S-a văzut deja, că nu multă lume, chiar din rândul simpatizanţilor USR, dacă ne raportăm la cei ieşiţi la mitingul ad-hoc organizat, e supărată de ceea ce s-a întâmplat primarului Timişoarei, Dominic Fritz, aflat sub incidenţa definitivă a ICCJ, pentru conflictul de interese, de acum cunoscut. De fapt, o decizie menţinută după ce ea fusese luată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. E multă vorbărie gratuită pe marginea celor întâmplate, chiar dacă în sprijinul susţinerii liderului USR au sărit şi reprezentanţii de seamă ai PPE şi Renew Europe, două grupuri puternice în Parlamentul European. Cheia scrisorii europarlamentarilor Renew şi a liderului PPE este că se încalcă nu dreptul european, ci Tratatul european. Şi, nu întâmplător, se face distincţia. Motiv pentru care Bucureştiul trebuie „sancţionat”, prin tăierea unor sume de bani care i se cuveneau şi nu mai lungim discuţia. La galerie se află şi eurodeputatul Siegfried Mureşan, propus premier la un moment dat, dispus să dea apă la moară. Nu cred că e nevoie de prea multe comentarii. Sub alte nume, decât cele de astăzi, sunt vizate deprinderi ale secolului trecut, care ne sunt reciclate. Avem de-a face cu metehne tradiţionale, care se dezvoltă pe bază de continuitate, ruptură între parlamentari şi alegători, administrare neconvingătoare a dreptăţii, plângeri la „înalta poartă”, cu adevărate pomelnice ale nevredniciei şi netrebniciei noastre. Ce vreau să spun? Nici incompetenţa adusă la putere, nici trădarea, nici abuzul, nu s-au inventat acum. Dovezi se găsesc din abundenţă, chiar dacă ele nu sunt neapărat prezente în conştiinţa publică. Or, nici o vindecare nu e posibilă fără o bună cunoaştere a istoriei bolii. Înţelegem ce trebuie înţeles: vigilenţa patriotică nu trebuie să atingă criterii de intransigenţă, ea trebuie pur şi simplu dizolvată. A fi european înseamnă între altele a nu accepta idolatria, a privi cu severitate spre relele proprii, a înlocui euforia încântării de sine cu luciditatea. Discuţia e lungă şi parcă s-a mai purtat la intervale de timp. Şi totuşi ce ne leagă? Teoretic şi retoric ne leagă o solidaritate naţională. Buni sau răi, de stânga sau de dreapta, de ce-o mai fi, săraci şi bogaţi, mai mult sau mai puţini oneşti, dar români. Există şi o solidaritate de tip nou care e mai ţanţoşă, mai exclusivistă şi mai efemeră. E greu de spus totuşi ce ne leagă, dar până nu demult ştiam ce ne deosebeşte de ceilalţi: sărăcia şi nevoile şi neamul. Acum vorbim de experienţa în rezilienţă a naţiei şi de altele.
Un articol de Mircea Canțăr
