Atacurile israeliano-americane asupra Iranului, uciderea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și contraatacurile Teheranului asupra Israelului și a țărilor arabe vecine au aruncat Orientul Mijlociu într-un nou război.

Președintele SUA, Donald Trump, și prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu au declarat că scopul lor este de a produce o schimbare favorabilă de regim. Consecințele pentru Iran, spațiul regional și contextul global sunt de o importanță ce nu poate fi ignorată.

Deși uciderea lui Khamenei este o lovitură grea pentru regimul islamic, ea nu este, totuși, insurmontabilă. În trecut, au mai fost uciși și alți lideri iranieni, printre care Qassem Soleimani, arhitectul securității regionale al Teheranului (asasinat de SUA în ianuarie 2020), însă au fost înlocuiți destul de ușor, iar regimul islamic a rezistat.

Este puțin probbil ca moartea lui Khamenei să însemne sfârșitul regimului islamic pe termen scurt. El a anticipat această eventualitate și, se pare, chiar săptămâna trecută, a stabilit o linie de succesiune, atât pentru sine cât și pentru liderii politici, militari, și de securitate de rang înalt.

Totodată, Khamenei a fost atât un lider politic, cât și unul spiritual. El se bucura de loialitatea nu doar a șiiților devotați din Iran, ci și a unui număr imens de musulmani din întreaga regiune. Este posibil ca asasinarea sa îi va stârni pe unii dintre aceștia să caute răzbunare, creînd premisele unui val de acțiuni violente extreme în regiune și în afara acesteia.

Un regim construit pentru supraviețuire

În conformitate cu una din prevederile constituționale ale Republicii Islamice, Adunarea Experților – organismul responsabil pentru numirea sau demiterea unui lider suprem – se va întruni (este posibil ca în momentul traducerii acestui articol să se fi întrunit deja, n.tr., N.B.) și va numi un lider interimar, sau definitiv, fie din propriile-i rânduri, fie din exterior.

Există trei candidați probabili: Gholam-Hossein Mohseni-Eje’i, șeful sistemului judiciar; Ali Asghar Hejazi, șeful de cabinet al lui Khamenei și
Hassan Khomeini, nepotul fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini.

Regimul are toate motivele să facă tot ce trebuie pentru a-și asigura supraviețuirea. Susținătorii și apărătorii săi sunt conduși de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) și de grupul său paramilitar subordonat, Basij, pregătiți să acționeze în toată țara, pentru a suprima orice revoltă internă și a lupta pentru rezistența regimului.

Soarta lor este strâns legată de supraviețuirea regimului și același lucru se poate spune și despre numeroșii administratori și birocrați din guvernul iranian, precum și despre simpatizanții regimului dintre iranienii de rând. Toți sunt motivați de un amestec de șiism și naționalism aprig să rămână loiali regimului.

Trump și Netanyahu au cerut poporului – aproximativ 60% dintre iranieni având sub 30 de ani – să răstoarne regimul.

Mulți dintre ei sunt profund afectați de impunerile teocratice și de situația economică gravă și au protestat în stradă la sfârșitul anului 2025 – începutul anului 2026, dar regimul i-a reprimat cu duritate, ucigând mii de oameni.

Ar mai putea avea loc o revoltă publică, acum? Până în prezent, aparatul de stat pare să susțină solid regimul. În lipsa unor fisuri serioase – în special în rândurile IRGC – este posibil ca regimul să supraviețuiască acestei crize.

Impact economic global sever

Regimul a reușit, de asemenea, să reacționeze foarte rapid la agresiunile externe, țintind bazele militare israelinene și americane din Golful Persic, utilizând rachete balistice avansate și drone cu rază scurtă și lungă de acțiune.

Deși multe dintre acestea au fost respinse, unele și-au lovit țintele, provocând pagube importante.

IRGC (Corpul Gardienilor Revoluției Islamice) a trecut, de asemenea, și la blocarea accesului prin Strâmtoarea Ormuz – coridorul naval strategic îngust care leagă Golful Persic de Golful Oman și Oceanul Indian. Aproximativ 20% din petrolul mondial și 25% din gazul său lichefiat trec zilnic prin această strâmtoare.

Statele Unite au promis că vor menține strâmtoarea deschisă, dar IRGC este potențial bine poziționat pentru a bloca traficul. (La momentul traducerii acestui articol, potrivit Comandamentului Central al SUA, CENTCOM, strâmtoarea rămâne deschisă tehnic, dar riscurile operaționale sunt extrem de ridicate, iar companiile de transport au suspendat tranzitul. [n.tr., N.B.]). Această situație ar putea avea consecințe serioase asupra aprovizionării globale cu energie și pentru economie în general.

Ambele părți implicate în acest conflict au depășit toate liniile roșii.

Probabilitatea unui război prelungit

Dacă Washingtonul sau Ierusalimul și-au făcut vreo iluzie că atacul lor nu va duce la un război regional, s-au înșelat.

Multe țări care au acorduri de cooperare strânsă cu Iranul, inclusiv China și Rusia, au condamnat acțiunile americano-israeliene. Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a cerut, de asemenea, urgent, dezescaladarea și revenirea la negocierile diplomatice.

La momentul atacului, SUA și Iranul se aflau în mijlocul unei a doua runde de discuții privind programul nuclear al Teheranului. În urmă cu doar câteva zile, ministrul de externe omanez, care a mediat între cele două părți, declarase public că ”pacea e la un pas distanță”.

Însă acest lucru nu a fost suficient pentru a-i convinge pe Trump și Netanyahu să permită continuarea negocierilor. După ce în ultimii doi ani și jumătate Israelul a diminuat capacitățile militare ale Hamas și Hezbollah și și-a extins prezența în Liban și Siria, ei au simțit că acum era cel mai bun moment pentru a ataca Republica Islamică și a-i distruge nu doar programul nuclear, ci și capacitatea militară.

Deși este greu de prezis sfârșitul acestui război, scena este bine pregătită pentru un conflict de lungă durată. S-ar putea ca totul să nu se termine în câteva zile, ci mai degrabă în săptămâni. SUA și Israelul nu își doresc nimic altceva decât o schimbare de regim, iar regimul este hotărât să supraviețuiască.

Prin acest război, conducerea Trump le transmite și adversarilor săi – în special Chinei – că SUA rămân puterea globală preeminentă, în timp ce Netanyahu încearcă să consolideze poziția Israelului ca actor regional dominant.

Păcat de poporul iranian, de regiune și de lumea întreagă care trebuie să îndure consecințele unui alt conflict de oportunitate declanșat pentru câștiguri geopolitice, în Orientul Mijlociu, într-o lume deja profund tulburată.

Amin Saikal este profesor emerit de orientalistică la Australian National University, The University of Western Australia și Victoria University.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici