Apărarea a devenit noul cuvânt de ordine în politica europeană, deoarece președintele SUA, Donald Trump a spus limpede că nu ne mai putem aștepta ca America să fie în continuare străjerul lumii occidentale.

Ursula von der Leyen, președintele neales al Comisiei europene, are în vedere un plan extraordinar de 800 miliarde de euro pentru ”Reînarmarea Europei”, prima fază a acestuia fiind un împrumut ”de urgență” de 150 miliarde euro. Ea consideră că reînarmarea este atât de urgentă încât, pentru a obține acești bani, Comisia va fi nevoită să ocolească Parlamentul ales al Uniunii Europene.

Între timp, președintele Emmanuel Macron al Franței și premierul Keir Starmer susțin că au înfiripat o ”coaliție de voință” a guvernelor dispuse să facă un pas în față și să apere Ucraina, în vreme ce SUA își retrag sprijinul (Deși, în realitate, puțini sunt dispuși să facă și altceva decât să vorbească.)

Rămân multe întrebări privitoare la modul în care aceste scheme de reînarmare ar putea funcționa în practică. Dar, pe de altă parte, există câteva probleme politice și morale mult mai mari, despre care nimeni nu vorbește suficient de tare.

Pentru început: ce vor să apere liderii europeni, astăzi? Pentru ce anume se presupune că va lupta, de fapt, mult-lăudata ”coaliție de voință”?

Să fim clari. Niciunul dintre aceste îndrăznețe planuri de reînarmare nu va putea face o diferență imediată în războiul Ucrainei cu invadatorii ruși. Având în vedere starea proastă a majorității armatelor europene și incapacitatea lor de a acționa independent de forțele militare americane, ”preluarea conducerii” în ceea ce privește războiul din Ucraina rămâne o poziție politică.

Ziarele au relatat că, la summitul de la Londra, șefii militari europeni au simulat diverse strategii de intervenție în Ucraina, dezvăluid astfel, fără să vrea, că, în realitate, aceștia s-au jucat doar ”de-a hoții și vardiștii”, cu soldăței de plastic.

Cu toate acestea planurile de reînarmare a Europei vestesc vremuri periculoase și ridică probleme importante legate de viitorul Europei și de apărarea acesteia.

Și asta deoarece dezbaterea de reînarmare nu poate fi doar despre cheltuirea (și, foarte probabil, risipa) a miliarde de euro. Mult mai important este dacă actuala generație de lideri are voința politică și puterea morală de a lupta pentru valorile fundamentale ale Europei: democrația, libertatea de exprimare și suveranitatea națională.

Să ne reamintim discursul vicepreședintelui american JD Vance la Conferința de securitate de la Munchen de luna trecută. Vance i-a șocat pe liderii UE spunându-le că amenințarea cea mai îngrijorătoare la adresa Europei ”nu este Rusia, nu este China, nu este niciun alt actor extern” ci, mai degrabă, ”amenințarea din interior, abaterea Europei de la unele dintre valorile sale fundamentale, valori împărtășite cu Statele Unite ale Americii”.

SUA au auzit toate noile discuții despre apărarea europeană împotriva Rusiei, a concluzionat Vance. ”Dar ceea ce mi s-a părut mai puțin clar – și cu siguranță cred că și multora dintre cetățenii Europei – este totuși, de ce anume vă apărați?” Cu alte cuvinte, pentru ce anume sunt dispuși liderii Europei să le ceară oamenilor să lupte?

La urma urmei, cea mai mare parte a UE și Marea Britanie sunt încă conduse de un club de tehnocrați care nu cred în nimic altceva decât în propriile lor mandate și afișează, ca să parafrazez celebra zicere a lui Nigel Farage la adresa unui fost președinte al UE, ”carisma unei cârpe de spălat vasele”.

Sunt lideri care au petrecut ani de zile prosternându-se în fața ideologiilor woke și distrugând valorile fundamentale și istoria societății europene și a civilizației occidentale. Cum se așteaptă să fie luați în serios, acum, în timpul războiului, cu tehnocratul suprem von der Leyen distribuit în rolul reginei războinice? Nu e de mirare că sondajele arată cum tot mai puțini europeni sunt dornici să-i urmeze și să pornească la război.

Ei susțin că vor să apere suveranitatea națională a Ucrainei. Dar nu sunt capabili nici să-și apere propriile granițe de migrația în masă. Elitele globaliste ale UE au petrecut decenii întregi subminând suveranitatea națională și impunând puterea ”supra-națională” centralizată de la Bruxelles. Ei caută constant să discrediteze acele partide din ce în ce mai populare care doresc să apere suveranitatea națiunilor Europei, spunând că sunt ”de extremă dreaptă” sau chiar ”fasciste”.

Acești globaliști înrăiți nu se pot converti peste noapte și nu pot deveni campioni ai suveranității naționale. De fapt, a devenit foarte repede clar că tratând apărarea ca pe o urgență în stil Covid, ”schema” președintelui von der Leyen de reînarmare a Europei înseamnă și mai multă centralizare, și mai mult control de la Bruxelles. Cine ar vrea să pornească un ”război pentru suveranitate națională” pe baza palavrelor birocraților nealeși ai Comisiei?

Ei susțin lupta pentru democrație? În cel mai pur stil orwellian, ei semnifică exact opusul a ceea ce spun. Elitele politice ale Europei demonstrează în mod repetat că nu se dau îndărăt de la apărarea kratos – puterea – în detrimentul demosului – poporul.

Uitați-vă la atacul revoltător asupra democrației din România, unde au anulat alegerile prezidențiale și apoi l-au interzis pe naționalistul de dreapta care era cât pe ce să câștige, stârnind revolte în capitală. Fostul comisar UE Thierry Breton nu s-a lăudat doar că Bruxelles-ul a ”intervenit” în România, ci și că ”nu ar ezita să facă același lucru în Germania”, dacă s-ar întâmpla ca Alternative für Deutschland să se descurce prea bine la alegerile generale.

În cazul în care AfD s-a descurcat bine și s-a clasat pe locul al doilea, Friedrich Merz a luat măsuri pentru a submina democrația germană, forțând planurile de reînarmare înainte ca noul parlament să se întâlnească.

Între timp, în Marea Britanie premierul laburist Starmer, care se împăunează acum drept apărătorul-șef al democrației europene, a luptat pentru a ignora rezultatul referendumului pentru Brexit și a încercat să răstoarne voința poporului britanic de a părăsi UE.

Și trebuie să credem în mod serios că acești lideri vor lupta pentru libertatea noastră de exprimare, seva vitală aunei societăți democratice și civilizate? Când știm prea bine că aceasta este anatema pentru elitele care doresc să controleze dezbaterile politice. Ele duc un război împotriva libertății de exprimare, sub pretextul combaterii ”dezinformării” și a ”discursului incitator la ură”.

Liderii Europei se joacă de-a războiul fără să creadă că merită să lupți pentru valorile Europei. Ei încearcă să-și rezolve lipsa de popularitate internă prin poziții militariste pe scena globală. Acesta este un joc periculos, cu consecințe reale pentru viitorul Europei.

Din fericire, există și voci care încearcă să trezească Europa la realitate. De exemplu, intervenția emoționantă a euro parlamentarului Roberto Vannacci (un fost general în armata italiană, din partea grupului național conservator Patrioții pentru Europa), în dezbaterile de săptămâna trecută din Parlamentului European.

El a dezvăluit decalajul real din spatele schemei președintelui von der Leyen, insistând că nu există nicio justificare pentru a împovăra poporul Europei cu multe miliarde de datorii în plus, susținând că acestea sunt măsuri ”de urgență”, cu toate că nu vor da roade timp de câțiva ani. ”Adevărata urgență” cu care se confruntă Europa, a declarat Vannaci, nu este o viitoare invazie rusă, ci problemele pe care deja le avem – costul vieții și criza energetică agravată de politicile Net Zero, migrația necontrolată, terorismul islamist și încălcările democrației (ca în România). Desigur, toate aceste crize europene au fost create și facilitate de elitele care pretind acum că apără valorile eurpene.

Mick Hume este redactor șef al europeanconservative.com. Este jurnalist, editor și autor englez. În aceste zile scrie și pentru Spiked, The Daily Mail și The Sun. Printre altele, Hume este autorul cărților Revolting! Cum subminează democrația democrația și de ce se tem (2017) și declanșează avertisment: frica de a fi ofensiv ucide libertatea de exprimare? (2016), ambele publicate la Harper Coolins. Hume a fost editorul revistei Living Marxism (1988) și editorul Spiked-online.com (2001). A fost editorialist pentru The Times (Londra) timp de 10 ani. A lucrat în domeniul comunicațiilor pentru Partidul Brexit al lui Nigel Farage (2019) și pentru Reform UK la alegerile generale din 2024.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici