Bună seara, domnule  profesor.

 

Bună seara.

 

Vocea Românului ar vrea să  știe care este opinia dvs. în legătură cu perspectivele economice din România, dar și la nivel global, în perioada următoare, având în vedere pandemia care este evident că va mai dura, probabil un an, un an jumătate.

 

Deocamdată părerea mea despre viitorul economiei, și în general și la nivelul nostru, nu este prea încurajatoare. Analizele pe care le tot fac, studiind datele care apar, mă duc la concluzia că avem de-a face cu o criză cu totul  specială. Nu zic că e mai puternică sau mai puțin puternică decât alte crize, dar e cu totul specială, pentru că e o criză  de blocaj. S-au blocat toate circuitele economiei mondiale din punctul de vedere al factorilor de producție. Este un  blocaj care înseamnă stop de producție, în anumite cazuri stop de aprovizionare, înseamnă o dereglare a lanțurilor valorice, deci nu ne așteptăm la o rezolvare prea rapidă a situației mai ales că există, pe lângă contagiunea, să zicem sanitară, și o contagiune economică. Globalizarea care a dus la o asemenea dependență între zonele economice ale  lumii face ca orice se întâmplă într-o parte să aibă ecou și în altă parte.

Din punctul de vedere al economiei mondiale lucrurile se vor clarifica, într-o anumită măsură, din punctul de vedere al orientării, după rezultatul alegerilor din SUA. Asta se va întâmpla, probabil, la începutul anului viitor, nu imediat după alegeri, pentru că aici există o problemă vitală pentru omenire din punct de vedere economic, și anume tendința pe care o are că războiul comercial dintre SUA și aș spune eu restul lumii, în primul rând China, dar și  Uniunea Europeană. SUA, sub administrația domnului Trump, au încercat să-și mențină leadershipul mondial pe o perioadă mai îndelungată și atunci au trecut la un război economic care înseamnă, de fapt, un protecționism de o  factură mai modernă, care încearcă să rupă lanțurile valorice, adică să facă în așa fel încât dependența de aprovizionare să fie cât mai limitată pentru țările occidentale puternice. Principalul vinovat, sau principala victimă  potențială  este China, care a concentrat toate lanțurile valorice, în sensul că e greu, astăzi, să găsești în lume un lanț valoric important, în care economia chineză să nu aibă un rol foarte, foarte însemnat, câteodată chiar esențial. Problema cu relocarea industriei și a anumitor unități economice din China în altă parte este greu  de rezolvat, costurile sunt foarte  mari, deci tendința aceasta de contracție a economiei prin războiul chino-american va fi  rezolvată  doar  printr-o  decizie  politică. În SUA acum, contracandidatul d-lui Trump are o viziune  mai puțin protecționistă și  ne vom putea aștepta la anumite fenomene care să  ducă la o regularizare a raporturilor.  Dacă  va continua dl. Trump, lucrurile se  pare că  vor continua pe linia acestor bariere vamale foarte importante, și a tarifelor vamale. Pe  partea cealaltă,  din punctul  de vedere al economiei  românești  important este faptul  că, oricât de  mică  ar fi  economia românească în circuitul  economic mondial, ea este o parte a acestuia.  Deci, volen nolens, va fi influențată  de tendințele mondiale. Or, tendințele mondiale, în cazul nostru, sunt foarte aspre, foarte rigide, pentru că  noi  suntem o  economie cu o  structură  relativ înapoiată din punct de vedere al  revoluției industriale, suntem într-un stadiu predominant manufacturier, producem o gamă destul de largă  de  produse, dar nu le proiectăm noi, nu le cercetăm noi, nu le vindem noi,  deci noi producem în gama manufacturieră,  adică producem, asamblăm,  finalizăm,  dar nu  avem cercetare și  dezvoltare.  Pe de altă parte, este o economie de subcontractare, adică noi  funcționăm mai  ales în sfera industriei prin contracte pe care  le  primim de  la  marii producători  din Occident ( 90%  din Industria Auto, de exemplu), și o a treia caracteristică  este faptul  că nu reușim să ne prelucrăm în țară materiile prime. Avem un  deficit comercial enorm, în continuă creștere, pentru că materiile prime românești, începând de la cele minerale, energetice, până la cele agroalimentare, nu sunt prelucrate în România. 

Deci noi  depindem  foarte  mult de ceea ce se va  întâmpla în exterior. Deocamdată, măsurile care se  iau în România nu-mi arată niciun fel de speranță cu privire  la schimbarea structurii economiei românești. Noi facem eforturi mari, guvernul acesta face eforturi mari, mai bine, mai rău, așa cum se  pricepe și el, nu este în niciun caz demn  de a  primi un premiu pentru ce face, dar încearcă să facă, în măsura în care menține economia într-un sistem de supraviețuire. Cu  costuri  destul  de mari  din punctul  de vedere al  viitorului, pentru că nu reușeșete să reducă numărul  de  șomeri. Cifra pe care, oficial, o avem nu este cea adevărată pentru că sunt cuprinși doar cei  înscriși la șomaj,  ceilalți, care au ieșit din șomajul tehnic, plus  un număr  important de  persoane venite din  străinătate, care  nu pot să mai plece…  deci avem un șomaj latent destul de mare, ceea ce înseamnă  că  situația pieții forței de muncă în România s-a schimbat radical și nu  suntem pregătiți să o gestionăm.

În ce sens s-a schimbat radical? Dacă, până în ianuarie 2000, era o piață  care avea  un  deficit mare de forță  de  muncă și  era aproape imposibil să  acoperi cerințele HORECA, spre exemplu,  după pandemie avem un  surplus de forță  de  muncă, pentru că există o stagnare. Guvernul nu a reușit să aibă o politică echilibrată din punct de vedere al raporturilor dintre criza sanitară și  criza economică, în sensul  că  a  mers cu prioritate pe cea sanitară,  blocând  ramuri întregi de activitate, turismul,  HORECA, spre exemplu, în loc să  blocheze focarele, așa cum  s-a  întâmplat în alte țări.  În alte țări se blochează focarele, acolo unde se evaluează că este un focar se închide, nu se închide o ramură în totalitatea ei decât în situații zonale, pe ansamblul economiei, nu. Deci nici din acest punct de vedere nu sunt perspective foarte încurajatoare.

Ni se prezintă ca fiind o chestiune aproape salvatoare fondurile europene. Dar și aici este o problemă, care trebuie spusă  cu  sinceritate, și mă mir că nu  este spusă, și anume că  aceste fonduri  europene deocamdată  sunt doar  pe hârtie, marele plan de 750 de miliarde de euro pentru relansarea economiei europene nu  a trecut de  Parlamentul  European, pe de altă parte, există  restricții  serioase în legătură cu acordarea acestor bani dacă nu  sunt respectate anumite condiții, cum  ar fi  cele  legate într-o anumită măsură de libertățile democratice sau de viabilitatea unor programe care să  ateste că  există  reforme, că există măsuri luate pentru îmbunătățirea situației, nu pentru menținerea ei în starea în care a fost.

Deci UE condiționează  aceste fonduri  de  o anumită schimbare a structurii pieței europene, iar noi, din acest  punct de vedere, suntem mult rămași în urmă, dacă ne uităm la faptul că ani  de zile n-am putut să accesăm la un procent accesibil fondurile europene din lipsă de viziune și de proiecte.

S-ar  putea  întâmpla, însă, să existe  și o chestiune cu mai mulți parametri pozitivi. Și  anume, s-ar putea întâmpla să  existe, conform, aș spune eu, filozofiei franceze de  ieșire din  criză, o acceptare a situației în sensul că, așa cum  s-a și  declarat prin anumite  luări  de  poziție ale  președintelui Macron, s-a acceptat situația în următorul sens:  virusul  există, trebuie să trăim cu el, să ne obișnuim cu el.

Deci, aceste țări, în principal  Germania și Franța în Europa, au  alocat sume uriașe, absolut fantastice pentru modernizarea economiei, în sensul trecerii ei pe o bază  care să aibă mai puțin pericol de contagiune sanitară: robotizare, trecerea la economia verde, automobilul electric, toate lucrurile astea foarte speciale, pe care  le-ar fi  făcut  oricum, dar acum  sunt grăbiți să le facă ca  urmare a pandemiei.

Asta înseamnă că aceste țări  vor avea un progres tehnic vizibil într-un an sau doi, indiferent dacă acest coronavirus mai  există sau nu. Care va fi accesat în funcție de competitivitate. Depinde acum cum îl interpretăm noi, îl interpretăm ca pe un stimulent și atunci mergem înainte, sau pur si simplu ne blocăm, așa cum s-ar putea  întâmpla cu industria automobilului….  Pentru că s-ar putea întâmpla ca tehnologia modernă să nu mai fie adusă în România,  automobilul electric  să fie produs doar în Franța sau în niște zone mai accesibile pe  infrastructură, iar noi să  rămânem  cu o producție marginală. Lucrurile astea arată că trebuie să  existe o  schimbare în conceptul de guvernare. Conceptul  de guvernare trebuie să meargă pe o idee pe care eu aș formula-o așa: România are un retard, o întârziere de dezvoltare cam de 100 de ani. Pentru că prima autostradă s-a terminat în lume în anul  1920. Noi încă punem accentul pe probleme de dezvoltare specifice sfârșitului secolului XIX, începutul secolului XX. Această întârziere noi o cuantificăm în km de autostrăzi, în infrastructură în general, spitale, școli și așa mai departe. Nu  e rău deloc, dar…

 

Canalizare..

 

Apă caldă, apă rece, lucruri care țin de o  civilizație a secolului  trecut. Nu e rău că  le facem, trebuie să le facem, dar trebuie să facem și saltul calitativ. Deci, în paralel, trebuie să acordăm atenție, poate chiar mai multă  atenție, dezvoltării unei  economii  cu  valoare adăugată mai mare. Asta înseamnă o nouă structură a economiei. A industriei în primul rând, dar nu numai, și a agriculturii. Deci  trebuie să  trecem în  etapa  în care să  valorificăm  superior  materiile prime  pe care  le avem. Ar trebui să  existe o  atenție specială acordată industriilor  procesatoare care să  valorifice materia primă  agroalimentară, ar trebui să punem agricultura pe baze moderne independente de condițiile meteo, pentru că este o resursă pe care o neglijăm, o lăsăm în voia sorții,  ar trebui să punem  accentul pe dezvoltarea  unor  lucrări puternice de cercetare științifică și  dezvoltare și ar trebui să punem accentul pe o  calitate superioară a învățământului. Pentru că aici suntem tot așa rămași cu  aproximativ  un  secol în  urmă. Învățământul nostru este un învățământ de memorare, un învățământ fixist…

 

Interviu realizat de Cezar Corâci

 

Va urma