Îmi amintesc o scenă extraordinară. Era la 5 februarie 2025. De curând reales președinte al Statelor Unite, Donald Trump, aflat în Salonul de Est al casei Albe, s-a trezit la un moment dat înconjurat de femei și fete. Tocmai se pregătea să semneze un ordin executiv intitulat „Fără bărbați în sporturile pentru femei” și, în timp ce se îndrepta spre birou și își pregătea condeiul, le-a invitat să se apropie. „Serviciile Secrete sunt îngrijorate?”, a glumit el. „Dacă trebuie să ne facem griji din cauza lor, avem probleme mari.” S-au auzit râsete, aplauze și un zumzet de ușurare aproape palpabilă. O nedreptate socială flagrantă era pe cale de a fi corectată. Momentul a fost surprins printr-o rafală de fotografii. Să fie aceasta imaginea care a marcat începutul erei post-woke, prima fază a trezirii la normalitate a unei lumi duse cu pluta?

Acest eveniment a fost ceva mai mult decât o simplă cascadorie publicitară. Este vorba despre unul dintre cei mai controversați președinți republicani din istorie, un om care a fost acuzat în repetate rânduri de misoginie dar care a adoptat, totuși, cea mai pro-feministă directivă de la Titlul IX din Amendamentele privitoare la educație, semnat, în iunie 1972, de Richard Nixon, care interzicea discriminarea pe criterii de sex în instituțiile de învățământ finanțate din fonduri federale.

Războiul cultural al timpurilor noastre a fost adesea interpretat greșit ca un conflict între stânga și dreapta. Dar, așa cum voi demonstra, aceste denumiri născute din aburii de beție ai revoluției franceze sunt nepotrivite pentru conflictele intelectuale, mult mai complexe, de astăzi.

Ascensiunea bruscă, la începutul anilor 2010, a ideologiei critice a justiției sociale – propagată de acele mișcări vaste, complexe și disparate numite colocvial ”woke” – a generat pierderea semnificației termenilor de ”stânga” și ”dreapta”. Definițiile ideologiei ”woke” sunt teribil de variate, dar aceasta poate fi cel mai bine înțeleasă ca o revoluție culturală care urmărește echitatea conform identității de grup, prin mijloace autoritare.

Totuși, în ciuda influenței sale instituționale, această ideologie nu s-a bucurat niciodată de sprijin popular. Estimările realizate de ”More in common”, o organizație non-profit dedicată promovării coeziunii sociale, sugerează că, la apogeul său, mișcarea woke a fost susținută de aproximativ opt procente din populație, atât a SUA, cât și în Marea Britanie. Ca atare, puterea sa nu putea fi susținută decât prin dezinformare și impunere.

Ne aflăm acum, într-o nouă fază a războiului cultural, una în care ideologia ”woke” este slăbită și incapabilă să-și păstreze influența asupra lumii occidentale. Semnele morții sale au devenit atât de vizibile încât nu mai pot fi negate. Companii mari precum McDonald’s, Walmart, Ford, Amazon, Google și Meta și-au redus politicile de diversitate, echitate și incluziune (DEI). Black Lives Matter este acum o mișcare în mare măsură discreditată. Politicienii de stânga, precum reprezentanta democrată Alexandria Ocasio-Cortez și fostul secretar american al transporturilor, Pete Buttigieg și-au eliminat, discret, pronumele de gen preferate de pe rețelele sociale. Mai multe organisme sportive au interzis bărbaților care se identifică drept femei să concureze în categorii feminine. Grupurile pentru drepturile homosexualilor resping asocierea forțată cu campaniile LGBTQIA+. Curtea Supremă a Regatului Unit a decis că „sex” înseamnă „sex biologic”, ceea ce înseamnă că bărbații care se identifică drept femei nu au dreptul legal de a intra în spații destinate exclusiv femeilor – titlul ”Femeile trans nu sunt femei” a apărut pe prima pagină a ziarului The Telegraph.

Un moment aparent frivol, dar poate la fel de revelator, a avut loc în noiembrie 2024, când compania auto Jaguar a lansat o nouă campanie publicitară. O scurtă reclamă prezenta o serie de modele epicene extravagante, pozând pe un fundal minimalist, dar colorat, cu sloganuri sintactic lipsite de elegantă, precum ”live vivid” și „delete ordinary” apărând periodic pe ecran. Nu au fost prezentate vehicule și se părea că Jaguar era mai interesat să promoveze doctrina DEI decât să vândă mașini.

Inevitabil, vânzările companiei au scăzut curând, dar semnificativă cu adevărat a fost reacția generală. Ca multe inițiative woke, conceptul era înrădăcinat în conformism deghizat în radicalism. Câțiva activiști înfocați au lăudat noua direcție a companiei, dar efortul a părut forțat; gemete mai degrabă decât urale, horcăielile unei bestii muribunde. Impresia predominantă a fost una de oboseală. O reclamă care ar fi fost un produs standard în 2020 părea brusc foarte demodată.

Așadar, s-a terminat, în sfârșit? Ei bine, influența mișcării woke persistă încă, desigur, iar ideologia va găsi, fără îndoială, o modalitate de a muta și de a reînvia sub o altă formă. În plus, asistăm deja la ascensiunea unui contingent „anti-woke” care ar putea umple golul. În încercarea de a restabili importanța libertății și a valorilor liberale, unele figuri importante ale acestei mișcări contrare, predominant de dreapta, au ajuns acum la concluzia că singura reacție eficientă este un alt tip de autoritarism. După cum spune proverbul, ei speră să combată focul cu foc, iar aceia care au luat poziție împotriva exceselor stângii iliberale ar trebui sfătuiți să fie vigilenți cu privire la posibilitatea unei reacții adverse care nu va face decât să garanteze continuarea acestui război cultural. Ar trebui să ne străduim să ne întoarcem la o perioadă în care absurditățile erau tratate cu indiferența pe care o merită, iar cerințele stridente ale unei mâini de ideologi erau acoperite de vocea limpede a rațiunii.

Noua mea carte, The End of Woke, își propune să reflecte aceste evoluții și să arate că impulsul autoritar din centrul gândirii „woke” este replicat oriunde ființele umane cedează gândirii ideologice. Războiul cultural a fost prelungit inutil. Păerea mea este că, departe de a învinui stânga pentru această continuă tulburare societală, trebuie să recunoaștem că războinicii culturali există în tot spectrul politic. Nu a fost niciodată o chestiune de stânga sau de dreapta, ci mai degrabă ceea ce John Stuart Mill numea, la 1859 „lupta dintre libertate și autoritate”.

În ceea ce mă privește, sunt interesat de felul în care am ajuns la aceste narațiuni concurente și politici tribale regresive, încotro ne-am putea îndrepta în continuare și ce anume ar trebui să învățăm din trecutul recent, pentru a ne ghida prin viitorul iminent. Este o pledoarie pentru răcirea temperaturilor, detribalizarea politicii, recunoașterea faptului că niciun grup nu are toate răspunsurile. Este o reamintire a faptului că avem la fel de multe de învățat de la criticii noștri pe cât ar putea învăța și ei de la noi, că există un sâmbure de adevăr chiar și în cea mai gravă minciună și că, în cazul în care vom continua, cu încăpățânare, să recităm scenariul altcuiva, acțiunile noastre vor fi diminuate și lipsite de semnificație.

Acesta este un fragment din cartea The End of Woke: How the Culture War Went Too Far and What to Expect from the Counter-Revolution, care poate fi comandată aici.

Andrew Doyle este un dramaturg, reporter și  satiric politic irlandez.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici