Partide care să refuze participarea la actul de guvernare nu sunt multe în Europa sau, dacă sunt, nu avem noi cunoştinţă. Sunt, în schimb, în România şi, prin refuzul lor, exprimă… „demnitate” şi ceva care ţine de zona sanitară. Noi ştiam că orice partid care accede în Parlament îşi doreşte cooptarea în actul guvernării, pentru care se şi pregăteşte în prealabil. De pildă, e o mare surpriză „întoarcerea” UDMR (după venirea la guvernare la Budapesta a premierului Peter Magyar), dar cine ştie, cum toate se plătesc, nu este exclus ca UDMR, cu mai puţini impostori ca alte partide, mereu avantajos proptit în mai toate guvernele, să deconteze la următoarele alegeri parlamentare. După anumite surse, Kelemen Hunor va păstra, prin negocierile purtate, cinci prefecţi, nouă subprefecţi şi secretarii de stat, rămânând… nu pentru prima dată, într-un şpagat dureros. Oricum, nu UDMR-ul ar fi în măsură să pună condiţii guvernului de la Bucureşti, deşi, în Parlamentul de la Budapesta, premierul Ungariei a citat România nu ca model de urmat, ci ca exemplu al riscului, pe care îl presupune amânarea reformelor şi tolerarea risipei banilor publici. Ca un fapt divers, Peter Magyar îşi desemnase cumnatul, Marton Melletehel-Bana, ministru al Justiţiei, care s-a recuzat, în cele din urmă, spălând astfel jumătate din obrazul prim-ministrului. Spectacolul de astăzi, din Parlament, a prilejuit recitaluri modeste, nervoase, croite alandala, trădând o modestie intelectuală, deloc de invidiat. George Simion, liderul AUR, a spus că „nu votează cu plebea şi gunoaiele”, iar „rafinatul” Radu Dinel Miruţă, ex-ministrul Apărării, a vorbit… ca un căruţaş (iertată fie-ne comparaţia), oricum mai neîngrijit decât toţi ceilalţi. Fostul premier Ilie Bolojan a atacat în rafale, fără menajamente, conducerea PSD, promiţând „un vot de necesitate”, adică „ţinându-se de nas”. Social-democraţii au fost făcuţi vinovaţi de blocarea reformei statului şi atâtea alte păcate. Orice om, cu mintea întreagă, realizează că ţara asta, care e şi a noastră, avea nevoie de un guvern, de o direcţie de dezvoltare, după o lungă criză politică. Ne referim la rectificarea bugetară, croirea bugetului anului viitor ş.a.m.d. Suntem neîndoielnic o naţiune divizată de nişte politicieni lipsiţi de anvergură, care îşi văd doar de interesele lor. PSD are o singură şansă într-un context neliniştitor: să guverneze bine, ca şi cum n-ar fi PSD. Dacă reuşeşte să facă asta, prin miniştrii său, este salvat. Cu Sorin Grindeanu pe post de fochist, partidul trebuie să-şi mobilizeze toate resursele pentru a se dovedi garanţia unei organice legături cu statul social. Un garant slab e mai bun decât unul inexistent. Oricum, s-a relizat o mare uniune a dreptei în opoziţie, cu extrema-dreaptă, flancată de rămăşiţe liberale şi neo-liberale. Au fost emoţii în timpul votului, dar în cele din urmă guvernul Luca Niculescu – care va fi minoritar – a trecut.
Un articol de Mircea Canțăr
