În primăvara anului 1933, prețurile la carnea de porc atinseseră un minim istoric, astfel încât fermierii americani, care doreau ca guvernul să ia măsuri, au cerut ajutorul președintelui proaspăt ales, Franklin Roosevelt.

Acesta se număra printre oamenii care nu lasă nicio criză neexploatată, așa că a trecut imediat la acțiune. Pentru a crește prețul cărnii, ministrul Agriculturii, Henry Wallace a organizat sacrificarea a milioane de porci. Fermierii care au participat la acest program guvernamental pentru porcine — numit ulterior de către economiști „masacrul porcilor nevinovați” — au fost despăgubiți.

Pe cheltuiala contribuabililor americani, animalele ucise au fost transformate în „făină de oase și carne necomestibilă”, și asta în ciuda faptului că foametea din America atinsese niveluri istorice.

Distrugerea hranei unei țări aflate în criză poate părea o aberație economică, și chiar este — dar iată că istoria se repetă și guvernele extind politicile prin care îi plătesc pe fermieri să distrugă alimente.

Dispariția podgoriilor europene nu este pentru nimeni vreun secret. Fenomenul este vizibil mai ales în Pirineii Orientali, în partea de sud a Franței. Conform unei relatări apărute de curând în The Economist, între 2000 și 2020 această regiune și-a pierdut aproape jumătate din podgorii. Accesul limitat la apă și creșterea costurilor la energie au avut și ele un anumit un rol, însă dispariția lor, mult accelerată în ultimii ani, este rezultatul politicilor guvernamentale.

În 2024, guvernul francez a recurs din nou la o tactică arhicunoscută: a plătit fermierii să-și distrugă singuri viile. Prin acest program național, ei pot primi în jur de 4.000 € (aproximativ 4.600 $) pentru fiecare hectar defrișat. Dacă parlamentari francezii și-au propus ca Franța să producă mai puțin vin și să grăbească dispariția podgoriilor din țară, exact asta au obținut.

Franța produce de obicei mult peste 40 de milioane de hectolitri de vin pe an, însă, conform Ministerului francez al Agriculturii, în 2025 a produs doar 36 de milioane. Între timp, anul trecut, viticultorii din regiunea Languedoc-Roussillon au înregistrat o creștere masivă a suprafețelor defrișate — aproximativ 15.000 de hectare, adică, așa cum aflăm tot din The Economist, o suprafață apropiată de dimensiunea orașului Washington D.C.

Mulți ar putea presupune că la baza acestei politici au stat motive ecologice, însă cauza principală se aseamănă izbitor cu cu aceea care a determinat „masacrului porcilor” orchestrat de FDR: supraproducția.

La nivel global, se observă că tot mai puțini oameni consumă alcool (în special cei din Generația Z). Chiar și în Franța, consumul de vin roșu a atins recent un minim istoric. Parlamentarii francezi susțin că măsura a fost concepută pentru a „salva” industria viticolă din ceea ce ministerul a descris drept un surplus masiv de producție.

Pentru omul de rând, ideea de plăti proprietarii de podgorii pentru a și le distruge pare absurdă — însă în Europa, aceasta a devenit o practică obișnuită.

De ani de zile, Uniunea Europeană încearcă să gestioneze în detaliu producția de vin prin diverse stimulente, inclusiv plăti directe acordate fermierilor pentru defrișarea podgoriilor. Un raport al Parlamentului European arată că reforma sectorului viticol din 2008 stabilisese un obiectiv ambițios: eliminarea a 175.000 de hectare, cu angajamentul fermierilor de a nu le mai replanta. (În final, suprafața defrișată a însumat 160.550 de hectare.)

Acum, Bruxelles-ul pare hotărât să accelereze această politică. Cel mai recent Pachet al UE pentru sectorul viticol va facilita, printre altele, posibilitatea ca statele membre să acorde plăți directe fermierilor pentru a-și distruge propriile culturi de viță-de-vie.

”…noile norme privind ajutorul de stat le-ar permite statelor membre să folosească fonduri naționale nu doar pentru distilarea surplusului de vin”, se arată în pachetul de măsuri, „ci și pentru recoltarea în verde (distrugerea sau îndepărtarea completă a strugurilor încă necopți) și defrișarea (eliminarea totală a butucilor) podgoriilor.”

Există o anumită ironie în această politică.

Timp de decenii, UE a subvenționat producția de vin, ceea ce a dus la supraproducții uriașe, pe care criticii le-au numit ”lacuri de vin”. Acum, Bruxelles-ul vrea să intensifice eforturile de defrișare a podgoriilor, pentru a stopa tocmai surplusul creat de birocrați.

Abordarea europeană are un caracter absurd care amintește de încercările din perioada New Deal de a combate sărăcia prin distrugerea a milioane de porci. Cel puțin o parte din promotorii ”politicii noului curs economic” au înțeles însă, până în cele din urmă, că intervenționismul lor a dat greș.

„Cheltuim mai mulți bani decât am cheltuit vreodată și totul este în zadar”, a recunoscut în 1939, Secretarul Trezoreriei SUA, Henry Morgenthau Jr., în fața Congresului. „Vreau să văd această țară prosperă. Vreau să văd oameni care își găsesc un loc de muncă, oameni care au ce mânca. Noi nu ne-am onorat niciodată promisiunile.”

Morgenthau a învățat pe propria-i piele că încercarea de a dirija economia de la Washington — prin cheltuieli masive, controale prostești și intervenții brutale — a produs rezultate cu totul diferite de cele așteptate.

Nu ne rămâne decât să sperăm că decidenții din Europa vor învăța, la rândul lor, această lecție.

Piețele nu sunt perfecte, însă sintetizează informațiile de la milioane de cumpărători și vânzători mult mai bine decât o fac birocrații, care par incapabili să decidă dacă să subvenționeze podgoriile, pentru a stimula producția, sau să le distrugă pentru a crește prețurile.

Aceste contradicții vor afecta grav producția de vin, pe termen lung. Și este păcat. O lume cu mai puțin vin este o lume mai puțin fericită.

Jonathan Miltimore este redactor șef și coordonator principal al departamentului de publicații în cadrul AIER. Scrierile și articolele sale au fost citate în Time, Wall Street Journal, CNN, Forbes și Star Tribune. Este colaborator al publicației Washington Examiner și a semnat articole pentru Fox News, Newsweek, National Review, The Epoch Times, RealClearPolitics, The Washington Times ș.a.m.d. Înainte de a se alătura AIER, Jon a lucrat la revista History Channel și în cadrul Foundation for Economic Education. De asemenea, a activat în administrația Bush, în cadrul Departamentului de Redactare a Discursurilor (Department of Speechwriting). În timpul liber, Jon preferă să citească, să urmărească filme și să-și petreacă timpul cu soția și cei trei copii ai săi. De asemenea, antrenează echipe de tineret la fotbal american, baseball și lupte.

Toate linkurile de verificare a informației pot fi găsite în textul original după care s-a făcut traducerea.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici