Preşedintele american Donald Trump are, lucru ştiut, o presă rece, ca să nu spunem aproape proastă, cu desăvârşire, în Europa. E adevărat că nici nu face vreun efort pentru a-şi ameliora portretul boţit, dimpotrivă, mai nou Casa Albă a instituit interzicerea corespondenţilor CNN, Politico şi MS NOW, pe motivul nemulţumirilor legate de modul în care au acoperit activitatea administraţiei sale. Departamentul de Justiţie a precizat că Donald Trump a interzis „legal” accesul celor trei media, după ce a stabilit că relatările lor ameninţă securitatea naţională prin divulgarea informaţiilor clasificate. Cu Wall Street Journal şi BBC, administraţia americană se află în instanţele de judecată. Fosta secretară de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, într-un podcast conservator, a povestit cum în cursul unei vizite de stat în Regatul Unit, în timp ce se afla la masă, Donald Trump s-a revoltat la adresa premierului britanic, Keir Starmer. Pe care l-a dojenit pur şi simplu. Faptul că un cotidian de afaceri, precum Financial Times, a confirmat „din surse independente” dialogul dintre ambasadoarea SUA, în Grecia, Kimberly Guilfoyle şi ministrul grec al Energiei, în care diplomata americană ar fi declarat că „putem face asta în orice ţară vrem(…). Putem face asta şi aici”, cu referire la iminenta cădere a guvernului Bolojan din România. Publicaţia a reluat şi declaraţia purtătorului de cuvânt al guvernului elen, Kyriakos Mitsotakis, conform căruia „nu s-a pus niciodată problema unei ameninţări la adresa guvernului grec şi un asemenea lucru nu ar fi fost niciodată tolerat”. Doamna Kimberly Guilfoyle a călătorit la Bucureşti, este adevărat, şi s-a întâlnit cu membri ai PSD la sfârşitul lunii martie, printre care Sorin Grindeanu, ministrul Energiei de atunci Bogdan Ivan, şi care au mai fost. Guvernul Bolojan a căzut în luna mai. Kimberly Guilfoyle a fost citată de Wall Street Journal, făcând aluzie la iminenta prăbuşire a guvernului de la Bucureşti. Nu este produsă nici o probă peremptorie. Şi se pare că nici nu există. De acord: a spune „să nu ne luăm după vorbe” e o imprudenţă. La români, lucru ştiut „gura bate… fundul” şi îl bate de-l ascultă cu urechea. Costul politic al unui asemenea infantilism poate fi extrem de ridicat. Ceea ce am văzut la nivelul limbajului, în ultimele zile, ţine de suburbie, dacă nu de psihopatie. Între atâtea infamante complicităţi, disputele politice privind relaţia cu SUA riscă să producă efecte nedorite asupra poziţiei externe a României. Şi asta se ştie. Plângerea penală formulată împotriva lui Sorin Grindeanu, George Simion şi Bogdan Ivan, de un deputat USR, acuzaţia lui Dominic Fritz că Sorin Grindeanu ar fi luat şpagă… de la SUA, sunt semnale de prost augur. Ceva nu e în regulă cu noi. Şi s-ar putea ca preţul derapajelor retorice să fie imens.

 

 

 

Un articol de Mircea Canțăr