Vă amintiți nivelul de  intensitate la care ajunsese spaima în timpul pandemiei? Ar putea fi ușor de crezut că isteria a fost indusă în întregime de mass media, politicieni și experți.

În momentul culminant al acesteia, în 2020, Biroul Național de Cercetări Economice (NBER) a publicat o lucrare intitulată ”De ce toate știrile despre covid sunt știri proaste?”.

Mi se pare grăitor faptul că, de fapt, oamenii așteptau știri negative. ”În concordanță cu literatura existentă… rezultatele noastre sugerează că marile instituții de presă din SUA publică știri neobișnuit de negative despre Covid-19, pentru a răspunde cererii și interesului cititorilor.”

Știrile sunt atât de negative, deoarece mulți dintre noi avem o mentalitate negativă. Oamenii caută povești care le reflectă propria stare de spirit și nu-și doresc ca aceasta să fie infirmată.

Atracția pentru negativitate nu este un fenomen nou.

Prejudecata negativă

Ați observat că suntem mai afectați de evenimentele neplăcute decât de acelea pozitive? În articolul intitulat ”Negativity Bias, Negativity Dominance, and Contagion” (Prejudecata negativă, dominanța negativității și contagiunea), Paul Rozin și Edward B. Royzman prezintă principiul bine documentat al prejudecății negative. „În majoritatea situațiilor, evenimentele negative sunt mai mai puternice decât evenimentele pozitive”, scriu ei. Într-un alt articol, “Bad is Stronger than Good” („Răul este mai puternic decât binele”) faimosul profesor de psihologie Roy Baumeister și colegii săi au observat că: ”Emoțiile și feedbackul negativ au un impact mai mare decât emoțiile și feed-backul pozitiv, iar informațiile proaste sunt procesate mai temeinic decât cele bune… Impresiile negative și stereotipurile negative se formează mai repede și sunt mai rezistente la infirmare decât cele pozitive.”

Nu e de mirare că mulți dintre noi sunt atrași și par hipnotizați de știrile negative. Baumeister și colaboratorii scriu: Elementele cu valențe negative, de exemplu, pierderea unor bani, abandonul emoțional și criticile vor avea un impact mai mare asupra individului decât evenimentele cu valențe pozitive, de același tip (câștigarea unor sume de bani, prieteniile și bunul renume).

Nu există nicio cale de ieșire dintr-o spirală negativă doar cu ajutorul gândirii. În fața negativității, partea rațională a creierului nostru trece întotdeauna pe plan secund. În cartea lor, ”The Power of Bad” (Puterea răului), Roy Baumeister și John Tierney scriu: „Cercetările care urmăresc starea de spirit a angajaților pe parcursul zilei arată că un eșec are un impact emoțional de două până la cinci ori mai mare decât un eveniment pozitiv. Emoțiile ne fac mai puțin raționali și, prin urmare, mai susceptibili la puterea răului”.

Și, odată ce ești pregătit să te concentrezi asupra aspectelor negative, mintea ta continuă să privească în această direcție și în viitor. Baumeister și Tierney oferă acest exemplu:

„Dacă, să zicem, li se oferă prognoze meteo identice pentru Londra și Madrid, cu o probabilitate de 10% de ploaie în fiecare dintre cele două orașe, oamenii vor crede că este mai probabil să plouă în Londra. Nu în virtutea vreunei logici, ci deoarece ploaia pare mai probabilă la Londra, este mai ușor să-ți imaginezi vremea urâtă în Anglia decât în Spania. Cu cât un scenariu este mai familiar – cu atât pare mai probabil.

Dar cum rămâne cu știrile pozitive în online?

Prejudecățile negative îți vor deturna, probabil, atenția pentru a te concentra asupra informațiilor negative:

„Oamenii care își planifică o vacanță petrec mai mult timp studiind recenziile negative și sunt mai influențați de acestea decât de cele pozitive; ei sunt, de fapt, influențați chiar și de recenziile negative care nu identifică nicio problemă specifică. O analiză a vânzărilor la Amazon și Barnes & Noble a relevat efectul de negativitate, atât pentru cărțile de ficțiune, cât și pentru cele non-ficțiune: o recenzie de 1 stea a afectat mai mult vânzările decât le-a stimulat una de 5 stele. În ”Thinking, Fast and Slow”, (Gândirea, rapidă sau lentă) Daniel Kahneman observă: „Știm cu toții că o prietenie care înflorește pe parcursul multor ani de zile, poate fi nimicită într-o singură clipă.” Una dintre cele mai bune descrieri ale acestei puteri a contaminării negative se află în miezul unui vechi proverb rusesc: «O lingură de gudron poate strica un butoi de miere, dar un butoi de gudron în care ai pus o lingură de miere, rămâne un butoi de gudron».”

Există asimetrii în construirea și distrugerea normelor și instituțiilor sociale. În eseul său “Individualism: True and False”, Friedrich Hayek avertiza: „Pilonii care stau la baza unei civilizații libere sunt, probabil, ușor de distrus dar, odată nimiciți, reconstrucția va deveni, practic, imposibilă. Coroziunea statului de drept din timpul pandemiei ar putea fi ireversibilă.

Comportamentul social uman

Robert Prechter este unul dintre cei mai importanți gânditori care au scris despre stările sociale. Teoria sa socionică (nu socioeconomică) oferă câteva răspunsuri care explică de ce studiul NBER a constatat că oamenii preferă știrile negative.

Prechter a urmărit tendințele de creștere și scădere a optimismului societal de-a lungul timpului. El asociază un optimism social în creștere cu speranța și, în punctul său culminant, cu aroganța. O dispoziție socială în declin este asociată cu frica și, în punctul cel mai scăzut, cu disperarea. Descoperirile sale sunt contraintuitive, provocatoare și totuși revelatoare. În prezent, ne aflăm într-o perioadă de declin al dispoziției sociale.

În cartea sa, ”The Wave Principle of Human Social Behavior and the New Science of Socionomics” (Principiul undelor comportamentului social uman și noua știință a socionomiei), Prechter explorează ipoteza sa conform căreia psihologia endogenă a maselor, dispoziția socială, este cea care guvernează evenimentele. Prechter teoretizează că „tendințele și amploarea” dispoziției sociale ajută la „determinarea caracterului acțiunii sociale, inclusiv cea economică, politică și culturală”. A susține, așa cum facem de obicei, că evenimentele influențează stările de spirit, explică Prechter, înseamnă a confunda cauza cu efectul.

Unii ar putea să considere că anul 2020 a fost un an al disperării din cauza unor evenimente exogene, neașteptate. Oamenii mureau de covid. Politicile publice, menite să atenueze răspândirea virusului au subminat bunăstarea. A susține că sentimentele de disperare ale oamenilor au creat condițiile propice preferinței pentru știrile negative și sprijinirii politicilor draconice impuse ar putea părea dezorientant. În articolul lor din ”Journal of Behavioral Finance”, “The Financial/Economic Dichotomy in Social Behavioral Dynamics: The Socionomic Perspective” (Dihotomia financiară/economică în dinamica comportamentală socială: perspectiva socionomică”), Prechter, împreună cu colegul său Wayne Parker, au explicat cum funcționează impulsul uman fundamental al formării turmei. „În condiții de incertitudine, oamenii tind să capete un spirit de turmă” – au scris ei. Această organizare de turmă este „inconștientă, non-rațională” și „urmează fluctuații reglate endogen ale stării de spirit sociale”.

Ce legătură are asta cu mine? Eu sunt o persoană rațională și detest turma – ați putea zice dvs. În cartea sa, ”The Wave Principle of Human Social Behavior” („Principiul undelor în comportamentul social uman”), Prechter a explicat de ce doar unii pot evita comportamentul gregar, dar marea majoritate nu reușesc asta: „În general, schimbarea dispoziției sociale nu trebuie neapărat să implice fiecare individ. O persoană este atrasă în dinamica socială inconștientă, lipsită de rațiune și interdependentă psihologic atunci când se lasă influențată în primul rând de starea emoțională a celorlalți, mai degrabă decât de cercetarea independentă, cunoștințele adecvate și alte forme de raționalitate. Majoritatea oamenilor sunt prea ocupați și nemotivați pentru a îndeplini o sarcină atât de dificilă. Chiar și oamenii foarte raționali consideră că aceste cerințe sunt dificil de îndeplinit, sau chiar imposibil, în unele situații”.

Nu subestimați, a scris Prechter, „[capacitatea] sumei impulsurilor comune ale oamenilor” de a copleși „puterea rugăminților logice, dar adesea contradictorii, venite din partea diverșilor indivizi”.

Prechter a explorat modul în care emoțiile sunt guvernate de sistemul limbic mai primitiv al creierului uman. Sistemul limbic își dorește ceea ce își dorește acum. În schimb, partea rațională a creierului, neocortexul, „planifică pe termen lung” și are nevoie de „timp pentru a reflecta asupra a ceea ce se întâmplă sau care vor fi consecințele unei anumite acțiuni”.

Prechter este de părere că sistemul limbic emoțional poate dezarma neocortexul rațional. Mai departe, el explică faptul că provocările la adresa ”impresiilor” sistemului limbic… sunt de obicei întâmpinate cu o rezistență acerbă, chiar dacă această provocare vine de la însăși realitatea înconjurătoare”. Prechter ne sfătuiește să nu subestimăm niciodată „puterea și viteza” sistemului limbic.

Așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei, frica produce emoții puternice și dorința de a fi protejați cu orice preț. Chiar și în fața dovezilor distrugerii economice, efectul de turmă a generat un sprijin continuu pentru carantină. Din cauza prejudecăților negative, frica de boală a fost mult mai convingătoare decât viziunea pozitivă a unei economii robuste, susținute de indivizi care iau măsuri pentru a-și stimula sistemul imunitar, protejându-i în același timp pe cei vulnerabili.

O melodie mult mai frumoasă

Pe măsură ce optimismul societal scade, oamenii vor fi mai susceptibili la absurditățile ademenitoare ale politicienilor autoritari și ipocriți. Mitologia greacă ne-ar putea oferi o gură de aer.

Așa cum ne amintim, în legendele grecești, sirenele îi ademeneau pe marinari cu cântecele lor ademenitoare. Iar aceștia, neputând rezista chemării lor, se prăbușeau pe coastele stâncoase.

Ulise a rezistat tentației ordonând membrilor echipajului său să-și înfunde urechile cu ceară de albine, și să-l lege de catarg. Apoi și-a instruit echipajul să-i ignore rugămințile. Echipajul a procedat întocmai, iar nava lui Ulise a izbutit să treacă mai departe, cârmuită de oameni insensibili la chemarea sirenelor. La fel de eficient, Orfeu a salvat nava argonauților și pe Iason compunând o melodie și mai frumoasă decat aceea a sirenelor, iar acestea și-au pierdut întreaga putere.

Când nu ne mai considerăm victime ale evenimentelor externe, ne asumăm mai multă responsabilitate și acționăm în consecință.

Pentru asta, avem însă nevoie de melodie mult mai frumoasă, care să ne încânte urechile… una inspirată din dragostea noastră pentru libertate, și care să ne reamintească cum prosperă ființele umane și ce am putea realiza dacă am fi liberi. In lipsa unei asemenea melodii, care trebuie să fie puternică și de neuitat, sirenele autoritare care ne guvernează ne vor ademeni spre neant în timpul unei ierni sociale care e tot mai aproape.

Barry Brownstein este profesor și autor al cărții „The Inner-Work of Leadership”; colaborator la Institutul American pentru Cercetări Economice și la Fundația pentru Educație Economică.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici