Bună seara, domnule profesor.
Bună seara.
Vocea Românului ar vrea să știe care este opinia dvs. în legătură cu perspectivele economice din România, dar și la nivel global, în perioada următoare, având în vedere pandemia care este evident că va mai dura, probabil un an, un an jumătate.
Deocamdată părerea mea despre viitorul economiei, și în general și la nivelul nostru, nu este prea încurajatoare. Analizele pe care le tot fac, studiind datele care apar, mă duc la concluzia că avem de-a face cu o criză cu totul specială. Nu zic că e mai puternică sau mai puțin puternică decât alte crize, dar e cu totul specială, pentru că e o criză de blocaj. S-au blocat toate circuitele economiei mondiale din punctul de vedere al factorilor de producție. Este un blocaj care înseamnă stop de producție, în anumite cazuri stop de aprovizionare, înseamnă o dereglare a lanțurilor valorice, deci nu ne așteptăm la o rezolvare prea rapidă a situației mai ales că există, pe lângă contagiunea, să zicem sanitară, și o contagiune economică. Globalizarea care a dus la o asemenea dependență între zonele economice ale lumii face ca orice se întâmplă într-o parte să aibă ecou și în altă parte.
Din punctul de vedere al economiei mondiale lucrurile se vor clarifica, într-o anumită măsură, din punctul de vedere al orientării, după rezultatul alegerilor din SUA. Asta se va întâmpla, probabil, la începutul anului viitor, nu imediat după alegeri, pentru că aici există o problemă vitală pentru omenire din punct de vedere economic, și anume tendința pe care o are că războiul comercial dintre SUA și aș spune eu restul lumii, în primul rând China, dar și Uniunea Europeană. SUA, sub administrația domnului Trump, au încercat să-și mențină leadershipul mondial pe o perioadă mai îndelungată și atunci au trecut la un război economic care înseamnă, de fapt, un protecționism de o factură mai modernă, care încearcă să rupă lanțurile valorice, adică să facă în așa fel încât dependența de aprovizionare să fie cât mai limitată pentru țările occidentale puternice. Principalul vinovat, sau principala victimă potențială este China, care a concentrat toate lanțurile valorice, în sensul că e greu, astăzi, să găsești în lume un lanț valoric important, în care economia chineză să nu aibă un rol foarte, foarte însemnat, câteodată chiar esențial. Problema cu relocarea industriei și a anumitor unități economice din China în altă parte este greu de rezolvat, costurile sunt foarte mari, deci tendința aceasta de contracție a economiei prin războiul chino-american va fi rezolvată doar printr-o decizie politică. În SUA acum, contracandidatul d-lui Trump are o viziune mai puțin protecționistă și ne vom putea aștepta la anumite fenomene care să ducă la o regularizare a raporturilor. Dacă va continua dl. Trump, lucrurile se pare că vor continua pe linia acestor bariere vamale foarte importante, și a tarifelor vamale. Pe partea cealaltă, din punctul de vedere al economiei românești important este faptul că, oricât de mică ar fi economia românească în circuitul economic mondial, ea este o parte a acestuia. Deci, volen nolens, va fi influențată de tendințele mondiale. Or, tendințele mondiale, în cazul nostru, sunt foarte aspre, foarte rigide, pentru că noi suntem o economie cu o structură relativ înapoiată din punct de vedere al revoluției industriale, suntem într-un stadiu predominant manufacturier, producem o gamă destul de largă de produse, dar nu le proiectăm noi, nu le cercetăm noi, nu le vindem noi, deci noi producem în gama manufacturieră, adică producem, asamblăm, finalizăm, dar nu avem cercetare și dezvoltare. Pe de altă parte, este o economie de subcontractare, adică noi funcționăm mai ales în sfera industriei prin contracte pe care le primim de la marii producători din Occident ( 90% din Industria Auto, de exemplu), și o a treia caracteristică este faptul că nu reușim să ne prelucrăm în țară materiile prime. Avem un deficit comercial enorm, în continuă creștere, pentru că materiile prime românești, începând de la cele minerale, energetice, până la cele agroalimentare, nu sunt prelucrate în România.
Deci noi depindem foarte mult de ceea ce se va întâmpla în exterior. Deocamdată, măsurile care se iau în România nu-mi arată niciun fel de speranță cu privire la schimbarea structurii economiei românești. Noi facem eforturi mari, guvernul acesta face eforturi mari, mai bine, mai rău, așa cum se pricepe și el, nu este în niciun caz demn de a primi un premiu pentru ce face, dar încearcă să facă, în măsura în care menține economia într-un sistem de supraviețuire. Cu costuri destul de mari din punctul de vedere al viitorului, pentru că nu reușeșete să reducă numărul de șomeri. Cifra pe care, oficial, o avem nu este cea adevărată pentru că sunt cuprinși doar cei înscriși la șomaj, ceilalți, care au ieșit din șomajul tehnic, plus un număr important de persoane venite din străinătate, care nu pot să mai plece… deci avem un șomaj latent destul de mare, ceea ce înseamnă că situația pieții forței de muncă în România s-a schimbat radical și nu suntem pregătiți să o gestionăm.
În ce sens s-a schimbat radical? Dacă, până în ianuarie 2000, era o piață care avea un deficit mare de forță de muncă și era aproape imposibil să acoperi cerințele HORECA, spre exemplu, după pandemie avem un surplus de forță de muncă, pentru că există o stagnare. Guvernul nu a reușit să aibă o politică echilibrată din punct de vedere al raporturilor dintre criza sanitară și criza economică, în sensul că a mers cu prioritate pe cea sanitară, blocând ramuri întregi de activitate, turismul, HORECA, spre exemplu, în loc să blocheze focarele, așa cum s-a întâmplat în alte țări. În alte țări se blochează focarele, acolo unde se evaluează că este un focar se închide, nu se închide o ramură în totalitatea ei decât în situații zonale, pe ansamblul economiei, nu. Deci nici din acest punct de vedere nu sunt perspective foarte încurajatoare.
Ni se prezintă ca fiind o chestiune aproape salvatoare fondurile europene. Dar și aici este o problemă, care trebuie spusă cu sinceritate, și mă mir că nu este spusă, și anume că aceste fonduri europene deocamdată sunt doar pe hârtie, marele plan de 750 de miliarde de euro pentru relansarea economiei europene nu a trecut de Parlamentul European, pe de altă parte, există restricții serioase în legătură cu acordarea acestor bani dacă nu sunt respectate anumite condiții, cum ar fi cele legate într-o anumită măsură de libertățile democratice sau de viabilitatea unor programe care să ateste că există reforme, că există măsuri luate pentru îmbunătățirea situației, nu pentru menținerea ei în starea în care a fost.
Deci UE condiționează aceste fonduri de o anumită schimbare a structurii pieței europene, iar noi, din acest punct de vedere, suntem mult rămași în urmă, dacă ne uităm la faptul că ani de zile n-am putut să accesăm la un procent accesibil fondurile europene din lipsă de viziune și de proiecte.
S-ar putea întâmpla, însă, să existe și o chestiune cu mai mulți parametri pozitivi. Și anume, s-ar putea întâmpla să existe, conform, aș spune eu, filozofiei franceze de ieșire din criză, o acceptare a situației în sensul că, așa cum s-a și declarat prin anumite luări de poziție ale președintelui Macron, s-a acceptat situația în următorul sens: virusul există, trebuie să trăim cu el, să ne obișnuim cu el.
Deci, aceste țări, în principal Germania și Franța în Europa, au alocat sume uriașe, absolut fantastice pentru modernizarea economiei, în sensul trecerii ei pe o bază care să aibă mai puțin pericol de contagiune sanitară: robotizare, trecerea la economia verde, automobilul electric, toate lucrurile astea foarte speciale, pe care le-ar fi făcut oricum, dar acum sunt grăbiți să le facă ca urmare a pandemiei.
Asta înseamnă că aceste țări vor avea un progres tehnic vizibil într-un an sau doi, indiferent dacă acest coronavirus mai există sau nu. Care va fi accesat în funcție de competitivitate. Depinde acum cum îl interpretăm noi, îl interpretăm ca pe un stimulent și atunci mergem înainte, sau pur si simplu ne blocăm, așa cum s-ar putea întâmpla cu industria automobilului…. Pentru că s-ar putea întâmpla ca tehnologia modernă să nu mai fie adusă în România, automobilul electric să fie produs doar în Franța sau în niște zone mai accesibile pe infrastructură, iar noi să rămânem cu o producție marginală. Lucrurile astea arată că trebuie să existe o schimbare în conceptul de guvernare. Conceptul de guvernare trebuie să meargă pe o idee pe care eu aș formula-o așa: România are un retard, o întârziere de dezvoltare cam de 100 de ani. Pentru că prima autostradă s-a terminat în lume în anul 1920. Noi încă punem accentul pe probleme de dezvoltare specifice sfârșitului secolului XIX, începutul secolului XX. Această întârziere noi o cuantificăm în km de autostrăzi, în infrastructură în general, spitale, școli și așa mai departe. Nu e rău deloc, dar…
Canalizare..
Apă caldă, apă rece, lucruri care țin de o civilizație a secolului trecut. Nu e rău că le facem, trebuie să le facem, dar trebuie să facem și saltul calitativ. Deci, în paralel, trebuie să acordăm atenție, poate chiar mai multă atenție, dezvoltării unei economii cu valoare adăugată mai mare. Asta înseamnă o nouă structură a economiei. A industriei în primul rând, dar nu numai, și a agriculturii. Deci trebuie să trecem în etapa în care să valorificăm superior materiile prime pe care le avem. Ar trebui să existe o atenție specială acordată industriilor procesatoare care să valorifice materia primă agroalimentară, ar trebui să punem agricultura pe baze moderne independente de condițiile meteo, pentru că este o resursă pe care o neglijăm, o lăsăm în voia sorții, ar trebui să punem accentul pe dezvoltarea unor lucrări puternice de cercetare științifică și dezvoltare și ar trebui să punem accentul pe o calitate superioară a învățământului. Pentru că aici suntem tot așa rămași cu aproximativ un secol în urmă. Învățământul nostru este un învățământ de memorare, un învățământ fixist…
Interviu realizat de Cezar Corâci
Va urma