Sunteți la curent cu ultimele noutăți? Serviciul de sănătate din Anglia (NHS) a decis interzicerea administrării blocantelor de pubertate la copii diagnosticați cu disforie de gen, deoarece ”nu există suficiente dovezi care să susțină siguranța sau eficacitatea clinică a acestora în tratamentul obișnuit disponibil actualmente.”
Premierul Albertei (Canada) plănuiește, la rândul său, o legislație de restricționare a chirurgiei de ”afirmare a genului”, cum ar fi mastectomiile pentru minori și blocantele de pubertate pentru tinerii mai mici de 15 ani. Norvegia, Finlanda, Franța, Danemarca, Suedia și Noua Zeelandă au pus, de asemenea frână intervențiilor de această factură.
Dar, de ce s-a lăsat atât de mult așteptată victoria bunului simț? Puteți da vina pe imperialismului cultural al ideologiilor de gen care, profitând de neatenția majorității cetățenilor, au instituit cu repeziciune (și succes) ghiduri terapeutice concentrate aproape exclusiv pe necesitatea intervenției medicale în cazul copiilor cu disforie de gen. Și, în același timp, au respins abordările mai prudente, care ar fi presupus, printre altele, explorarea amănunțită a problemelor psihice de natură să contribuie la confuzia pacientului, etichetându-le drept ”transfobice” sau chiar susceptibile de a împinge copiii derutați la sinucidere.
Atacul a fost condus de WPATH (World Professional Association for Transgender Health/ Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Persoanelor Transgender), ai cărei membri sunt convinși că ”genul” – spre deosebire de sex – constituie adevăratul sine al ființei umane și că ”identitatea de gen” poate fi cunoscută de copil chiar și atunci când este foarte mic – în unele cazuri înainte de a începe școala. Mai mult dect atât, ei susțin că atunci când un copil pretinde că are o anumită identitate de gen, diferită de aceea ”atribuită la naștere” – bărbat, femeie, nonbinar, transgender etc – acesta trebuie crezut, confirmat și… pus pe drumul ”tranziției”.
Ideologii de gen nu s-au mulțumit, însă, doar cu promovarea propriilor opinii despre felul în care ar trebui tratați copiii cu disforie de gen. Întreaga infrastructură culturală woke s-a mobilizat exemplar pentru a-i pedepsi pe contestatarii noii ortodoxii.
Astfel, a apărut un soi de autoritarism social a cărui avangardă a fost constituită de un număr mare de școli, atât primare cât și licee, iar profesorilor li s-a ordonat, cu riscul pierderii locului de muncă, să nu avertizeze părinții cu privire la deruta de gen a elevilor. Totodată, profesorii erau concediați dacă se adresau greșit unui asemenea copil, sau cutezau să îl strige pe vechiul lui nume, în locul celui proaspăt ales. Și, nu puțini au fost profesorii care au făcut exces de zel, punând steaguri LGBT în clase și organizând ore de propagandă prin lectură.
Între timp, rețelele sociale au închis conturile celor care au contestat ”normele de îngrijire vitale și necesare din punct de vedere medical”. Statele albastre, cum ar fi California, au amenințat părinții care refuzau să confirme identitatea de gen declarată a copilului lor cu retragerea custodiei, și chiar au promulgat legi în acest sens. Iar profesioniștii care au încercat să continue abordările tradiționale ale disforiei de gen au fost acuzați că se implică într-o ”terapie de conversie”, plină de ură, și amenințați cu măsuri disciplinare.
Pentru o vreme, tăvălugul ideologic părea de neoprit. Dar, după cum spune vechea zicală, până la urmă adevărul iese ca untdelemnul la suprafața apei. Profesioniștii medicali mai puțin ideologizați au revizuit datele reale și au observat că știința așa zis ”stabilită” era mai puțin incontestabilă decât susțineau activiștii. În plus de asta, prejudiciile medicale pricinuite de blocantele de pubertate și intervențiile chirurgicale pe corpuri sănătoase au ajuns la urechile opiniei publice – în mare parte datorită susținătorilor ”de-tranziției”, care au sfârșit prin a realiza că sunt, într-adevăr, de sexul în care s-au născut. Mărturiile tragice ale tinerelor cu sânii extirpați și ale băieților condamnați pe viață la disfuncție sexuală au expus cruzimea a acestei perspective asupra dimensiunilor de gen.
Și acum, o nouă relatare șocantă – ”Fișierele WPATH”, publicate de Envirommental Progress – au dezvăluit caracterul ideologic și pseudoștiințific al teoriilor de gen, care par a ține mai degrabă de domeniul politicii și activismului decât de acela al științei.
Spre deosebire de afirmațiile WPATH, ”condiția psihiatrică a disforiei de gen nu este nicidecum fatală, iar cele mai bune studii disponibile arată că, în cazul minorilor, așteptarea atentă și sprijinul plin de compasiune îi ajută până în cele din urmă să își depășească problemele sau îi învață să își gestioneze suferința în moduri mai puțin dăunătoare sănătății”. Cu alte cuvinte, abordările alternative non invazive pot ajuta tinerii pacienți să își rezolve disforia fără a-și mutila trupul.
Susținând numeroasele critici derivate din datele relatării, autoarea acesteia, Mia Hughes citează, printre altele, și transcrieri ale unor discuții private între diverși membri WPATH, din care se poate înțelege disprețul revoltător al acestor oameni vizavi de bunăstarea pacienților. De exemplu, sunt reproduse cuvintele unuia dintre autorii ghidurilor terapeutice ale WPATH, care admite că ”măsura în care vor fi afectați de aceste intervenții depășește nivelul lor de înțelegere”, adică recunoaște cu subiect și predicat faptul că sunt prea imaturi pentru a înțelege enormitatea tranziției pe care și-o doresc. Iar un alt membru WPATH este pe deplin conștient de faptul că pacienții minori nu înțeleg sterilitatea pe care o provoacă unele din aceste tratamente: ”Sună grozav să vorbești despre conservarea fertilității cu un copil de 14 ani, dar știu că, de fapt, vorbesc cu pereții. Sunt ca niște… bleah.. puști, nătărăi… dezgustători.”
Expunerea Envirommental Progress demonstrează cât de periculos este să îi crezi, necondiționat, pe ”experți”. Acest lucru este valabil mai ales atunci când ai de-a face cu o ordine de zi nouă și radicală, care se bazează pe un presupus consens și pe știința așa zis ”consacrată”. După cum spune colegul meu de la Discovery Institute, Stephen C. Meyer: Dacă, pentru a-ți apăra poziția [științifică ] trebuie să te bazezi pe un presupus ”consens”, înseamnă că, în realitate, nu există niciun consens. Cu atât mai mult atunci când scepticii sunt reduși la tăcere pentru a menține primatul unei anumite ortodoxii cuturale.
”Fișierele WPATH” demonstrează că rezistența curajoasă la comportamentele sociale distructive nu este niciodată inutilă. Desigur, poate fi dificil atunci când ideologia se dă drept știință. Să sperăm că noile dezvăluiri vor grăbi sfârșitul panicii noastre morale distructive vis a vis de transgenderi – cel puțin atunci când îi afectează pe minori – și că vom izbuti în sfârșit să îi ocrotim pe acești puberi chinuiți așa cum merită să fie ocrotiți toți copiii vulnerabili.
Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă
Sursa: aici
Wesley J. Smith este cercetător principal la centrul pentru Excepționalismul Uman al Discovery Institute. Este, de asemenea consultant al Consiliului pentru drepturile pacienților. Cea mai recentă dintre cărțile sale este Culture of Death: The Age of ”Do Harm” Medicine.
