Una dintre marile ciudățenii ale perioadei pe care o parcurgem constă în faptul că presiunile pro-vaccinare sunt justificate prin necesitatea de a proteja persoanele vaccinate de pericolul reprezentat de cei care ezită să accepte vaccinul anticovid. Spunându-ni-se că, deși avem cu toții dreptul să luăm propriile noastre decizii de îngrijire a sănătății, acesta este departe de a fi absolut, câtă vreme nu avem, totuși, dreptul de a le face rău celorlalți.

Dar, dacă așa stau lucrurile, cum rămâne cu potențialele daune provocate celor forțați să se vaccineze?

Lăsând la o parte simptomele de gripă experimentate de mulți vaccinați anticovid, statisticile (totalmente ignorate în România) ne spun că, deși vaccinurile disponibile în Occident produc doar rareori reacții adverse grave, acestea sunt departe de a fi unele banale.

De exemplu, anafilaxia este o reacție alergică care pune viața în pericol, miocardita și pericardita sunt reacții inflamatorii ale inimii, cu simptome variind de la dureri puternice în piept, până la insuficiență cardiacă și moarte, iar sindromul Guillain-Barré este descris drept o ”tulburare rară, în care sistemul imunitar al organismului atacă celulele nervoase provocând slăbiciune musculară și, uneori, paralizie”.

Centrele pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA mai spun că ”rapoartele recente indică o relație de cauzalitate plauzibilă între vaccinul J&J/Janssen COVID-19 și sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenie (STT), un eveniment advers rar, însă extrem de grav – cheaguri de sânge cu trombocite scăzute – care a provocat decese”.

Printre acestea se numără, de exemplu, o femeie de 38 de ani din Washington, care a murit pe 7 septembrie. 

Desigur, riscurile vaccinării nu pot fi cântărite în vid. Trebuie să le comparăm cu riscurile de a contacta virusul și, când facem asta, vedem că, statistic, oamenii par mai în siguranță cu vaccinare decât fără.

Dar au totuși Raed Arafat și restul apostolilor pandemici autoritatea, nu doar morală ci și profesională de a ne obliga să ne jucăm viețile la ruleta rusească, în condițiile în care oamenii sunt vaccinați ca vitele, în piețe, fără niciun consult medical prealabil? Dar hoardele de disperați care, mânați de spaima paroxistică insuflată de mijloacele mass media, pledează pentru vaccinarea obligatorie a unor oameni despre a căror situație medicală nu au nici cea mai mică idee?

Potrivit celor tocmai menționați da, pentru că: ”Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”.

Este mantra pe care o repetă cu toții din zori și până-n seară și care, cel puțin teoretic, vrea să însemne că dreptul unei persoane de a nu fi infectată este mai presus de dreptul altora de a alege să nu se vaccineze. (Dar care, dacă e să vorbim pe șleau, se traduce cel mai adesea prin: ”Dați-ne iluzia siguranței și puțin ne mai pasă dacă unii o să dea colțul!”)

Fractură logică majoră a argumentului constă, însă, în faptul că ”nevaccinații” sunt considerați infecțioși, în condițiile în care, pentru a fi un factor de transmitere a virusului, trebuie să ai, de fapt, boala.

O persoană nevaccinată care nu are covid, nici nu îl poate transmite.

Pe de altă parte, o persoană vaccinată care face covid îl poate transmite altora, inclusiv celor care au fost vaccinați.

În SUA acest fenomen este recunoscut încă din iulie, când într-un oraș din Massachusetts, cu procent de vaccinare 75% s-au îmbolnăvit de covid sute de oameni, iar din cei cinci care au necesitat spitalizare, patru erau complet vaccinați.

La noi, într-o situație similară, numărul de spitalizați ar fi fost mult mai mare și am fi avut – așa cum se întâmplă, de altfel, chiar acum – și o mulțime de decese, dar nu din pricina nevaccinaților, ci din aceea a lipsei tratamentului adecvat pentru vaccinații și nevaccinații care s-au îmbolnăvit de covid, atât în stadiul incipient al bolii cât și, ulterior, în spital.

Deși majoritatea medicilor au căzut de acord asupra faptului că vaccinul anticovid reduce probabilitatea de a dezvolta simptome severe, investigația CDC a focarului din iulie a demonstrat că persoanele vaccinate contractează și transmit boala și că, atunci când sunt infectate, poartă la fel de multe particule infecțioase în gât și în căile nazale ca și persoanele nevaccinate care iau virusul.

Așadar, starea de vaccinat nu ne spune dacă o persoană reprezintă sau nu o amenințare pentru alții. Acesta fiind și motivul pentru care, pe măsură ce își redeschid granițele, țările solicită nu doar dovada vaccinării, ci și dovada unui test covid recent, negativ.

Conform statisticilor, o persoană vaccinată poate avea o probabilitate statistică mai mică de a infecta pe alții, dar statisticile nu vorbesc de la sine.

Pentru că, în mod similar, aceleași statistici ne-ar putea spune că fetele de douăzecișidoi de ani sunt cele mai susceptibile de a avea accidente de mașină, sau că romii din Ferentari sunt mai predispuși decât restul populației să spargă casele oamenilor ori să devină vectori de transmitere a tuberculozei.

Istoria ne spune că acțiunile guvernamentale împotriva unor grupuri de persoane pe baza statisticilor au fost întotdeauna nocive și au sfârșit prin a fi, mai devreme sau mai târziu, foarte sever pedepsite.

De altfel, Marius Tudor, consilier al Parlamentului European, susține că la nivelul UE certificatul verde nu a fost dezvoltat pentru condiționarea accesului în instituțiile publice, mall-uri, restaurante sau hoteluri, ci pentru facilitarea liberei circulații în spațiul intra-european și că, prin utilizarea acestuia pentru impunerea de restricții, România încalcă regulamentele UE în această privință.

Este cât se poate de logic – persoanele nevaccinate nu pot fi lipsite de drepturi și libertăți fundamentale în condițiile în care, așa cum am spus – și acest lucru este bine dovedit – vaccinații se pot îmblnăvi de covid și pot răspândi boala.

Dacă este adevărat că nimeni nu are dreptul să facă rău altora, atunci procesul de vaccinare anticovid ar trebui încredințat exclusiv medicilor care să prescrie vaccinarea în funcție de profilul medical al fiecărei persoane si de contraindicațiile aferente – măcar de cele cunoscute deocamdată, fiindcă efectele reale pe termen lung le vom afla doar peste mulți ani de acum încolo. Și asta doar cu condiția existenței grupului de control al celor care nu au fost vaccinați. În condițiile dispariției acestuia, nu vom putea ști niciodată adevărul.

Or, încăpățânarea și isteria cu care se încearcă vaccinarea fiecărei ființe umane de pe planetă sugerează că, poate, tocmai asta se urmărește.

Nedeea Burcă