Să ne imaginăm, pentru o clipă, că sărbătoarea păgână Sol Invictus, Festivitatea soarelui neînvins, instituită în 274 de împăratul Aurelian, ar fi rămas statornicită pentru totdeauna și celebrată ca atare, pe 25 decembrie, de noi toți, ca urmași ai vechiului Imperiu roman… Și că, așa stând lucrurile, ne-am pregăti, în această perioadă, nu de Crăciun, ci de niște anoste ”sărbători de iarnă”, folosind chiar expresia sugerată deunăzi de către birocrații UE…

O expresie al cărei sens ar corespunde, de altfel, perfect, felului de a gândi al strămoșilor noștri precreștini: ”Soarele răsare și apune, anotimpurile vin și trec… Buni sau răi, ne scăldăm împreună în aceeași lumină și în același întuneric, ne naștem și murim sub privirile indiferente ale zeilor, iar viețile noastre nu sunt decât jucării în mâinile unui destin orb și inevitabil….”

Pentru adepții lui Sol Invictus, ”sărbătorile de iarnă” nu aveau nicio altă semnificație în afară de aceea a inevitabilei supuneri a omului în fața unor forțe întunecate și lipsite de orice sens.

Creștinismul a transformat însă profund conștiința oamenilor, iar Crăciunul, adică sărbătorirea momentului în care atotputernicul Creator al Universului a luat trup uman și a intrat în istoria omenirii, transmite mesaje cu adevărat redutabile.

Iată doar câteva dintre acestea, pe care le împărtășim celor dragi ai noștri ori de câte ori le dorim un ”Crăciun fericit”.

Dumnezeu nu este indiferent

”Suntem pentru zei ca muște în mâinile copiilor cruzi”, spunea Shakespeare prin gura Regelui Lear. Aceasta este însă înțelepciunea păgânismului. Taina Întrupării, faptul că Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său ca să-i izbăvească pe cei ținuți în robie de frica morții se constituie în cea mai minunată dovadă de iubire a Creatorului pentru creația sa.

Istoria este importantă

Anticii erau fataliști, credeau în mitul eternei reîntoarceri, considerându-se prizonieri ai unor cicluri cosmice care se sfârșesc de fiecare dată în foc, pentru ca apoi totul să o ia, mereu și mereu, de la capăt, simbolul acestor ”recidive” nesfârșite fiind șarpele care își înghite coada.

În schimb, pentru creștini istoria are o mișcare ascendentă, începută la Betleem, odată cu Întruparea, și un scop suprem, anume acela al mântuirii. Participarea activă a omului la istorie face diferența.

Femeile sunt pline de demnitate și de frumusețe

Viețile lui Plutarh nu istorisesc viața nici unei femei. Și, chiar dacă istoria antică a cunoscut destule femei celebre, ele erau regine sau împărătese, precum Cleopatra sau Zenobia.

Regina inimilor creștine este însă o fată simplă, dintr-un sătuc oarecare. În fața ei și a pruncului căruia i-a dat viață într-o iesle s-au închinat cei trei crai de la Răsărit și, de atunci încolo, în tradiția creștină, maternitatea conferă femeilor o mare frumusețe și o demnitate incomparabilă.

Copiii sunt speciali și merită să fie apărați cu orice preț

Pentru antici copii erau doar adulți subdezvoltați, cu cât mai mici cu atât mai lipsiți de orice valoare.

Nașterea puncului sfânt sugerează, însă, că inocența și lipsa lor de apărare sunt neprețuite. Faptul că un prunc nevinovat se află în centrul poveștii de Crăciun ne dă de înțeles, de asemenea, că oamenii nu trebuie apreciați în funcție de productivitatea lor, ci pur si simplu fiindcă sunt fapturi ale lui Dumnezeu care împărtășesc cu noi aceeași natură comună. Iar în Evanghelii acest lucru este subliniat, în aceeași măsură, și de povestirea infanticidului comis de Irod cel Mare.

Înainte de nașterea lui Iisus, importanța individului și puterea transcendentă a iubirii erau foarte slab reprezentate. De fapt, caracterul unic al creștinismului constă tocmai în faptul că se bazează pe o filozofie cu totul diferită de cele anterioare: anume, că așa cum copilul din Betleem este și Dumnezeu și om, întreaga viață umană poartă în sine o scânteie de divinitate care o face sacră.

Sanctitatea vieții și libertatea omului de a-și căuta mântuirea personală, individuală – ceva cu totul diferit de conștiința tribală a generațiilor anterioare ale iudeilor sau de cea a orașelor stat grecești – sunt doar două dintre principiile introduse de Iisus, care au făurit civilizația noastră, până mai ieri una a libertății, a prosperității, a bogățiilor culturale și a progresului științific.

Acesta fiind încă un motiv, poate chiar cel mai important, pentru a sărbători Crăciunul cu bucurie, împotrivindu-ne Grinch-ilor, care au transformat lumea în terenul unei revărsări de demoni.

Crăciun fericit și Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!

Nedeea Burcă