A trecut mai bine de o săptămână de când centrul de greutate al politicilor democraților s-a schimbat pe nepusă masă. Doar o intervenție divină ar mai putea opri desemnarea Kamalei Harris drept port drapel al partiului, la Convenția Națională Democrată care va avea loc luna viitoare.

Ascensiunea ei semnalează ceva mai mult decât o schimbare nominală. Pe coridoarele puterii din Washington DC va avea loc un transfer rapid de putere, în mare parte ascuns de privirile populației, înspre agenții, donatorii și consilierii care se vor ocupa de campania ei electorală.

Cum anume se va diferenția Harris de Joe Biden rămâne deocamdată un mister. Este probabil ca ea va desfășura multe dintre politicile și realizările administrației acestuia, cu ajutorul acelorași organe și susținători de partid. Mai revelatoare vor fi deciziile pe care le va lua Harris cu privire la personele care o vor consilia în timpul campaniei. Conform zicerii atât de populare pe vremea administrației Biden și reiterate de senatoarea Elizabeth Warren, ”cadrele fac politica”.

În nefericita ei candidatură pentru președinție din 2019, campania lui Harris a fost condusă de sora ei, Maya Harris, al cărei soț, Tony West este o voce influentă în Silicon Valley și ”strângător de fonduri” pentru politicienii democrați. Titlul de director juridic al Uber nu spune de fapt nimic despre rolul său uriaș în cadrul companiei. În anii care au urmat alegerilor din 2020, el a contribuit la toate victoriile politice succesive ale Uber asupra muncii organizate.

Harris este, de asemenea, în negocieri cu Bearstar Strategies, o firmă de consultanță care este în mare parte necunoscută în DC, dar care domină scena politică din California. Cunoscuți pentru utilizarea perfidă a informațiilor despre opoziție și predispoziția pentru declanșarea războaielor culturale împotriva cauzelor și candidaților centrați pe piață și prietenoși cu afacerile, strategii Bearstar au fost cei care au păstorit-o pe Harris pe când era cocoțată în funcțile sale de procuror general al statului, apoi de senator și de candidat la prezidențiale. Tot strategii de la Bearstar au fost cei care, pe parcursul ultimului deceniu, în timp ce consiliau cele mai mari corporații ale statului cu privire la strategiile politice de urmat, au ales și un corp de democrați proeminenți din California. De exemplu, până anul trecut, senatorul californian Laphonza Butler a lucrat și pentru firmă, unde a consiliat Uber în campania sa de blocare a clasificării șoferilor drept angajați. Cu alte cuvinte, consilierii și donatorii lui Harris au întruchipat, multă vreme, o politică de putere moderată, mai degrabă în dulcele stil al Coastei de Vest.

În ultimul timp, campaniile GOP (Grand Old Party) au produs videoclipuri care au decupat remarcile lui Harris din principala ei campanie din 2019. La acea vreme, ea virase mult înspre stânga, promițând asigurări de sănătate pentru toți și Green New Deal; ba la un moment dat a sugerat chiar că ar putea lua în considerare desființarea agenției de aplicare a legii în materie de imigrare (ICE). Dar o privire aruncată asupra cercului ei intim, dezvăluie că acesta nu este compus din personaje radicale. O serie din cei mai apropiați foști consilieri ai lui Harris – Yasmin Nelson, Meaghan Lynch, Andy Vargas, Michael Collins, Michael Fuchs și Deanne Millison – au ocupat, după despărțirea de ea, locuri de muncă din lumea lobby-ului corporatist. Într-adevăr, în timp ce Harris dorește să se nutrească din iconografia marșurilor și activismului pentru drepturile civile, în ultimii 20 de ani, nu a avut niciun stângist adevărat prin preajmă.

Astfel, poate deloc surprinzător, eforturile ei inițiale de recrutare pentru campanie întăresc această tendință. Luați, de exemplu, relatările conform cărora ea încercă să-i înregimenteze pe foștii consilieri ai administrației Obama, Karen Dunn și David Plouffe. Ambele opțiuni sugerează o linie mai mult pro-business, deosebită de bine cunoscuta ”narațiune Harris”. Plouffe a consiliat anterior Uber, în timp ce Dunn este avocatul principal care reprezintă Google în procesul său antitrust intentat de administrația Biden. În cazul în care vor fi angajați, se vor alătura lui Eric Holder, care, înainte de a deveni consilier corporativ la firma de lobby Covington & Burling, a fost procurorul general al lui Obama, iar acum a fost ales de Harris pentru a-i verifica viitorii colegi de conducere.

În esență, acesta este un mod foarte californian de a face politică. Guvernatorul Gavin Newsom – care a servit alături de Harris în San Francico când el era primar și ea procuror de district – îi datorează, de asemenea, lui Bearstar victoriile sale electorale. Iar stilul său de conducere seamănă izbitor cu acela al fostei sale colege: la fel ca Harris, el semnalizeaă stânga dar guvernează, în mare măsură, din centru. În 2019, într-o încercare de a mobiliza voturi progresiste în primul său tur guvernamental, Newsom a promis stângii luna de pe cer, făcând campanie pentru program universal de asistență medicală și un ”Plan Marshall” pentru construirea unui număr uriaș de noi locuințe. Odată ajuns în funcție, ambele obiective au fost date uitării.

Cu nouă ani mai devreme, în timpul primei ei candidaturi pentru funcția de procuror general, Harris a făcut o campanie similară: ea a promis, spre bucuria alegătorilor de stânga, stoparea ”corporațiilor nelegiuite” dar, odată ajunsă în funcție, a aplicat legea cu moderație. Și mai dubios, ea a evitat să se lege de marile afaceri, refuzând să acuze penal firmele din industria financiară, cum ar fi OneWest Bank, care fuseseră acuzate de practici frauduloase de executare silită, sau PG&E, gigantul de utilități care, prin explozia unei conducte de gaz, a ucis opt locuitori din San Bruno. După cum a mențioat mai târziu New York Times, PG&E a păstrat serviciile consilierilor politici ai lui Harris la o versiune anterioară a Strategiilor Bearstar. De asemenea, echipa de justiție ecologică a lui Harris, pe care o prezentase ca pe o inițiativă fără precedent de reprimare a poluatorilor care aruncă deșeurile periculoase în cartierele locuite de cei cu venituri mici și de minoritățile rasiale, nu a făcut absolut nimic de această factură, ci doar a urmărit câțiva inculpați minori lăsând la o parte marile interese de afaceri.

Bineînțeles, campaniile politice sunt pline întotdeauna de promisiuni înalte, îndeplinite pe sponci. Dar, în mijlocul tuturor palavrelor și direcționărilor greșite, adevăratele motivații ale unui lider pot fi totuși înțelese din felul în care își alege personalul. Obama a promis că se va opune cu duritate lăcomiei și intrigilor din Wall Street, evidențiate de criza financiară din 2008 – dar, prin bancherii veterani pe care i-a ales în stafful administrației sale, a semnalizat, în mod corect, că nicio singură mare bancă responsabilă de colapsul acelor ani nu va fi vreodată urmărită penal.

În ceea ce îl privește pe Biden, cea mai importantă numire a sa ar putea fi Lina Khan, în fruntea Comisiei federale pentru Comerț. Khan a revigorat agenția federală și a utilizat-o pentru a crea o nouă cale, descurajând zeci de fuziuni corporative, reprimând capitalul privat și dând undă verde unor noi procese împotriva firmelor farmaceutice și a giganților tehnologici. Cu toate acestea, probabil că și mai importantă a fost decizia lui Biden de a selecta o echipă de belicoși antiruși care să stabiliească politica europeană: cu Jake Sullivan în funcția de consilier pentru Securitatea Națională și, până de curând, Victoria Nuland la Departamentul de Stat. Aparenta lor reticență de a negocia cu președintele Putin ar putea să influențeze situația globală a Americii mult timp după plecarea lui Biden de la Casa Albă.

În orice caz, ar fi greșit să trecem cu vederea modul în care sistemul prezidențial al Americii, în care câștigătorul ia totul, cuplat cu forma sa profesionalizată de spectacol politic, poate încuraja o concentrare nejustificată asupra președintelui ca factotum. În realitate, sarcinile președintelui sunt îndeplinite de o echipă formată din sute de manageri. Cei aproximativ 2,5 milioane de angajați civili ai guvernului federal, împreună cu cei 2,2 milioane de militari înseamnă aproximativ 4 milioane de oameni numiți de președinte și însărcinați de acesta cu îndeplinirea agendei Biroului Oval. Și, dată cu fiecare nouă administrație vine și puterea de a-i înlocui pe acei 4 milioane de manageri cu alții.

Cabinetul lui Biden este un amestec de democrați progresiști și conservatori – un echilibru care reflectă preferințele președintelui ca lider. Dar despre Harris știm mai puține lucruri și, confruntați cu această realitate, nu putem decât să ne uităm la cercul ei de apropiați. Acolo, în legăturile sale profunde cu Silicon Valley și aripa de afaceri a Partidului Democrat, începe să se contureze profilul ei real în 2024.

Lee Fang este jurnalist de investigație și editor colaborator al UnHerd

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici