De ce „dispar” opere de arta

Pe masura ce pretul operelor de arta urca – si urca vertiginos – atentia jefutorilor se indreapta tot mai frecvent spre acestea. In ciuda masurilor deosebite de paza, hotii isi fac treaba sistematic si constiincios, mai ales in ultima suta de ani.

Orice furt inseamna o paguba spectaculoasa, dar in unele cazuri, pe langa paguba, se adauga senzationalul faptului, odata cu o ciudata neputinta a autoritatilor de a gasi faptuitorii, care insa – foarte ciudat – uneori se dau singuri de gol, din greseala.

Operele de arta constituie patrimoniul cultural care este parte integrantă a identității naționale. Ea este definitorie pentru civilizații și este transmisă de-a lungul generațiilor.

 

Proprietatea bunurilor culturale este o chestiune mult discutată astăzi. Muzeele sau colecționarii privați poate că au achiziționat legal o operă de artă cu niște ani în urmă, lucru care complică mult rezultatul discuțiilor privind returnarea patrimoniului cultural. Și chiar dacă o țară pretinde returnarea anumitor obiecte de patrimoniu, este discutabilă capacitatea de a le conserva și păstra. În cazul pieselor al căror preț este ridicat, este cu atât mai dificil pentru actualul proprietar să renunțe la ele, fără niște compensații.

Națiunile Unite susțin restituirea obiectelor de patrimoniu cultural țărilor de origine, dar, până acum, nu există un cadru universal pentru acest transfer. Este important ca fiecare țară să își studieze și să se bucure de rodul propriei moșteniri culturale.

Prin patrimoniul cultural național, UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) se referă la bunul cultural care, din motive religioase sau seculare, este declarat de fiecare stat ca fiind de importanță pentru arheologie, preistorie, istorie, literatură, artă sau știință. Așadar, nu numai operele de artă sau ceramică sunt incluse, ci orice obiect reprezentativ pentru trecutul cultural trebuie protejat pentru ca generațiile viitoare să poată învăța despre propriul trecut.

Conservarea moștenirii culturale în lume este unul din aspectele importante pe agenda Organizației Națiunilor Unite (ONU) de câteva decenii. Țările membre ONU condamnă jaful cultural și distrugerea intenționată a artefactelor.

Furturile și comerțul cu artefacte nu sunt niște noutăți. O încercare de reglementare a prădării mormintelor o aflăm în Papirusul Amherst, un document legislativ egiptean datând din 1134 î.Hr.

 

Cele mai celebre tablouri furate

Leonardo da Vinci: „Mona Lisa”

Acesta este fara indoiala cel mai spectaculos furt din toate timpurile, produs in ziua de 21 august 1911.

Un oarecare Vincenzzo Peruggia, fost salariat al muzeului Luvru, reuseste sa se strecoare in muzeu, dupa ora inchiderii, sa scoata faimoasa „Mona Lisa” din rama si sa plece cu panza, fara nicio sinchiseala, salutand chiar portarul la iesire.

Fiind imposibil sa vanda asemenea comoara, a tinut-o cativa ani in dormitorul sau dintr-un orasel italian, dupa care s-a hotarat s-o ofere contra cost muzeului local.

El a fost arestat imediat, tabloul a fost confiscat, dar la proces, s-a aparat cu o ditiramba patriotica, insinuand intentia de a reda tabloul Italiei, de unde fusese furat de soldatii lui Bonaparte si dus la Paris.

S-a ales cu o condamnare usoara, desi judecatorii n-au stiut ca insusi Leonardo da Vinci a pictat portretul chiar la Paris.

 

Campionul jafului: 239 tablouri furate

Campionul mondial al jafurilor de capodopere este indiscutabil francezul Stephane Breitwieser, care, intre 1995 si 2001, a furat exact 239 de tablouri, in valoare totala de 1,4 miliarde de dolari.

Specialitatea lui era sa fure tablouri mici, dar valoroase din muzee mici, unde conta ca si paza este mai relaxata. Metoda era simpla: scotea tabloul din rama si iesea cu el din muzeu, ascunzandu-l sub palton.

In ciuda numarul mare de furturi, Reitwieser n-a valorificat niciun tablou, intentionand sa-si faca o colectie proprie, nu avere. A fost prins asupra faptei, in noiembrie 2001, la Lucerna, Elvetia.

Intrucat nu vanduse nimic, a beneficiat de circumstante atentuante si o condamnare de numai 3 ani.

In schimb mama lui, care speriata de cele intamplate a incercat sa stearga urmele, punand pe foc 60 de capodopere, a primit 18 luni pentru complicitate si distrugere de bunuri.

 

Cel mai de seama jurt din America

In ziua de 18 martie 1990, persoane necunoscute au intrat in Isabella Stewart Gardner Museum din Boston, comitand cel mai mare jaf cu obiecte de arta din istoria Statelor Unite: au plecat cu 13 tablouri, dupa ce pusesera in catuse paznicul de serviciu. Doi hoți deghizați în polițiști au pătruns neobservați în Muzeul Isabella Stewart Gardener din Boston, Massachusetts (despre care am vorbit-##) și au schimbat destinul unor capodopere. De fapt, așa anonimi cum au rămas, au reușit ceea ce unii specialiști consideră că a fost cel mai furt din istoria artei moderne.

Prada e celebră: câteva schițe de Edgar Degas și două dintre cele mai cunoscute și cele mai scumpe tablouri dispărute din toate timpurile: „Furtună pe Marea Galileei”, singurul peisaj marin pictat vreodată de Rembrandt von Rijn,

„Furtună pe Marea Galileei”, Rembrandt von Rijn,

și „Concertul” lui Johannes Vermeer, estimat la 250 de milioane de dolari, probabil cel mai scump tablou din lume.

„Concertul” de Jan Vermeer

Estimată la 500 de milioane de dolari, valoarea jafului intrat în istorie a determinat și o recompensă pe măsură: 5 milioane de dolari oferite de FBI celui care va furniza informații prețioase despre autorii infracțiunii.

Hotii au lucrat neindemnatec, deteriorand uneori panzele, cand le-au taiat din rame, ceea ce dovedeste ca nu se pricepeau deloc in problemele de arta.

Probabil ca de aceea nici nu-si dadeau seama ca cele mai multe picturi erau prea cunoscute, ca sa le poata cumpara cineva. Dezavantajul este ca nu le-au putut vinde, iar avantajul ca inca n-au fost prinsi.

De atunci au trecut însă peste treizeci de ani, iar ei și capodoperele furate rămân de negăsit.

Numărându-se printre cele 36 de picturi ale lui Vermeer care s-au păstrat până în vremurile noastre, „Concertul” nu a dus deloc o existență plictisitoare. Învingător, duce acum o viață secretă, departe de ochii privitorilor. Ascunsă, existența lui nu face decât să stârnească imaginația. Ce se știe din povestea acestui faimos tablou pictat de maestrul olandez care a înfățișat ca nimeni altul lumina și a compus personaje misterioase?

Trei muzicieni din burghezia olandeză și instrumentele lor, într-o capodoperă încheiată, din câte se pare, în 1664, ce a confirmat copleșitor iscusința unui artist care a întrecut generația din care făcea parte. Ciudat este că, în ciuda reușitei recunoscute, în ciuda calităților sale unice, în pofida forței sale copleșitoare, despre acest tablou avea să se vorbească din ce în ce mai admirativ abia la peste un secol de la apariția lui într-un atelier întunecos.

Cum o fi trăit „Concertul” până la sfârșitul secolului al XIX-lea nu prea avem cum să știm. Ce știm este că în 1892, la o licitație desfășurată la Paris, el a fost cumpărat cu 5 000 de dolari de o colecționară de artă din America. Și a ajuns la loc de cinste în galeria de artă a acestei, aflată la Boston și purtând numele colecționarei filantroape: Isabella Stewart Gardener.

Să sperăm că, așa învăluit în mister cum insistă să rămână, tabloul își va trăi mai departe viața lui secretă. Pentru iubitorii de artă, ipoteza că, necunoscându-i valoarea, hoții panicați l-au distrus imediat ce l-au furat din muzeu e un adevărat dezastru. Dar, cum nebănuite sunt căile artei, poate că și necunoscutul în care a dispărut această creație inestimabilă se va risipi cândva și „Concertul”, cel mai scump tablou furat din lume, va ieși la lumină.

Opere Nerecuperate

Furtul de la Kunsthalle Schirn

Asigurarea operelor de artă este o practică comună, si chiar obligatorie in anumite situatii ca in cazul imprumutului pentru expozitii temporare intre muzee.

Cea mai mare despagubire plătită de un asigurător pentru un furt al unor picturi a fost de 24 milioane de lire sterline.

Istoria s-a petrecut în 1994 în Germania când s-au furat 3 picturi (2) de la galeria Kunsthalle Schirn din Frankfurt. Deși hoții au fost prinși relativ rapid (doi spărgători și un curator de artă), picturile nu au putut fi recuperate – s-a vorbit în presa vremii de o comandă dată în conexiune cu lumea interlopă ex-iugoslavă. Astfel asigurătorii au fost obligați să plătească dezpagubirea către proprietarii picturilor.

Povestea nu s-a oprit aici. Au urmat ani de negocieri între proprietarii tablourilor și cei care au comandat furtul, negocieri finalizate în 2002 și 2003 prin plata unor răscumpărări – 2 milioane Euro pentru cele 2 din tablouri ale lui Turner aprținând galeriei Tate din Londra  și 250 000 Euro pentru celălalta lucrare a unui prictor romantic german, Caspar David Friedrich

Cel mai mare furt de opere de artă din România.

Opt lucrări de pictură europeană au fost furate din Palatul Brukenthal în 1968. Patru dintre lucrări au fost recuperate în 1998 cu ajutorul Interpol: Aelbrect Bouts, „Autoportret”; Tiţian, „Ecce Homo”; Frans van Mieris cel Bătrân, „Bărbat cu pipă la fereastră” şi Rosalba Carriera, „Portret de femeie”. Acestea pot fi văzute astăzi în expoziţia permanentă de pictură europeană. Ancheta s-a finalizat în anul 1972, concluzia fiind „autor necunoscut”.

Din păcate, foarte puține persoane ştiu însă cum arătau cele patru lucrări care nu au fost recuperate: Anthony van Dyck, „Moartea Cleopatrei”; Christoph Amberger, „Portret de bărbat”; Jörg Breu, „Portret de bărbat” şi Anonim german (posibil Hans Holbein cel Tânăr), „Portret de bărbat”. Din păcate, foarte puține persoane știu astăzi cum arătau picturile dispărute: Anthony van Dyck, Moartea Cleopatrei, Christoph Amerger, Portret de bărbat, Jörg Breu cel Bătrân, Portret de bărbat și Anonim german (posibil Hans Holbein cel Tânăr), Portret de bărbat. Imaginea lor este cea pe care încercăm să o reconstituim și să o redăm publicului prin mijloace specifice muzeului: fotografii din anii 60 păstrate în arhivă, fișe de conservare și date din registrul inventar.

In anul 2022 o expoziţie, care documentează marele furt din Muzeul Brukenthal de la 1968, a fost deschisă la Casa Albastră din Sibiu .

Patru dintre lucrări au fost recuperate în 1998 cu ajutorul Interpol: Aelbrect Bouts, „Autoportret”; Tiţian, „Ecce Homo”; Frans van Mieris cel Bătrân, „Bărbat cu pipă la fereastră” şi Rosalba Carriera, „Portret de femeie”. Acestea pot fi văzute astăzi în expoziţia permanentă de pictură europeană. Ancheta s-a finalizat în anul 1972, concluzia fiind „autor necunoscut”.

Proiectul expoziţional a urmarit două obiective: prezentarea evenimentelor, începând cu noaptea de 26 spre 27 mai 1968, şi recuperarea memoriei celor patru picturi pierdute, cu ajutorul documentaţiei specifice unui muzeu: fotografii de arhivă şi fişe de conservare din anii 60, date din registrul inventar şi urme ale existenţei acestor picturi precum şasiul de pe care a fost tăiată pânza lucrării „Moartea Cleopatrei” sau rama „Portretului de bărbat” de Christoph Amberger.

Sunt prezentate atât fotografii originale cât şi imaginea lor printată la dimensiuni mari, surprinzând aspecte ale expoziţiei de bază din Palatul Brukenthal în care o parte dintre tablourile furate erau expuse, verso panoului de lemn în cazul altor lucrări, fotografie după radiografie, în lumină razantă, directă şi chiar în infraroşu, macrofotografie a detaliilor.

Cercetarea desfăşurată pentru realizarea expoziţiei a deschis noi direcţii care vor fi investigate în anii viitori. Spre exemplu recuperarea memoriei celor 17 lucrări dispărute din colecţia Brukenthal în anii 1926, 1944 şi 1948, probabil furate, pierdute sau distruse mai ales în timpul evacuării şi naţionalizării. Şi dintre acestea două au fost recuperate iar pentru restul au fost găsite imaginile a trei lucrări de pictură foarte puţin cunoscute (Gillis van Coninxloo – Peisaj de pădure cu taur şi Peisaj de pădure cu vânătoare de mistreţ lipsă din 1944 şi Alexander Liezen-Mayer, Elisabeta de Turingia ca îngrijitoare a săracilor, lipsă din 1948) .

Opere gasite, dar nerecuperate din motive legale

Picturi furate de nazisti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial

Un colectionar german extrem de discret, in apartamentul caruia politia gasise in anul 2013 aproximativ 1400 de obiecte de arta, mai avea 60 de lucrari intr-o casa din Salzburg. Zeci de picturi furate de nazisti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial erau in posesia acestuia.

Cornelius Gurlitt a recunoscut ca mai detine aceste lucrari si a cerut autoritatilor sa le asigure impotriva spargerilor si furtului. Printre lucrari se gasesc tablouri semnate de Claude Monet si Pablo Picasso, spune Stephan Holzinger, potrivit Fox News.

Lucrarile au fost puse sub supraveghere luni si sunt acum examinate de experti „la solicitarea lui Cornelius Gurlitt”, pentru a determina daca vreuna dintre ele a fost confiscata de nazisti. Purtatorul sau de cuvant spune ca o evaluare preliminara arata insa ca nu este cazul.

Lucrarile din Munchen au fost retinute de autoritatile care investigau o posibila frauda fiscala din partea lui Gurlitt in 2012. Autoritatile au pastrat descoperirea secreta pana cand a fost facuta publica de o revista germana la inceputul lui noiembrie 2013.

Numarul total de piese din colectie este de 1400, iar 458 dintre ele sunt sigur confiscate de nazisti. Autoritatile planuiesc sa ii restituie lui Gurlitt piesele de care nu exista informatii ca au fost jefuite de la proprietarii evrei.

Un avocat al lui Gurlitt a declarat luna trecuta ca acesta sa pregateste sa ceara restituirea unei parti dintre lucrarile gasite la Munchen, dar cauta „o solutie onesta”, dupa ce i s-a confiscat colectia.

Sursa : Ziare.com

 

Un muzeu californian poate păstra două tablouri furate de naziști, a hotărât Curtea de Apel a SUA

Curtea de Apel din Statele Unite a decis in anul 2018 că Norton Simon Museum poate să păstreze două capodopere ale picturii din secolul al XVI-lea, realizate de un maestru german al Renaşterii, Lucas Cranach cel Bătrân, care îi descrie pe Adam şi Eva şi care au fost furate de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează Reuters.

Instanţa federală americană a decis în unanimitate împotriva Marei von Saher, care a dat în judecată acel muzeu din Pasadena în urmă cu 11 ani pentru a solicita restituirea picturilor, preluate de nazişti prin intermediul unei vânzări forţate după ce socrul ei evreu, comerciantul de artă Jacques Goudstikker, a fugit din Olanda în 1940.
Judecătoarea Margaret McKeown a spus că doctrina „actului de stat” a validat vânzarea picturilor în 1966 de Guvernul olandez, care le-a deţinut până atunci, lui George Stroganoff-Scherbatoff, un fost comandant în marina americană şi descendent al aristocraţiei ruse.
Acesta din urmă a vândut picturile în 1971 muzeului Norton Simon din Pasadena, unde au rămas expuse de atunci şi până în prezent.
Mai multe procese au fost iniţiate în instanţe din diverse ţări ale lumii cu scopul de a recupera obiecte de artă furate sau confiscate de nazişti după ce Adolf Hitler a ajuns la putere în Germania în 1933.
Printre acestea se află tablourile pictate de Lucas Cranach cel Bătrân, ce au o înălţime de 190 de centimetri, achiziţionate de mareşalul nazist Hermann Goring cu o sumă infimă în comparaţie cu valoarea lor reală.
În august 2016, John Walter, un judecător districtual din Los Angeles, a decis că picturile aparţin muzeului Norton Simon din Pasadena.

El a spus că potrivit legislaţiei olandeze, picturile au fost considerate proprietatea unui „inamic” al statului, Hermann Goring, iar acest titlu de proprietate a fost transferat Guvernului olandez, care a avut dreptul de a le vinde lui Stroganoff.
Confirmând acea decizie, judecătoarea Margaret McKeown a spus că o eventuală decizie în favoarea lui Saher ar fi necesitat anularea a trei acţiuni oficiale ale guvernului olandez: vânzarea din 1966 către Stroganoff, o decizie din 1999 de a nu o repune în drepturi pe Saher şi o decizie din 2006 potrivit căreia reclamaţia ei a fost „soluţionată”.

Sursa : George Traicu

 

Un muzeu din Ţările de Jos nu va fi obligat să restituie o pictură de Wassily Kandinsky moştenitorilor foştilor proprietari

Din 1940, municipalitatea deține pictura intitulată ”Painting with houses” din 1909 a artistului Wassily Kandinsky. Lucrarea este gestionată de Muzeul Stedelijk din Amsterdam). Reclamantele afirmă că lucrarea i-a aparținut lui Hedwig Lewenstein-Weijermann din Amsterdam, până în 1937 și că ulterior a fost dobândită prin succesiune de către cei doi copii ai ei, Robert Lewenstein și Wilhelmine Lewenstein. Potrivit reclamanților, aceștia au pierdut involuntar posesia lucrării în 1940 din cauza unor circumstanțe legate direct de regimul nazist. Reclamanții au cerut municipalității restituirea lucrării. Municipalitatea și reclamanții (denumite în continuare: părțile) au înaintat litigiul Comitetului de Restituții pentru investigare și aviz obligatoriu.

Lucrarea revendicată a fost achiziționată la licitație de Stedelijk Museum din Amsterdam în 1940.
De remarcat ca pe lângă opera revendicată ”Painting with houses”, la licitația de la Frederik Muller au fost oferite diverse alte opere de artă . Una dintre acestea este un alt tablou de Kandinsky, și anume ”Viata colorata”. Acest tablou a fost împrumutat Muzeului de către familia Lewenstein în 1933, dar nu a fost cumpărat de Muzeu la licitație.
Moştenitorii cuplului Lewenstein au solicitat ca pictura să le fie restituită, însă tribunalul a respins cererea, confirmând o decizie formulată anterior de comitetul olandez pentru restituiri.
Reclamanţii au declarat că vor formula apel la hotărâre, decaland : ”Dacă hotărârea rămâne în vigoare, politica olandeză de restituire este inexistentă de facto, iar importante obiecte de artă furate probabil că nu vor fi restituite niciodată în Olanda”, a declarat James Palmer, avocatul reclamanţilor.
Decizia instanţei vine la câteva zile după ce o comisie guvernamentală a constatat că politica olandeză privind restituirea obiectelor de artă furate în timpul perioadei naziste are deficienţe majore. Interesul muzeelor care deţin obiectele joacă un rol în deciziile de restituire, care contravin normelor internaţionale, notează DPA. Cu toate acestea decizia a ramas definitive.
Moştenitorii cuplului Lewenstein au revendicat si un alt tablou de Kandinsky, care se află în prezent în galeria Lenbachhaus din München,

 

 

Rubricarealizata de Cezar Coraci