Este neobișnuit ca Olaf Scholz, Emmanuel Macron, și directorul CIA, William Burns, să viziteze, cu toții, aceeași țară mică, est-europeană, în decurs de câteva săptămâni – mai cu seamă când aceeași țară l-a primit, de curând, pe Xi Jinping și este cunoscută ca fiind un aliat cheie al Rusiei lui Vladimir Putin. De asemenea, sunt cât se poate de neobișnuite și protestele în care însemnele anarhiste și mesajele anticapitaliste apar alături de steaguri și icoane ortodoxe. Dar noua mină de litiu din Serbia, care urmează să fie exploatată de multinaționala minieră Rio Tinto Zinc, în scopul de a potoli foamea tot mai mare a Uniunii Europene de baterii pentru mașini electrice, a stârnit un interes intens pentru mica națiune balcanică situată strategic, provocând, totodată, proteste intense din capitală și până în cea mai mică așezare sârbească.

Iată ce spun participanții la un astfel de miting, în Belgrad: ”Politicienii de aici sunt lacomi de bani, dar caută s-o facă și pe mediatorii între UE, Rusia și China”, spune Anna Mirkovic, 30 de ani. Puterilor străine le pasă doar de ceea ce se poate extrage din Serbia – astăzi vorbim despre litiu, dar vor și acces la pământ, la forță de muncă ieftină, lipsită de orice protecție. Este dezgustător”.

În Gornje Nedeljice, un stat din inima regiunii Jadar, din vestul Serbiei și care urmează să fie strămutat din pricina minei preconizate, starea de spirit este similară. Aici este singurul loc din lume în care se găsește mineralul jadarit. Zăcămintele minerale sunt atât de bogate în litiu încât se presupune că vor satisface 90% din nevoile actuale ale UE, reducând dependența de litiul chinezesc. Satul este punctul central al protestelor, de ani de zile, guvernul revocând inițial licența lui Rio Tinto (în 2022), în urma unui val de proteste în masă. Pe marginea drumului apar pancarte pe care scrie ”nu mineritului, da vieții”, iar dealurile verzi și lanurile încărcate de porumb nu au fost luate în stăpânire de utilaje grele, au rămas deocamdată intacte.

Dar Uniunea Europeană este înfometată de litiu. Rio Tinto a continuat să cumpere terenuri și, în urma presiunilor diplomatice, guvernul a reeliberat licența (observatorii numesc acest lucru o ”contrapartidă”, care îngăduie națiunii sârbe un acces înlesnit la UE, cu prețul resurselor sale naturale). Aproape toate casele de pe creasta superioară a satului au fost dărâmate și acum stau goale, gata să fie dărâmate, placate cu anunțuri pe care stă scris: ”Construcție periculoasă, nu intrați” – o priveliște uimitoare pentru o țară care nu este renumită pentru respectarea codurilor de planificare. În cimitirul unei capele ortodoxe din preajma caselor părăsite, îl întâlnesc pe Darko, 55 de ani, care s-a născut și a crescut în sat. ”Nu știu ce ar spune strămoșii noștri, dacă ar vedea asta”, spune el. ”Ar suferi pentru fiecare bucată de pământ care a fost vândută.”

Pentru Darko, istoria culturală a regiunii – în care s-a născut Vuk Karadzic, scriitorul, istoricul și traducătorul care a pus bazele limbii sârbe, reformând scrierea și ortografia acesteia –, precum și bogăția agricolă și pânza freatică alimentată de râul Drina din apropiere sunt motive temeinice pentru care UE ar trebui să caute în altă parte pentru a-și satisface nevoile energetice. Pe drumul principal de sub satul abandonat, întâlnesc o familie de trei generații, care nu este prinsă în această afacere. Mi se oferă un pahar cu apă de izvor și smochine cultivate ca dovadă fizică a bogăției naturale a acelei regiuni. ”E ca un film de groază acolo sus, totul e acum gol”, spune nepoata Bojana, 22 de ani. ”Avem și teren în sat, dar nu e de vânzare”.

Dar, după ce ce Rio Tinto le-a oferit niște prețuri frumoase, cei mai mulți oameni au vândut. După ce Darko părăsește cimitirul, sunt abordat de doi tineri care anterior refuzaseră să vorbească cu mine, dar acum se identifică drept angajați Rio Tinto. Încă nu vor să dea un interviu, dar sunt dornici să știe ce fac în sat și laudă compania, spunând că este ”cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată în această regiune. Ei au angajat deja 300 de oameni și vor mai mulți.” Acesta este și argumentul guvernului – că mina va aduce între 10 și 12 miliarde de euro economiei aflate în dificultate a Serbiei. Dar, până acum, localnicii nu s-au lăsat convinși.

Guvernul condus de Aleksandar Vučić se confruntă în mod regulat cu proteste ale clasei de mijloc liberale din Belgrad, deranjate de așa zisa autocrație, de restricțiile media, corupția și lipsa oportunităților de angajare. Opoziția solicită, de obicei, liberalizarea societății și apropierea de UE. Dar, așa cum sugerează actualele presiuni venite dinspre Bruxelles, UE a fost mult mai bucuroasă să-l sprijine pe Vučić și pe alți lideri regionali puternici, în scopul urmăririi propriilor interese economice.

De aceea, la mitingul de la Belgrad, tinerii liberali și socialiștii stau umăr la umăr cu sârbi mai în vârstă, precum Hajo (70 de ani), ”Cea mai mare problemă nu este proasta guvernare, ci lipsa suveranității și dominația intereselor occidentale”, spune el.

La capătul opus al spectrului politic, Milan Mladenovic, în vârstă de 20 de ani, a participat la mitingul de la Belgrad purtând steagul federației comuniste iugoslave. Motivația lui este simplă: Pe atunci muncitorii aveau drepturi, iar afacerile nu erau privatizate. Unii demonstranți mai în vârstă cer fotografii cu steagul, o amintire a unei epoci în care Serbia și restul fostei Iugoslavii s-au bucurat de performanțe economice puternice, de un nivel de trai relativ ridicat și de o influență diplomatică uriașă. Dar protestatarii mai tineri, mai proguvernamentali și naționaliștii scuipă pe acel steag și strigă ”abuz!”.

Protestatarii mai tineri, mai proguvernamentali și naționaliștii scuipă pe acel steag și strigă ”abuz!”.

La fel ca mulți alți tineri rezidenți din Belgrad, Milan spune că reorientarea către Bruxelles ar putea aduce un beneficiu potențial: ”UE finanțează școli și spitale, în timp ce Rusia ne oferă avioane de război MiG: vedeți diferența. Dacă am fi în UE, am avea reglementări, democrație și drepturi ale lucrătorilor.” Dar nu este de așteptat ca Serbia să poată frecventa prea curând acel club, ceea ce înseamnă că UE va continua să o privească ca pe ”o piață liberă, o ușă din spate deschisă pentru găsirea forței de muncă ieftine”.

Teoretic, resursele de litiu ar putea stimula economia locală și ar putea răspunde unei nevoi tot mai mari. Dar localnicii sunt atenți, în egală măsură, la complicitățile guvernului cu puterile străine exploatatoare, caracterizând planurile de exploatare a minei drept un jaf neoimperialist. ”Au construit vreo mină de litiu în Germania? În Portugalia? Nu, au construit-o aici”, spune Darko. Dar pentru liderii acestor țări mișcarea este reciproc avantajoasă. Germania își va exporta afacerile murdare într-o țară fără perspective realiste de aderare la UE, iar Vučić se va bucura de sprijinul lor în următoarea rundă de alegeri suspecte.

Guvernul este preocupat în special de ultimele proteste, caracterizându-le ca parte a unei lovituri de stat organizate de Rusia. Zeci de oameni au fost arestați pentru organizarea de proteste împotriva minei, după cum au primit și amenințări cu moartea, în vreme ce jurnașiștii care se ocupau de demonstrații au fost înfierați de către politicieni.

Acest lucru se datorează, probabil, naturii bipartizane a unei cauze care ar putea uni electoratul pro-rus și conservator cu alegătorii liberali de la Belgrad. Dar, un guvern obișnuit demult să își sporească susținătorii cu ajutorul retoricii naționaliste nu are cum să nu constate scăderea popularității sale în urma vânzării resurselor sârbe în beneficiul elitelor europene și regionale. Mulți protestatari poartă pancarte pe care scrie ”Rio Tinto, marș din Drina” – o referire la un cântec și la un film care celebrează amintirea izbânzii neașteptate a Austro-Ungariei în Primul Război Mondial. Este o aducere aminte a puterii opoziției naționaliste.

Dar, majoritatea localnicilor acceptă ca pe o fatalitate faptul că mina este o afacere încheiată. ”Germania, Bruxelles: acestea sunt forțe puternice. Vučić continuă doar ceea ce a fost pus în mișcare”, spune Darko. Bojana este de acord, numind decizia de redeschidere a minei drept instituirea unei ”forțe majore” la care nici politicienii autohtoni și nici protestatarii nu pot rezista.

Mai degrabă, Balcanii de Vest vor rămâne ceea ce Milan numește ”ușa din spate a Europei, un loc pe care Germania, Bruxellles-ul și alte puteri îl pot exploata în schimbul unor concesii ieftine. O mină din estul Serbiei, condusă de chinezi, deplasează deja sate și defrișează dealurile pentru a satisface nevoia tot mai mare de cupru, un zăcământ de asemenea vital în tehnologia ecologică, iar în Bosnia vecină descoperirea, în 2023, a minereului de litiu, pare să alimenteze o luptă similară pentru profituri.

În vreme ce politicienii din UE își trâmbițează sâcâitor izbânzile, acest colț pe jumătate uitat al Europei va trebui să plătească prețul.

Matt Broomfield este jurnalist independent și co-fondator al Centrului de Informații Rojava, principala sursă independentă de știri în limba engleză din nordul și estul Siriei.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici