HOSCHA, Ucraina – în vreme ce spitalele ucrainene se luptă să facă față afluxului nesfârșit de răniți, maternitatea din orașul Hoscha (undeva, în vestul Ucrainei) zace, tulburător de pustie.

Până acum, a înregistrat doar 139 de nașteri în acest an, în scădere de la 164 în 2024. Ca să nu mai vorbim despre acum puțin mai mult de un deceniu când, potrivit autorităților locale, se nășteau peste 400 de bebeluși în fiecare an.

Au murit mulți tineri”, se lamentează ginecologul Yevhen Hekkel în cabinetul său. „Tineri care, ca să fiu sincer, trebuiau să completeze fondul genetic al Ucrainei.”

Ucraina se îndreaptă spre un dezastru demografic, iar autoritățile se confruntă cu o întrebare de o importanță majoră: după terminarea războiului, cine va mai rămâne pentru a reconstrui țara distrusă?

În aproape patru ani de lupte au fost răniți și uciși sute de mii de oameni, alte milioane au fugit din țară, iar nașterile sunt tot mai rare.

Cu toate că se află la sute de kilometri de cel mai propiat front, Hoscha, un orășel cu aproximativ 5000 de locuitori, se confruntă din plin cu criza demografică.

Într-un sat din apropiere, Sadove, a fost închisă o școală în care, odinioară, învățau peste 200 de elevi. „Acum doi ani, am fost forțați să închidem această instituție. De ce? Pentru că erau doar nouă copii acolo…”, a declarat pentru Reuters Mykola Panchuk, șeful consiliului local din Hoscha.

Milioane de oameni necesari pentru reconstrucție

Potrivit Institutului de Demografie al Academiei Naționale de Științe din Ucraina, populația Ucrainei – de 42 de milioane înainte de invazia din februarie 2022 – a ajuns deja la sub 36 de milioane (inclusiv cele câteva milioane de locuitori ai zonelor capturate de Rusia). Se estimează că, până în 2051, cifra va scădea la 25 de milioane. Colapsul se accelerează din ce în ce.

Conform estimărilor CIA World Factbook din 2024, țara are atât cea mai mare mortalitate, cât și cea mai mică natalitate din lume: fiecărei nașteri îi corespund aproximativ trei decese.

Conform estimărilor guvernamentale, speranța medie de viață la bărbați în Ucraina a scăzut de la 65,2 ani înainte de război la 57,3 ani în 2024. Pentru femei, cifra a scăzut de la 74,4 la 70,9.

Experții și politicienii spun că, pentru a se putea apăra într-un viitor postbelic (în cazul în care Moscova va ataca din nou, așa cum se tem mulți ucraineni), țara va avea nevoie de milioane de oameni capabili să reconstruiască economia distrusă.

Guvernul de la Kiev a încercat să abordeze criza anul trecut, când a schițat o strategie demografică până în 2040. Documentul avertiza că, în următorul deceniu, Ucraina se va confrunta cu un deficit de 4,5 milioane de lucrători. Printre sectoarele care ar avea cea mai mare nevoie de forță de muncă se numără construcțiile, tehnologia și serviciile administrative.

Actualele strategii de dezvoltare se concentrează pe stoparea emigrării și atragerea ucrainenilor plecați în străinătate, inclusiv prin îmbunătățirea locuințelor, infrastructurii și educației, precum și prin atragerea imigranților din alte țări, dacă locurile de muncă vor rămâne neocupate.

Autoritățile estimează că aceste măsuri ar putea genera o creștere a populației, astfel încât să atingă din nou pragul de 34 milioane până în 2040, avertizând totodată că, în cazul continuării dinamicii actuale, populația ar putea scădea la 29 de milioane, în același interval de timp.

Chipurile soldaților căzuți

În octombrie, când a avut loc vizita Reuters, calea spre primăria Hoscha era pavoazată cu portretele soldaților căzuți. O bătrână a depus flori în dreptul uneia din imagini, ștergându-și lacrimile și suspinând încet în dimineața rece de toamnă. Oamenii treceau încoace și încolo pe strada principală, majoritatea lor vârstnici, sau de vârstă mijlocie. Un membru al consiliului local, Panchuk, a declarat că, după 2022, au pierit în război 141 oameni din Hoscha și districtul înconjurător (dintr-un total de 24 000 de oameni). Alți 11 au murit luptând împotriva militanților susținuți de Rusia în estul Ucrainei.

Marianna Khrypa, directoarea uneia dintre cele două școli rămase în Hoscha, a declarat că numărul elevilor de clasa întâi este în scădere și că aproximativ 10% dintre absolvenții școlii, în mare parte băieți, pleacă în străinătate.

Părinții își scot copiii din țară înainte ca aceștia să împlinească vârsta de 18 ani”, a spus ea. Kievul interzice majorității bărbaților peste 18 ani să părăsească țara în timpul războiului, chiar dacă, în august, președintele Volodimir Zelenski a ridicat pragul la 22 de ani.

Ucraina, a cărei populație depășea, în 2001, 48 de milioane, a început să se confrunte cu declinul demografic cu mult înainte de război, milioane de cetățeni îndreptându-se spre vest pentru a scăpa de conflictele economice și de corupția rampantă din interiorul ei.

Odată cu invazia rusească, exodul s-a accelerat, determinând alte milioane de oameni să fugă din țară.

În martie, Centrul pentru Strategie Economică, un grup de experți ucrainean, a declarat că aproximativ 5,2 milioane de ucraineni care au plecat după invazie au rămas în străinătate, într-o serie de țări, în principal europene, inclusiv Rusia, Germania și Polonia.

Același grup de experți a prezis că între 1,7 și 2,7 milioane dintre acești oameni vor rămâne în străinătate și, la sfârșitul războiului, li s-ar putea alătura alte sute de mii de bărbați adulți, cărora în prezent nu li se permite să părăsească Ucraina.

Oleksandr Gladun, director adjunct al Institutului de Demografie al Academiei Naționale de Științe, a declarat că criza demografică a fost exacerbată de faptul că, începând cu 2022, femeile mai tinere au părăsit la rândul lor țara.

Predicțiile independente sunt alarmante: Conform previziunilor ONU, publicate în 2024, este probabil ca populația Ucrainei să scadă până în 2100 până la minimum 9, maximum 23 milioane de oameni.

Sate golite, case abandonate

Secția de maternitate a spitalului din Hoscha și-a pierdut finanțarea guvernamentală în 2023, după ce nu a reușit să atingă obiectivul de 170 de nașteri într-un an: „Am avut un copil care s-a născut cu 15 minute prea târziu, așa că am avut doar 169”, a spus Panchuk, șeful consiliului.

Secția este acum menținută pe linia de plutire de puținii bani pe care orașul îi poate economisi din propriu-i buget.

Războiul a fost un factor major de descurajare pentru oamenii care își doresc să întemeieze o familie. Inna Antoniuk, șefa maternității, a declarat că aproximativ o treime dintre femeile care ajung acolo aveau soți în armată, dintre care mulți decedați sau dispăruți.

În timp ce liniile frontului din est și sud se deplasează lent, pe măsură ce forțele rusești avansează treptat, Moscova intensifică atacurile cu rachete și drone, provocând pagube extinse infrastructurii civile, energetice și militare.

Panchuk a declarat că populația din Hoscha nu se micșorează considerabil, și deoarece, pe măsură ce școlile și clinicile din satele din jur se închid, locuitorii acestora se îndreaptă spre oraș.

Pe drumul spre satul Duliby, la mai puțin de 10 km de Hoscha, mai multe case zac abandonate.

Oksana Formanchuk, o localnică, a declarat că până și aici, unde au rămas mai puțin de 200 de locuitori, nouă bărbați au fost mobilizați și trimiși pe front. Femeia spune că printre aceștia se numără și soțul ei, care este dispărut încă din iulie. Ea se teme cei doi fii adulți ai săi vor fi, de asemenea, recrutați. „Ce se va întâmpla atunci? Ce-o să mă fac fără ei?”


„Nu există nimic pe care să construiești”


Anastasiia Yushchuk, o tânără de 21 de ani care servește cafea dintr-o dubă, pe strada principală din Hoshcha, a spus că mulți dintre prietenii ei ezită să aibă copii. Deși speră să-și întemeieze într-o zi o familie, nu crede că acest lucru se va putea întâmpla în următorii câțiva ani.

Sărăcia a fost exacerbată de război, chiriile și costul vieții sunt în continuă creștere. „Este foarte greu pentru tineri să cumpere o casă acum. Trebuie să fim stabili financiar, atât eu, cât și partenerul meu, iar situația din țară se schimbă tot timpul, la fiecare lună sau două, așa că totul devine foarte greu de planificat.”

Soțul Anastasiei Tebecova, adjuncta lui Panchuk în consiliul local, este, de asemenea plecat la război. ”Soțul meu a fost mobilizat la câteva zile după ce am aflat că sunt însărcinată”, a spus ea. „I-au dat voie să asiste la naștere. A plecat cu lacrimi în ochi.”

Copiii sunt singura noastră speranță pentru viitor, a spus ea. „Cunosc multe femei ai căror soți sunt pe front, cunosc și femei ai căror soți nu mai sunt, din păcate, printre noi. Rezistă, copiii au rămas singura lor bucurie, datorită lor nu pot renunța și merg mai departe.

Max Hunder este reporter la Reuters.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici