Seara, când ne pierdem vremea pe rețelele sociale, feedul ne afișează fotografii dintr-o excursie a cuiva sau chiar ale mâncării pe care se pregătește să o îngurgiteze, toate aranjate special pentru ochii unor spectatori necunoscuți. În esență, astfel de imagini dezvăluie lucruri care, în md normal, ar trebui să aparțină vieții private a fiecăruia dintre noi.

Felul în care trăim (în văzul tuturor sau în umbră) depinde de audiență — izbânzile și faptele noastre bune cer recunoaștere unanimă, în vreme ce greșelile noastre rămân ascunse în întuneric.

Toate acestea trimit direct la străvechea dilemă formulată de Glaucon în dialogul său cu Socrate, din Republica lui Platon: „Ce este dreptatea?”. Socrate pare să fi acceptat observația că dreptatea este întotdeauna apanajul celui mai puternic. Dar Glaucon ridică din nou ștacheta folosind pilda inelului lui Gyges: pui inelul pe deget și devii invizibil. Este momentul în care martorii dispar, ceea ce înseamnă că alegerea ta nu mai depinde de felul în care ești văzut sau perceput de ceilalți. Un om desăvârșit, cu adevărat drept va continua să fie el însuși fără a primi vreo recunoaștere pentru asta. În schimb, odată eliberat de judecata semenilor, omul nedrept își va da fără doar și poate arama pe față.

Reputația nu poate înlocui caracterul. Dacă nu ai alege dreptatea în orice condiții, înseamnă că nu ți-ai dorit-o niciodată cu adevărat. Ai vrut doar s-o mimezi. Așa cum spune fratele lui Glaucon:

”Lucrul cel mai uimitor dintre toate este că voi toți, câți vă pretindeți lăudători ai dreptății — începând cu eroii vechi ale căror cuvinte s-au păstrat și până la oamenii de azi —, n-ați lăudat niciodată dreptatea și n-ați osândit nedreptatea altfel decât prin prisma reputației, a cinstei și a darurilor pe care le aduc.”

Socrate continuă discuția încercând să definească dreptatea și analizând cum ar arăta aceasta la nivelul cetății comparativ cu cel individual. Dreptatea individuală cere ca sufletul să funcționeze exact ca o cetate bine organizată: cu rațiunea la cârmă, cu spiritul (voința) drept aliat, și cu poftele ținute în frâu. Viața dreaptă este singura viață care nu se află în război cu ea însăși, indiferent de ceea ce cred sau spun alți oameni.

Cu toate acestea, Glaucon ne amintește că „nimeni nu este drept de bunăvoie, căci ori de câte ori un om crede că poate comite o nedreptate fără să fie prins, o va face”.

Problema cu acest tip de libertate este că omul descris de Glaucon trebuie totuși să pară drept în exterior. Așa funcționează inelul: ne permite să comitem o faptă nedreaptă la adăpostul întunericului, afișând însă dreptatea la lumină, în văzul tuturor. Totuși, după cum explică Socrate, omul care trăiește cu adevărat în acest fel — tiranul din cetate sau tiranul din propriul tău suflet — se alege doar cu o amăgire, pierzînd singura libertate care contează cu adevărat. El este cel mai puțin liber om din întreaga poveste, nu pentru că a fost prins, ci pentru că este robul propriilor sale pofte.

În prima situație visăm să scăpăm nepedepsiți indiferent de faptele noastre, iar în cea de-a doua ne dorim să nu trecem neobservați niciodată atunci când facem binele. Cea de-a treia opțiune ar fi să rămânem drepți chiar și atunci când nu ne vede nimeni sau chiar și atunci cînd există cineva care ne caută cusururile cu tot dinadinsul.

Dreptatea nu poate fi tratată ca o simplă fațadă sau o strategie de imagine, ceea ce ne obligă să-l punem la îndoială nu doar pe troll-ul din mediul online, ci și pe omul ”cumsecade” care este bun doar atunci când este văzut. Deoarece, acesta din urmă nu iubește virtutea, ci doar prestigiul pe care i-l aduce simularea acesteia.

Tocmai de aceea Republica rămâne o operă atemporală, care merită citită și astăzi. Avem o tehnologie avansată, care proiectează fiecare dintre faptele noastre în fața unei mulțimi de privitori. Întrebarea rămâne, însă, exact aceeași: dacă te-ai retrage de pe rețelele sociale, cum ți-ai trăi viața?

Skylar Drinka este un autor, universitar și cercetător american în filosofie și teologie. Scrie eseuri și articole filosofice/culturale, explorând relevanța marilor texte clasice — în special dialogurile lui Platon — în fața provocărilor lumii contemporane. În eseurile sale publicistice (apărute, printre altele, în 1819 News, Intellectual Takeout, Academic Journal & Symposia (Near East Archaeological Society Bulletin) Drinka analizează teme precum virtutea autentică, moralitatea publică și impactul rețelelor sociale asupra identității umane.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici