spune că nu oferă soluții ca să nu-ți pierzi mințile, fiecare poveste e o lecție. La final de lectură cititorul poate să decidă dacă schimbă ceva în propria viață sau adoptă tehnica struțului, refuzând realitatea și se acoperă cu pătura roz cu buline albastre ( pe care o urăște) și doarme cu fața la perete așa cum face personajul din Pătura roz, povestea care deschide volumul. Pentru că, de fapt, singuri, însingurați, părăsiți, plini de ură sau de iubire, doar noi ne decidem soarta. Preferabil până nu e prea târziu.
Așa că vă recomand să vă adunați mințile și să le puneți la treabă.
Citiți, citiți ! ( Nu zic de 3 ori că se interpretează ) Și să vă fie de folos!
Enjoy!
