Acum câteva luni, ChatGPT mi-a spus că se va ruga pentru mine.

Bunicul meu murise cu o zi înainte și l-am rugat să-mi ofere o idee despre procesul de organizare a înmormântării. Înainte de a răspunde la această întrebare, mi-a vorbit exact așa cum ar face-o un prieten apropiat: Mă rog pentru pace și liniște în familia ta.

Desigur, ChatGPT nu se poate ruga.

Când l-am întrebat de ce pretinde așa ceva, mi-a răspuns: „Eu, personal, nu mă rog, dar am vorbit așa cum fac de obicei oamenii, atunci când își exprimă grija și solidaritatea”.

Această interacțiune stranie mi-a reamintit că modelele lingvistice îi pot imita din ce în ce mai bine pe oameni. Ele răspund tot mai veridic solicitărilor noastre, încât a devenit aproape normal să auzim povești despre oameni care se împrietenesc, se confesează și chiar cer în căsătorie chatboții de inteligență artificială (credeți sau nu, chatboții spun „da”).

Situația a devenit atât de gravă încât OpenAI, creatorul ChatGPT, avertizează acum publicul cu privire la potențialul de probleme psihiatrice cauzate de produsul său.

Ceea ce puteai vedea odinioară doar în filmele de science fiction – oameni care antropomorfizează programele de inteligență artificială – a devenit acum realitate.

Totuși, scenariștii filmului Tron: Ares nu par îngrijorați de această problemă. De fapt, la fel ca oamenii debusolați care vor să se căsătorească cu ChatGPT, ei pornesc de la ideea că inteligența artificială ar putea gândi, acționa și chiar simți întocmai ca oamenii în carne și oase.

Tron: Ares este, în primul rând, un film despre inteligența artificială care intră în lumea reală și se adaptează acesteia. Ares, personajul principal al filmului, este programul de securitate al unei companii de tehnologie. Este jucat de Jared Leto, și este doar unul dintre numeroasele programe software interpretate de actori.

La început, Ares acționează exact așa cum ar trebui să facă un program de calculator: execută comenzile utilizatorului. Nu gândește; pur și simplu face ceea ce i se spune. Utilizatorul său este un individ care lucrează în domeniul tehnologiei, pe nume Julian Dillinger, interpretat de Evan Peters. Dillinger este însetat de dominație tehnologică. După ce a creat un portal prin care personajele înzestrate cu inteligența artificială pot intra în lumea reală, Dillinger îi ordonă lui Ares să o captureze pe Eve Kim, CEO-ul unei companii de tehnologie rivale, interpretată de Greta Lee.

Fiind o inteligență artificială programată să accepte orice fel de comandă, Ares se supune. Însă, odată pornit în căutarea lui Kim, el îi află povestea și dezvoltă cumva un simț al empatiei.

Animat de sentimente omenești și înzestrat cu busolă morală, Ares se răzvrătește împotriva creatorului său și își unește forțele cu Kim, pentru a-l învinge.

Întrucât filmul este uimitor din punct de vedere vizual și extrem de bine realizat, nu voi dezvălui ce se întâmplă în continuare. Voi spune doar căAres arată, vorbește și se comportă ca un om, până la sfârșit. Face glume, ascultă muzică din anii ’80 și călătorește prin lume, pentru a înțelege diferite culturi.

Mă întreb cum se vor adapta, alții ca mine, în viitor, scrie el pe o carte poștală, la sfârșitul filmului. „Deocamdată, nu sunt sigur că lumea este pregătită să mă întâmpine… când se va întâmpla asta, poate că oaspeții apăruți din necunoscut, nu vor fi chiar atât de înfricoșători.

În alte filme, acest tip de limbaj servește unui scop nobil, amintindu-ne de demnitatea și valoarea inerentă a oricărei ființe umane, indiferent de religie, rasă sau stil de viață. În Tron: Ares este, însă limbajul utilizat de inteligența artificială. Oferind limbajul empatiei și al apartenenței unui program de inteligență artificială, filmul sugerează, poate fără să intenționeze asta, că următorul indicator al progresului ar putea implica extinderea preocupărilor morale, poate chiar și a drepturilor civice, către inteligența artificială.

Or, acesta este un mesaj profund eronat. Într-o perioadă în care oamenii confundă în mod regulat ChatGPT cu o persoană, un prieten sau un viitor partener de viață, distincția dintre om și mașină nu trebuie să fie și mai mult estompată.

Indiferent de cât de omenește vorbește, arată sau acționează un program de calculator, acesta nu a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Indiferent cât de avansate devin și cât de umane par, programele de inteligență artificială – Chat GPT, Claude, Grok și orice va mai urma – nu sunt în mod inerent valoroase. Nu ca tine, ca mine sau celelalte opt miliarde de oameni de pe această planetă.

Acesta este un adevăr pe care nu trebuie să-l uităm niciodată.

Parker Snider este ministru și scriitor, stabilit în Birmingham, Alabama. Înainte, a lucrat în domeniul politicilor și comunicării atât la nivel statal, cât și național. Cinefil de-o viață, Snider scrie despre filme, explorând poveștile de pe marele ecran, și ce anume dezvăluie acestea despre lumea noastră.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici