Decanul din Shandong: Confesiunile lui Daniel Bell, cărturarul canadian care își dorește cetățenia chineză

Jesse Russel

Decanul din Shandong: Confesiunile unui birocrat obscur la o universitate chineză, Daniel A. Bell, Princeton University Press, 196 pag.

În 2004, iubitorii de cinematografie au fost răsfățați cu lucrarea magistrală a regizorului chinez Zhang Yimou. Plasat în ”perioada statelor războinice”, filmul wuxia[^1] Hero relatează povestea mai multor încercări de asasinare a regelui statului Quin. O adevărată sărbătoare a ochiului, înțesată cu reflexii filozofice și captivantă prin desele răsturnări ale intrigii în stilul lui Alfred Hitchcock, pelicula – al cărei mesaj final este sacrificiul unui individ pentru binele colectiv – este criticată adesea și considerată drept ”propagandă a statului comunist chinez”.

Cu toate acestea, Hero, care a fost nominalizat la mai multe premii în Occident, inclusiv pentru cel mai bun film într-o limbă străină, la Premiile Academiei, este o reprezentare a felului în care se dorește a fi percepută China acestui secol – o țară cu rădăcini adânci în trecut și, totodată, mai modernă decât modernitatea însăși. O țară care utilizează tehnologia, știința și artele occidentale dar nu fără a le pune – așa cum au făcut și japonezii, în secolul al XX-lea, – o amprentă specific asiatică. Și, până în cele din urmă, o țară care, deși colectivistă, permite, în forma sa nouă, rebranșată, un anumit individualism și chiar eroism individual.

În noua sa lucrare, publicată la Princeton University Press, cărturarul confucianist Daniel Bell încearcă să facă o descriere similară Chinei contemporane. Într-adevăr, Bell, care a primit critici puternice din partea personalităților occidentale din pricină că apără China, afirmă explicit în The Dean of Shandong[^2]că scopul său este să convingă cititorii că, în ciuda unor tendințe autoritare, China nu este periculosul dragon roșu din fanteziile occidentale. De fapt, Bell își anunță cititorii că țelul său este să trăiască și să lucreze în China pentru tot restul vieții sale, cu speranța de a obține cetățenia chineză.

Pe cale de a-și atinge acest țel derutant și controversat, Bell își descrie viața de administrator într-o universitate chineză; făcând abstracție de sprijinul oferit Chinei, el înfățișează cititorilor occidentali o viziune unică asupra noii Chine.

Din 2017 până în 2022, Bell, născut în Canada, a fost decanul Școlii de Științe Politice și Administrație Publică de la Universitatea Shadong. Faptul că partidul Comunist Chinez a putut permite unui străin să servească într-un post administrativ la o universitate chineză poate părea ciudat. Bell își asigură cititorii că nu este membru al PCC. El a fost numit pentru că este bine cunoscut pentru cercetările sale de confucianism, în condițiile în care, în ultimii ani, China a încercat să-și recupereze moștenirea confucianistă. Bell mai notează și faptul că, în ultimii 40 de ani, China a încercat să-și ”internaționalizeze” universitățile și pledează pentru o nouă reformă a Chinei, bazată pe principiile confucianismului.

La începutul cărții, Bell face o scurtă istorie a confucianismului, pe care el îl vede ca având un rol central în crearea unei Chine moderne reformate. După cum notează Bell, Confucius (551-479 î.Hr.) nu s-a văzut pe sine drept creatorul unei școli de gândire. Mai degrabă, el se considera un fel de moașă a unei tradiții mult mai vechi. Asemenea lui Platon, Confucius a încercat să facă politică și a eșuat, sfârșind prin a se mulțumi cu rolul de profesor. Ca și în cazul lui Aristotel, studenții săi i-au consemnat scrierile în Analecte. Bell scrie că, mai târziu, confucianismul a fost alăturat taoismului și budismului, iar în zilele noastre, liberalismului și democrației.

În inima confucianismului se află ideea de armonie, care începe cu ”evlavia filială” sau respectul pentru familie. Ar trebui să practicăm principiile umanismului și, ca în stoicism, ar trebui să ne dedicăm slujirii statului (această idee, reflectată în filmul Hero, este evident tributară Partidului Comunist Chinez contemporan). Mai mult decât atât, regulile confucianiste ar trebui să guverneze oamenii atât din punct de vedere etic cât și ritual, folosind forța doar atunci când au eșuat toate celelalte mijloace – acest punct este cheia argumentației lui Bell, pntru că Bell încearcă să ofere o versiune mai blândă a Chinei.

Dorința lui Bell de a reforma China este nobilă, dar convingerea sa că aceasta se poate întâmpla prin implementarea confucianismului este, poate, nerealistă. Mai mult decât atât, apărarea politicii chineze contemporane – el însuși s-a confruntat cu cenzorii PCC pentru o parte din munca sa – este discutabilă (creștinii, activiștii pentru drepturile omului și alți critici ai Chinei ar avea motive de obiecție.)

El oferă totuși o descriere curioasă a vieții unui străin în China. Părul negru este un semn de vitalitate și există aici o întreagă cultură a vopsirii părului. Ca parte a naturii sale neconvenționale, Xi Jinping și-a creat o revoluție proprie, permițându-și să încărunțească. Bell subliniază în continuare importanța unei culturi a băuturilor – se bea în special pentru a sărbători. În vreme ce țări precum Anglia, Irlanda și Germania sunt renumite pentru consumul nemoderat de alcool, Bell observă că anumite provincii din China au o reputație similară. Mai mult decât atât, conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului a devenit o problemă, deoarece prosperitatea și tehnologia au creat nu doar noi oportunități, ci și noi probleme pentru chinezii acestui secol.

Apărarea Chinei de către Bell ar putea să nu convingă majoritatea cititorilor. Cu toate acestea, descrierea lui apologetică are câteva lecții importante pentru Occident. Prima este noțiunea de meritocrație. Dacă în secolul XXI China va depăși Occidentul, lucrul acesta se va întâmpla deoarece, așa cum a fost cândva și în Occident, China recompensează meritul, în detrimentul corectitudinii politice. Pe măsură ce atât sectorul public, cât și cel privat din America continuă să scadă standardele și așteptările, atât pentru angajați cât și pentru consumatori, America riscă să devină tot mai puțin competitivă.

De asemenea, după cum arată Bell, educația chineză recompensează excelența și caută să-și însușească atât cultura Occidentală, cât și cea estică, în beneficiul progresului și înfloririi Chinei. Paralizat de autocritică și vinovăție, Occidentul încearcă în mod activ să-și șteargă trecutul. Fără a trece cu vederea pericolele naționalismului șovin sau meritele autocriticii, abordarea patriotică și meritocratică a educației chineze va aduce, probabil mari beneficii.

În cele din urmă și, poate, cea mai importantă, este întrebarea de ce Bell (și mulți alții) caută să părăsească Occidentul în favoarea Estului. Bell observă, în prezent, că o mare parte a lumii percepe America, cândva puterea preeminentă a lumii, ca pe o cauză pierdută. Este de datoria americanilor, în special a educatorilor americani, să ajute la construirea unui viitor în care oamenii să își dorească nu doar să reușească și să înflorească, ci și să trăiască în țara lor natală.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Jesse Russel a scris pentru publicații precum Front Porch Republic, Law and Liberty, The New Criterion și Catholic World Report. Este autorul cărții The Political Cristopher Nolan: Liberalism and the Anglo-American Vision.