Prințul Philip spunea, la un moment dat: În cazul în care m-aș reîncarna, aș dori să mă reîntorc aici ca un virus mortal, să contribui astfel la rezolvarea problemei suprapopulării”. Ducele de Edinburgh a răposat în 2021, dar sminteala sa a rămas printre noi.

Un sondaj YouGov a constatat că preocupările legate de suprapopulare sunt larg răspândite printre adulții de pe întreaga planetă, aproape jumătate dintre americanii eșantionați considerând că populația lumii este prea mare. Potrivit sonadajului, același punct de vedere este împărtășit de 76% dintre maghiari și 69% dintre indieni.

Suprapopularea și dezastrele ecologice au constituit tematica a numeroase filme de succes, inclusiv Z.P.G (prescurtarea pentru ”Zero Population Growth”, 1972), Soylent Green (1973), Idiocracy (2006) și Elysium (2013). Principalele știri au propagat, în mod repetat, această formă de apocalipticism, cu tiluri precum: ”Știința demonstrează că copiii sunt dăunători pentru Pământ. Ar fi moral să nu-i mai avem” (NBC News). Revista progresivă Fast Company a lansat un videoclip intitulat De ce copiii sunt cel mai rău lucru pe care îl poți face pentru planetă.

Teoria suprapopulării și ideea colectivistă conform căreia reproducerea umană trebuie limitată, chiar și prin forță, nu este deloc nouă. A apărut pentru prima dată în vechea epopee mesopotamiană Atra-Hasis, în care zeii controlează populația umană prin infertilitate, pruncucidere și împuternicirea unei caste de preoți care are obligația de a limita numărul nașterilor.

Platon și Aristotel au susținut atât o formă de proto-eugenie, cât și una de control al populației. În Republica, Socrate și Glaucon ajung la concluzia că specia umană ar trebui controlată exact în același mod în care proprietarii previn degenerarea animalelor din gospodărie – controlându-le reproducerea – tutorii fiind cei însărcinați să decidă cine are voie să aibă copii și cui ar trebui să i se interzică. În Politica, Aristotel recomanda atât pruncuciderea cât și avortul dacă exista riscul unui ”copil deformat”, sau un număr prea mare de copii într-o familie.

Declinul civilizației grecești în secolul al II-lea î.Hr. nu a fost, însă, consecința unui număr excesiv de nașteri, ci tocmai dimpotrivă. Polibiu a atribuit declinul Greciei din vremea sa golirii orașelor, ceea ce a dus la un eșec al productivității. Nu războiul și ciuma au redus natalitatea, ci decadența. Trândavii bărbați ai Greciei, după Polibiu, erau mai interesați de bani și de plăceri decât de căsătorie și de creșterea copiilor.

Două milenii mai târziu, economistul englez Thomas Malthus a reînviat vechiul mit mesopotamian cu An Essay on the Principle of Population, care a apărut în 1798. Malthus a susținut că populația crește în progresie geometrică, în timp ce producția de alimente crește în progresie aritmetică, și credea că, dacă înmulțirea oamenilor nu va fi obstrucționată, aceasta va determina o foamete generalizată.

El a identificat două tipuri de monitorizare a creșterii populației, unul natural și unul antropic: controlul preventiv al creșterii populației prin întârzierea căsătoriei sau abstinența sexuală (care stabilizează rata natalității independent de calamitățile naturale) și, pe de altă parte, foametea, molimele, cutremurele, inundațiile etc. (care, în opinia lui, reprezintă o ripostă naturii la presiunea generată de creșterea nestingherită a populației).

Malthus le-a preferat pe cele dintâi dar, în cazul în care acestea nu reușeau, propunea măsuri de depopulare îngrozitoare și brutale. El a sugerat politici de îngustare a străzilor, de înghesuire a cât mai mulți oameni în case, ceea ce ar fi favorizat reîntoarcerea ciumei. El a recomandat, de asemenea, interzicerea ”remediilor specifice anumitor boli devastatoare”.

Apărută în 1859, On the Origin of Species a lui Charles Darwin, susține că speciile au evoluat treptat dintr-un strămoș comun. În continuare, The Descent of Man, postula că oamenii au descins din maimuțe printr-un proces de selecție sexuală care a favorizat genele cele mai puternice și mai inteligente. Darwin era de părere că teoria sa evoluționistă ”este doctrina lui Malthus aplicată cu forță variabilă întregului regn animal și vegetal”.

Vărul lui Darwin, Francis Galton, a folosit teoria evoluției lui Darwin în scopul dezvoltării eugeniei – o teorie pseudoștiințifică conform căreia rasa umană ar putea fi îmbunătățită prin reproducere controlată.

Subvenționată de unele din cele mai mari organizații filantropice din Statele Unite, inclusiv Fundația Rockfeller și Institutul Carnegie, eugenia a fost îmbrățișată de mulți lideri ai mișcării progresiste americane, care au pledat pentru sterilizarea involuntară și restricții de imigrație.

Margaret Sanger, fondatoarea Ligii Americane pentru Controlul Nașterilor – care, ulterior, va fi redenumită Planned Parenthood – dezaproba caritatea și spunea că săracii sunt ”deșeuri umane”. Ea și camarazii ei s-au gândit la câteva nume pentru mișcarea lor, cum ar fi ”neo-malthusianism”, ”controlul populației” și ”controlul rasei”, optând în final pentru ”controlul nașterilor”.

Colectivismul fervent al eugeniștilor și nesocotirea principiilor fondatoare ale Ameriii care afirmă demnitatea și drepturile inerente fiecărui individ au fost cel mai bine exprimate în The Passing of the Great Race a lui Madison Grant, care scria:

”Respectul greșit pentru așa zisele legi divine și credința sentimentală în sacralitatea vieții umane tind să împiedice atât eliminarea bebelușilor malformați, cât și sterilizarea adulților care nu au nicio valoare pentru comunitate. Legile naturii cer distrugerea celor nepotriviți, iar viața umană este valoroasă numai atunci când este de folos comunității sau rasei.

Legile eugenice au fost implementate în Statele Unite începând cu Indiana, în 1907. Până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial au fost sterilizați aproximativ 60 000 de americani.

În Marea Britanie, eugenia a fost susținută cu entuziasm de socialiști precum John Maynard Keynes, George Bernanrd Shaw și H. G. Wells. Keynes a conceput un plan al unei cărți numite Prolegomena to a New Socialism în care a enumerat eugenia printre ”preocupările principale ale statului”.

După dezvăluirea realităților dure ale Holocaustului, eugenia a început să fie tot mai puțin invocată – cel puțin sub acest nume oficial – dar presupozițiile malthusiene care au susținut mișcarea nu au dispărut niciodată.

Cartea din 1968 a biologului de la Stanford Paul R. Ehrlich, The Population Bomb, a revigorat nebunia malthusiană prezicând foametea iminentă la nivel modial și alte catastrofe cauzate de suprapopulare. În prolog, el nota: ”Nu ne mai putem permite doar să tratăm simptomele acestui cancer care este creșterea populației; cancerul în sine trebuie acum eliminat. Controlul populației este singurul răspuns.”

În același an, un grup de oameni de știință europeni preocupați de viitorul planetei fondau un ONG numit Clubul de la Roma. Prima lor publicație majoră, Limits to Growth (1972) ataca scopul câștigului material și expansiunea economică continuă. Doi dintre cei mai importanți membri ai Clubului de la Roma declarau deschis în cartea lor din 1991, The First Global Revolution că adevăratul lor dușman este… umanitatea:

”În căutarea unui inamic comun împotriva căruia să ne unim, am venit cu ideea că poluarea, amenințarea reprezentată de încălzirea globală, lipsa apei, foametea și altele asemenea ar fi potrivite scopului nostru. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenția umană în procesele naturale, și pot fi depășite doar prin schimbarea atitudinilor și a comportamentelor. Așadar, adevăratul dușman este omenirea însăși.”

La momentul publicării cărții apocaliptice a lui Ehrlich și a fondării Clubului de la Roma, populația lumii era de 3,6 miliarde și aproape jumătate din oamenii din lumea întreagă trăiau în sărăcie. În următoarele cinci decenii, populația globală s-a dublat cu peste 7,7 miliarde, din care mai puțin de 9% se confruntă cu sărăcia, iar foametea aproape că a dispărut.

Ipoteza lui Ehrlich a fost respinsă de economistul Julian Simon în cartea sa din 1981, The Ultimate Resource, în care susținea că un număr tot mai mare de oameni calificați, însuflețiți și plini de speranță” poate genera mai multă ingeniozitate, mai puțină penurie și costuri mai mici pe termen lung. Cu alte cuvinte, cu cât populația va fi mai mare, cu atât mai mare va fi puterea colectivă a creierului pe care specia noastră o poate folosi pentru a inova, a depăși problemele și a aduce beneficii tuturor printr-o abundență sporită. Potrivit lui Simon, resursa supremă sunt oamenii.

Cercetările recente ale lui Gale L. Pooley și Marian L. Tupy au confirmat viziunea optimistă a lui Simon. La fiecare creștere de 1% a populației, prețurile mărfurilor tind să scadă cu aproximativ 1%. Între anii 1980-2017, resursele planetei au devenit cu 380% mai abundente.

Aceste descoperiri zdrobesc perspectiva malthusiană și fac ca susținerea controlului populației să fie nu doar prost informată și de neiertat ci, pur și simplu, antiumană. Cataclismele ecologice prezise de Ehrlich și Clubul de la Roma nu s-au adeverit. Natura nu a reacționat împotriva unei populații aflate în creștere rapidă, așa cum anticipase Malthus.

După cum a subliniat fostul subsecretar pentru Știință al Departamentului de Energie al SUA, Steven E Koonin, în cartea sa din 2021, Unsettled: What Climate Science Tells Us, What it Doesn’t, and Why It Matters, datele climatice ale ONU și ale guvernului SUA arată următoarele: 1) oamenii nu au avut niciun impact detectabil asupra uraganelor în ultimul secol, 2) pătura de gheață a Groenlandei nu se micșorează mai rapid astăzi decât în urmă cu 80 de ani și 3) impactul economic net al schimbărilor climatice induse de om va fi minim până la sfârșitul acestui secol.

Pooley și Tupy avertizează, totuși, că doar creșterea populației nu este suficientă pentru a general ceea ce ei numesc ”supraabundență”, așa cum și-au intitulat, de curând, cartea (Superabundance: The Story of Population Growth, Innovation, and Human Flourishing on an Infinitely Bountiful Planet). Inovația necesară pentru a susține o populație mondială în continuă creștere necesită libertate economică și personală. Colectivismul și planificarea centrală vor limita ingenozitatea umană, ideile și întreprinderile care pot deschide calea către un viitor mai luminos și mai prosper.

A venit, cu siguranță, vremea să punem capăt isteriei suprapopulării stârnite de teoria malthusiană. Trebuie să evităm perspectiva cinică asupra umanității, conform căreia suntem, per total, niște distrugători, agenți patogeni virali care devastează pământul și, în schimb, să optăm pentru viziunea pozitivă – și adevărată – asupra ființelor umane și a destinului uman. Suntem creatori, am fost dintotdeauna așa.

Aidan Grogan este director de comunicare la American Institute for Economic Research. Este licențiat în jurnalism la Illinois State University și a obținut un master în limba engleză la Liberty University. În prezent este doctorand în istorie la aceeași universitate.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici