Conform gândirii comune occidentale, criza actuală, care ar putea culmina cu declanșarea unui război mondial nuclear, a început la 24 februarie 2022, cu invazia ”neprovocată” a lui Putin în Ucraina.

Cu toate acestea, mulți observatori imparțiali consideră că, de fapt, totul a început cu opt ani mai devreme, când Victoria Nuland, care era la acea vreme secretar de stat adjunct pentru afaceri europene și asiatice (o poziție de rangul șase în structura Departamentului de Stat al SUA) a coordonat lovitura de stat care a dus la schimbarea regimului din Ucraina, câștigându-și cu acest prilej renumele dubios de ”mamă a Maidanului”.

Poate vă mai reamintiți faimoasa ei replică ”F*** the EU”. S-ar zică că utilizarea unui limbaj obscen, în special împotriva aliaților, ar fi trebuit să determine demisia ei imediată sau cel puțin retrogradarea din funcție. Totuși, președintele Barack Obama și secretarul de stat John Kerry au făcut exact invers, promovând-o într-o poziție mult mai înaltă, aceea de subsecretar de stat pentru afaceri politice (nr. trei).

Una dintre explicații ar fi aceea că a făcut treabă bună. Lovitura de stat a avut succes: conducera pro-NATo de la Kiev a înlocuit-o pe aceea care, deși aleasă în mod legitim, nu era interesată de aderarea Ucrainei la NATO.

O altă explicație ar fi aceea că, în timpul loviturii de stat, Nuland a fost în contact aproape zilnic cu vicepreședintele Joe Biden, căruia Obama îi dăduse portofoliul ucrainean. Ea a recunoscut acest lucru în aceeași conversație telefonică (scursă în presă), cu ambasadorul SUA Geoffrey Pyatt. Oricum, această recunoaștere a fost umbrită de limbajul ei atât de insultător.

În ceea ce privește demisia ei neașteptată, unii cred că aceasta s-a datorat faptului că nu a izbutit să obțină postul numărul doi, rămas liber în iulie anul trecut, după ieșirea la pensie din funcția de secretar de stat adjunct a lui Wendy Sherman. Nuland obișnuia să se comporte ca și cum ar fi atins deja această poziție dar, până în cele din urmă, a pierdut bătălia atunci când Biden și secretarul de stat Antony Blinken l-au numit în funcție pe Kurt Campbell.

Totuși, Nuland a vorbit la o întâlnire la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, după ce Campbell obținuse deja postul, fără să facă nicio referire la decizia ei de a demisiona. Dimpotrivă, radia de optimism, spunând că evenimentele în curs au schimbat traiectoria Ucrainei și că, foarte curând, Rusia va fi distrusă.

La începutul lunii trecute, în drum spre Kiev, Nuland a promis Rusiei ”mari surprize” pe câmpul de luptă. Iar purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller a asigurat presa că acestea sunt iminente. Totuși, cei care au avut parte de surprize au fost guvernanții de la Washington, Londra și Paris – atunci când s-a aflat de prezența militară a Germaniei în Ucraina.

Vom afla totuși, mai devreme sau mai târziu, motivul adevărat al plecării lui Nuland – Washingtonul fiind renumit pentru scurgerile sale de informații – dar, cu adevărat important este doar faptul că acest ”înger al morții”(așa cum a numit-o reputatul istoric Martin Sieff, pe când era redactorul pentru afaceri externe al Washington Times) nu se mai află la conducere.

În ceea ce-i privește pe succesorii ei, unul dintre aceștia este, deocamdată, John Bass, fost ambasador în Afganistan, care va fi înlocuit, ceva mai târziu, de Juliann Smith, care mai are nevoie de confirmarea Senatului.

Ținând cont de faptul că, în trecut, Bass a lucrat pentru Stroe Talbott, în timpul mandatului său de secretar de stat adjunct în administrația lui Bill Clinton, fiind totodată și un puternic susținător al expansiunii NATO, în vreme ce Smith a lucrat la Pentagon și a fost consilier pentru securitate națională al vicepreședintelui de atunci, Joe Biden, doar cu greu am putea fi optimiști.

Adevărata schimbare ar putea veni doar după alegerile din noiembrie, dar aș zice să nu ne facem, totuși, prea multe speranțe. Chiar dacă Trump câștigă și reușește să adune o echipă care îi împărtășește convingerea că ”a o scoate la capăt cu Rusia este un lucru bun și nu unul rău”, există forțe puternice care l-ar putea împiedica să își pună agenda în aplicare, exact așa cum au făcut-o și în timpul primului său mandat.

Iată ce scria distinsul diplomat american George Kennan în prefața sa la cartea lui Norman Cousins, The Pathology of Power , apărută în 1987, pe vremea când URSS încă mai exista: ”Chiar dacă Uniunea Sovietică s-ar scufunda mâine în apele oceanului, complexul militar industrial american (MIC) ar trebui să rămână substanțial neschimbat, până la inventarea unui nou adversar”.

Fostul analist principal CIA, Ray McGovern crede că, de atunci, MIC a evoluat, devenind un oganism mult mai puternic, numit MICIMATT (Military-Industrial-Congressional-Intelligence-Media-Academia-Think-Tank).

Un articol publicat în Washington Times sugerează că, dacă va fi victorios, Trump va convoca un summit Yalta 2.0, cu Putin și Xi. Modi și Lula ar putea fi luați, de asemenea, în considerare, pentru o discuție despre infrastructura de securitate a noii lumi. Și că, odată ce s-ar ajunge la un acord preliminar, fiecare va fi liber să îl discute cu aliații și partenerii săi, ajungându-se, până în cele din urmă, la un text cuprinzător.

Cei care consideră toate acestea ca fiind nerealiste, sunt invitați să-și prezinte ideile, deoarece timpul rămas este tot mai puțin, iar riscul celui de-al treilea război mondial este tot mai mare. Acum patru ani, fostul secretar pentru energie Ernest Moniz și senatorul Sam Nun au avertizat că ”lumea are nevoie de un semnal de alarmă”, deoarece ”se îndreaptă cu ochii închiși către dezastru”. Din păcate, acum a apăsat pe accelerator.

Amenințările repetate ale lui Joe Biden și ale consilierilor săi cu privire la intenția lor de a provoca o înfrângere strategică Rusiei, a cărei doctrină militară autorizează utilizarea armelor nucleare în fața unor asemenea evoluții, dovedesc că declanșarea unui război nuclear – cu bună știință sau din întâmplare – este posibilă în orice moment.

Edward Lozansky

Traducerea și adaptarea Nedeea Burcă

Sursa: aici