Începem seria de povești din domeniul educației cu o experiență neplacută legată de părinți. Părinții fac parte din cei trei factori importanți- profesori, elevi și părinți. Majoritatea părinților sunt receptivi sau măcar încearcă să mimeze o oarecare acceptare a faptului că nu au ei mereu dreptate.

Cu unii părinți mai dezbatem anumite subiecte controversate, de obicei legate de comportament. Părerile se împart mereu între educația se face acasă și educația la școală. Ceea ce nu înțeleg anumiți părinți este că eu nu predau bunele maniere. E normal să le facem anumite observații și să le atragem atenția. Cu toții greșim și e omenește, dar nu intră în datoria profesorilor de  a preda manierele. Abia am timp de materia mea, dar de lucruri de predat în plus mai puțin, din păcate !

Bun, să vă împărtășesc evenimentul tragi-comic cu acești părinți europeni. Acțiunea are loc la o clasă de a V-a. O clasă foarte bună, extrem de inteligentă  și de activă. Problema apare când un elev se face remarcat în postura de lider. Fiind un copil sigur pe el, care le spune în față profesorilor că el face meditații la toate materiile și că ce facem noi la clasă e pistol cu apă pe lângă ce învață el, pornește un adevărat război. Știți probabil despre ce fel de copil vorbesc… acela care sfidează pe toată lumea. Stând și contemplând de unde ar putea avea această atitudine răutăcioasă și ce aș putea să fac să-l mai înduplec, apare ca prin magie răspunsul la prima mea întrebare. De unde pornește totul?

Am avut norocul să fi fost printre profesorii lui preferați și să nu fi fost atât de agresiv la adresa mea, însă orele au fost desfășurate cu mare greutate. Discutând și cu ceilalți profesori, plus doamna dirigintă, ajungem la concluzia că trebuie să facem un mini consiliu și să înștiințăm părintele despre atitudinea elevului.

De menționat faptul că am încercat orice, inclusiv discuții cu psihologul școlii. Nimic. Nu dorea să colaboreze cu noi sub nicio formă, apoi am înțeles de ce. În urma convorbirii telefonice interminabile cu domnul Gelu Paraschivescu, părintele elevului problemă, ne anunță doamna dirigintă că va veni la școală să discute personal cu dânsa.

În primă fază a zis că noi nu suntem în stare să ținem clasele în frâu, că fiul lui, Anghel Paraschivescu, nu este așa acasă! Vai, cât ador eu vorba asta! Revenind…

După ce doamna dirigintă prezintă cu lux de amănunte problemele, îi expune părintelui probabilitatea ca acesta să aibă nota scăzută la purtare, dacă nu se îndreaptă. Domnul Paraschivescu spune că nu va fi necesar și pleacă.

Credeați că aici mă opresc? Și eu mi-aș fi dorit!

Se apropie sfârșitul anului școlar. Deși domnișorul Anghel Paraschivescu are peste 20 de referate și plângeri, noi iar ne adunăm ca pupezele să decidem ce facem cu acest elev. Iar, brainstorming, iar discuții aprinse cu domnul Gelu! Ce ne facem? Până la urmă diriginta își ia inima în dinți și îi spune părintelui că toți cer nota scăzută la purtare și că asta îl așteaptă.

Nu a trecut o oră, ca domnul Gelu a venit la școală să facă militărie cu noi. Domnul a zis din start că el este militar și că nu acceptă așa ceva! Știți părinții ăia de îi întrebi cum îi cheamă, iar ei spun profesia? Medici, doctori, militari, judecători… ce poți să răspunzi decât „profesor X” ?

Evident ne-a apostrofat pe toate în parte, că aia de franceză nu are ce căuta în învățământ, că aia de mate e proastă făcută grămadă (diriginta lor, da?) , că toți sunt proști și că NUMAI ÎN ROMÂNIA, DOMNE, SE ÎNTÂMPLĂ AȘA CEVA! El vrea să înscrie copilul la școala de ofițeri și are nevoie MUSAI de media 10. O circotecă! Doamna director, surprinsă și ea de circ, a încercat să calmeze lucrurile, fără rezultat însă. Am încercat să îi explicăm, degeaba! Menționează cu tărie că are drepturi, că va chema presa, că ne dă în judecată etc. Moment în care, m-am enervat și eu. Atât o dădea cu milităria lui în stânga și în dreapta că m-am luat și eu de el. I-am spus că și tatăl meu a fost militar, unul chiar respectat, dar niciodata nu și-a permis să facă meseria de râs sau să se țigănească cu profesorii!

Liniște. A bombănit că el nu acceptă și că vine în consiliu, că ne vine nouă de hac!

Ne-a venit de hac! Într-un final ne-a spus că îl va muta pe domnișor și să îi lăsăm totuși media 10 la purtare. Zis și făcut! Du-te nenică, înainte marș! O să fie o realitate dură pentru domnișor când va intra la școala de ofițeri.

Concluzia este următoarea. Noi trebuie să colaborăm. Nu își dorește nimeni răul elevilor. Doamne ferește! Dar nu suntem mai prejos. Faptul că am ales acest domeniu, nu înseamnă  că nu mă duce capul mai mult, ci asta îmi place să fac. Am impresia că mulți ne iau de parcă nu am depune efort pentru a avea această meserie. Nu e o meserie în care intri ușor. E o meserie pentru care studiezi, dai un examen, apoi ești repartizat!

Noi suntem aici să ne ajutăm, nu să ne dăm în cap!

 

 

Nota: Numele din articol nu sunt reale, dar faptele da!

Un profesor observant!