Graham Allison

Pentru cine a urmărit cu atenție cursul lucrurilor, decizia președintelui chinez Xi Jinping de a vizita Moscova în prima sa călătorie în străinătate de după realegere, nu este o surpriză.

Pentru oricine face un pas înapoi și analizează relația dintre China și Rusia, faptele brute nu mai pot fi negate: alianța nemărturisită dintre Xi și președintele Putin – fie aceasta personală, economică, militară sau diplomatică – a devenit mult mai relevantă decât majoritatea alianțelor oficiale ale Statelor Unite.

Mulți observatori consideră încă greu de crezut acest lucru. Cum ar fi, de pildă, fostul secretar al Apărării, James Mattis care, în 2018, a spus că Moscova și Beijingul au ”o neconvergență naturală a intereselor”. Geografia, istoria, cultura și economia – toți factorii pe care se concentrează studenții la ”Relații Internaționale” – oferă ambelor națiuni numeroase motive de adversitate.

Pe actuala hartă a lumii, mari părți ale teritoriului chinez de odinioară se află acum între granițele Rusiei. Inclusiv Vladivostok, baza navală cheie a Moscovei în Pacific, care pe hărțile militare chineze continuă să apară cu numele său de odinioară, Haishenwai. Granița de 4.500 de mile dintre cele două națiuni a cunoscut în mod repetat ciocniri violente, cea mai recentă fiind aceea din 1969. Pe partea rusă, pământul de la est de Urali, cu o populație de doar 32 de milioane de oameni, este plin de resurse naturale, în vreme ce, pe partea chineză, sute de milioane de oameni trăiesc cu resurse naturale foarte puține.

Pe parcursul istoriei, Rusia s-a numărat printre protagoniștii principali ai ”secolului umilinței”. Ea și-a unit forțele cu puterile imperialiste occidentale pentru a înăbuși Răscoala boxerilor și, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a obligat China să semneze cele opt ”tratate inegale”, care au redus-o la un statut semicolonial.

Declinul Rusiei din ultimele decenii, combinat cu ascensiunea fulgerătoare a Chinei, a fost cu siguranță o surpriză uriașă pentru Vladimir Putin, un lider foarte sensibil la tot ce privește statul de mare putere al țării sale.

Dar, dacă istoria este cea care face cărțile, oamenii își joacă, fiecare, propria partida, iar Xi a sfidat toate așteptările, construindu-și cu măiestrie o relație cu Putin, care contează în mod esențial pentru amândoi.

Putin a fost primul lider vizitat de Xi în 2012, după ce a devenit președintele Chinei. De atunci, cei doi s-au mai vazut față în față de 40 de ori, de două ori mai des decât s-a întâlnit, fiecare din ei, cu oricare alt conducător de stat. Putin îl numește pe Xi ”cel mai bun prieten”, ”prieten de suflet”, acesta fiind, așa cum specifica în 2018, singurul șef de stat alături de care și-a sărbătorit onomastica. Iar atunci când, în 2018, Xi i-a acordat lui Putin ”decorația prieteniei”, el l-a numit pe președintele rus ”cel mai bun și cel mai intim prieten al său”.

În ultimii ani, legăturile economice sino-ruse s-au amplificat. Chiar înainte de invazia în Ucraina, China a înlocuit SUA și Germania, devenind partenerul comercial nr. 1 al Rusiei și cel mai bun cumpărător de petrol și gaze rusești. În ultimul an, China a oferit Rusiei un colac economic de salvare și ajutând astfel Rusia să-și mențină accesul la piețele financiare, în ciuda sancțiunilor occidentale. Achizițiile de energie rusă din China au crescut anul trecut cu 50% față de nivelul din 2021, în timp ce comerțul bilateral a atins niveluri record. Totodată, China nu a devenit doar cel mai mare exportator al lumii către Rusia, ci și, până în 2022, creșterea de la an la an a volumului acestor exporturi a fost mai mare decât către orice altă țară din lume. Luna trecută yuanul a depășit pentru prima dată dolarul, devenind moneda cea mai tranzacționată la Bursa din Moscova și reprezentând aproape 40% din volumul total de tranzacționare.

În ciuda sancțiunilor occidentale menite să elimine accesul Rusiei la tehnologiile critice, în 2022 exporturile chineze de circuite integrate către Rusia s-a dublat și, trebuie spus, China ajută Rusia în orice domeniu în care o poate face fără a-și asuma riscuri prea mari. Ba uneori și le asumă chiar și pe acestea, ca în cazul vânzărilor de arme letale, care încalcă sancțiunile SUA.

Deunzi, directorul CIA, William Burns, a confirmat posibilitatea ca China să furnizeze Rusiei ajutor letal în războiul său împotriva Ucrainei.

În plus, în timp ce mulți americani ignoră cooperarea militară sino-rusă, așa cum mi-a spus un fost consilier rus pentru securitate națională, China și Rusia au ”echivalentul funcțional al unei alianțe militare”. China participă în mod regulat la exerciții militare comune cu Rusia, care le depășesc pe cele desfășurate de SUA cu ”partenerul său strategic” mult mai mediatizat, India. În septembrie a trimis soldați la exercițiile anuale Vostok din Rusia și participă la exerciții aeriene și navale comune aproape lunar. Statul major al generalilor ruși și chinezi discută acum detaliat despre amenințarea reprezentată de modernizarea nucleară a SUA și scuturile sale antirachetă pentru fiecare dintre elementele lor strategice și de descurajare. În vreme ce, de-a lungul zecilor de ani, Rusia a avut grijă să-și rețină cele mai avansate tehnologii în vânzările de arme către China, acum vinde tot ce are mai bun, inclusiv apărarea antiaeriană S-400. Cele două țări împărtășesc informații și evaluări ale amenințărilor, precum și colaborează la cercetarea și dezvoltarea motoarelor de rachetă. Mai recent, Beijingul și Moscova au colaborat pentru a concura cu Washingtonul într-o nouă eră a competiției spațiale.

De asemenea, pe măsură ce Xi și Putin devin din ce în ce mai convinși că Washingtonul încearcă să le submineze regimurile, coordonarea lor dipolomatică crește tot mai mult. Cele două țări votează aproape întotdeauna împreună în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și își întăresc reciproc narațiunile politice. De exemplu, China a refuzat în mod repetat să numească invazia Ucrainei de către Rusia drept ”război”, etichetând-o în schimb drept ”problemă”, ”situație”, sau ”criză”. Diplomații și megafoanele sale de propagandă fac ecou chiar și celor mai extreme afirmații ale Rusiei, acuzând NATO că îi ignoră ”preocupările legitime” și sugerând că Statele Unite intenționează ”să lupte până la ultimul ucrainean”.

Niciunul dintre cei doi lideri nu și-a ascuns ambiția de a pune capăt hegemoniei SUA și de a crea ceea ce Xi a numit ”un nou model de relații cu țările importante”. Sucesul lor în formarea de noi alinieri ale națiunilor – printre care așa numitul bloc BRICS și Organizația de Cooperare din Shanghai, ai căror cetățeni reprezintă două treimi de populația lumii – demonstrează că declarațiile lor nu sunt doar aspiraționale. În vreme ce subiectele de discuție din SUA evidențiază condamnarea mondială a invaziei lui Putin, diplomații chinezi și ruși notează că multe țări nu s-au alăturat (inclusiv cea mai mare țară din lume, cea mai mare democrație a lumii, cea mai mare democrație a Africii și majoritatea națiunilor din sudul global).

O axiomă esențială a relațiilor internaționale afirmă că ”dușmanul dușmanului meu îmi este prieten”. Confruntându-se simultan cu China și cu Rusia, Statele Unite au contribuit la crearea a ceea ce fostul consilier pentru securitate națională Zbigniew Brzezinski a numit o ”alianță a celor vătămați”. Acest lucru i-a permis lui Xi să inverseze ”diplomația trilaterală” de succes a Washingtonului din anii 1970, care a mărit decalajul dintre China și principalul inamic al SUA, Uniunea Sovietică, în moduri care au contribuit semnificativ la victoria SUA în Războiul Rece. În cuvintele lui Xi, astăzi China și Rusia sunt mai apropiate decât dacă ar fi pur și simplu aliați.

Întrucât Xi și Putin nu sunt doar actualii președinți ai celor două națiuni, ci și lideri ale căror mandate nu au date efective de expirare, Statele Unite ar trebui să înțeleagă că se confruntă cu cea mai importantă alianță nedeclarată din lume.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

sursa: aici

Graham Allison este profesor de guvernare la Facultatea Kennedy de Guvernare și Administrație Publică de la Harvard (Harvard Kennedy School)