Reacția Kremlinului la înlăturarea lui Nicolas Maduro a fost, până acum, discretă. În afara criticilor formale ale Ministerului de Externe la adresa acțiunilor SUA, care și-a exprimat și solidaritatea cu guvernul președintelui interimar Delcy Rodriguez Gomez, nici Vladimir Putin și nici Dmitri Peskov, purtătorul său de cuvânt, nu au scos nicio vorbă. Și totuși, Venezuela a fost timp de decenii un stat client important al Rusiei și o ancoră a influenței rusești în America Latină. Este, oare, posibil, ca Putin să nu fie chiar atât de nemulțumit de această ultimă așa zisă lovitură adusă intereselor Rusiei?

Președintele rus a lăudat sistemul de la Ialta – în cadrul căruia URSS și Statele Unite au împărțit lumea între ele – ca prototip al ordinii internaționale: „Sistemul de la Ialta s-a născut cu adevărat în chinuri. Să fim corecți: a ajutat omenirea să treacă prin evenimentele turbulente și, uneori, dramatice ale ultimelor șapte decenii. A salvat lumea de convulsii majore.” El înțelege că întărirea dominației SUA în emisfera vestică va permite Rusiei să atingă două obiective majore: să își reafirme dreptul de a domina sfera sa de influență, după trei decenii de încercări ale SUA de a preveni acest lucru, și să facă cât mai puține concesii Ucrainei.

După ascensiunea la putere a lui Hugo Chavez, Rusia a considerat Venezuela un stat client cheie, plasat chiar în ograda Statelor Unite. A oferit sprijin de informații Venezuelei, antrenând forțele de securitate și vânzând arme către Caracas. CEO-ul Rosneft, Igor Sechin, a fost omul de contact al Rusiei în Venezuela, împrumutând miliarde de dolari țării și încercând, în parteneriat cu PDVSA, revitalizarea industriei petroliere șubrede a acesteia. Odată cu impunerea sancțiunilor în materie de energie de după invadarea Ucrainei, Rosneft a trebuit să se retragă, iar Venezuela îi datorează acum peste două miliarde de dolari (o mică parte din cele șase miliarde datorate Rusiei și care, probabil, nu vor mai fi rambursate niciodată.)

Kremlinul l-a ajutat, de asemenea, pe Maduro să rămână la putere după mult disputatele alegeri din 2018, când administrația Trump l-a recunoscut pe adversarul său, Juan Guaido, drept președinte legitim. După tentativa de revoltă a forțelor loiale lui Guaido (2019), Rusia l-a convins pe Maduro să nu aleagă calea exilului.

În ciuda deceniilor de investiții în Venezuela, răspunsul oficial al Ministerului rus de Externe la înlăturarea lui Maduro a fost slab: „Reafirmăm solidaritatea noastră cu poporul venezuelean și sprijinul nostru pentru orientarea sa bolivariană, care vizează protejarea intereselor naționale și a suveranității țării.” Poate că o reacție atît de discretă reflectă dorința lui Putin de a nu-l antagoniza pe Donald Trump în timp ce negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina continuă, iar Rusia dorește să evite măsuri punitive suplimentare din partea SUA.

Mai mult, au existat ruși care și-au exprimat admirația și invidia pentru succesul SUA. Bloggerii care susțin cu entuziasm războiul din Ucraina au scris că Washingtonul a desfășurat o „operațiune militară specială” de succes, mult mai eficientă decât operațiunea Rusiei în Ucraina. La urma urmei, ceea ce a durat câteva ore pentru forțele americane, Rusia a realizat în patru ani – dar fără să-l înlăture pe Zelenski și fără a câștiga, deocamdată războiul. „Poate că a venit vremea să angajăm în serviciul Rusiei generali și planificatori americani” – au transmis aceștia. Alții au subliniat că, având în vedere capturarea cuplului Maduro de către SUA, și intenția de a prelua câmpurile petroliere ale Venezuelei, Washingtonul nu mai poate critica Rusia pentru acțiunile sale împotriva Ucrainei.

Dar, ar fi prematur să concluzionăm că Rusia a pierdut în Venezuela. Guvernul interimar va continua să aibă relații bune cu Rusia și, atâta timp cât aceleași persoane ocupă posturi cheie în aparatul de securitate, influența rusă va rămâne. Aceasta ar fi considerabil redusă doar în cazul venirii la putere a unui nou guvern, care nu împărtășește perspectiva politică a lui Maduro și care ar înlocui aparatul de securitate chavistă.

De asemenea, Noua Strategie de Securitate Națională a administrației americane, precum și insistența lui Trump asupra dreptului Americii de a domina emisfera vestică, implică faptul că și celelalte mari puteri au aceleași drepturi în sferele lor de influență, așa cum au avut SUA și URSS în timpul Războiului Rece.

Putin spunea că există doar trei puteri cu adevărat suverane – Rusia, Statele Unite și China – restul țărilor mai mici având o suveranitate limitată și fiind obligate să se supună hegemonilor lor. Aceasta pare să fie și punctul de vedere al administrației Trump. Dacă Statele Unite pot înlătura liderii din sfera lor de influență, atunci cu siguranță Rusia poate face același lucru în sfera sa de influență. Urmează o nouă Ialtă? Poate că da, și poate că, de acum încolo, Moscova va avea mai multă libertate de acțiune. Kremlinul speră, probabil, că Trump îi va satisface ambițiile privitoare la Ucraina, mai cu seamă că administrația sa continuă să facă presiuni pentru o încetare rapidă a războiului.

Angela Stent este cercetător principal la American Enterprise Institute (AEI), unde se concentrează pe politica SUA-Rusia și pe relațiile Rusiei cu Ucraina, China, Europa și țările din Sudul Global. În același timp, Dr. Stent este consilier principal la Universitatea Georgetown.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici