Eleganță, Esență, Noblețe

 

 

Dragi cititori ai ziarului „Vocea românului”, oameni buni, am văzut tablourile domnului Cornel Vana de aproape. Anul trecut, când a expus la Centrul Cultural al Ministerului de Interne și acum, la Cercul Militar Național, sala Foaier. De aceasta dată, va sta mai mult pe la noi. Aveți timp, deci, să-i vedeți lucrările.

Suntem convinși că veți fi impresionați de calitatea picturii. De subtilitatea ideilor de la care a pornit. De senzația de simplitate. Aparentă.

 

Primele tablouri, care atrag privirea încă de la intrare, sunt florale. Preponderent flori de câmp. Albăstrele, maci, iriși, floarea soarelui. Albastru, roșu, galben, verde. O bogăție. Flori vii. Aceste flori pe care le găsești pretutindeni, sunt martori ai existenței neamului nostru.

Dacă privim arta sa ca pe o construcție concentrică, acesta ar fi planul al treilea. Îndepărtat. Vizibil de la distanță. Codificat, iubire!

Cel de-al doilea plan al universului său plastic ar putea fi considerat „satul din Apuseni”. Satul cu pacea și poezia sa, între arhaic și modern. Satul primitor, cu existența neîntreruptă. Case curate, încăpătoare, înconjurând, ca un zid trainic, tradițional, turla semeață a bisericii. Codificat, iubire!

 

Cercul interior, cel mai aproape de inimă, este „Credința”. În acest al treilea nivel găsim esența trăirii și gândirii artistului.

Codificat, iubire și jertfă!

Icoane, motive creștine, obiecte de cult. Redate fidel. Îmbinate încât să dea impresia de oficiere. De ceremonie creștină, în sunet de clopot peste case și munți. Peștele agățat, suspendat între cer și pământ, credință!

Oile, turme blânde așteptând mântuirea împreună cu oameni și sfinți, deopotrivă.

Ochii pictați de Cornel Vana sunt vii. Sunt triști. Personajele, surprinse în mișcare, au gesturi degajate. Doar ochii par ancorați în tristețea fiecărei zile, agățați de imaginea vreunui arhanghel. Trist, la rândul său. Personajele-măști închipuie ființe „nepământene”. Te pot transporta în imaterial, intr-o „lume” potențial conflictuală. Ochii implorând ajutor.

 

Strigăte mute.

Planul filozofic al picturilor expuse la Cercul Militar Național este complex. „Grădini dezrobite”, expoziție cu lucrări de mare valoare! Poate fi vizitată până pe 16 iunie a.c.

La Parlamentul României, sala Constantin Brâncuși, vor fi, de asemenea, lucrări emblematice ale artistului (6 iunie a.c., expoziție de grup, „România Interbelică”).

În 7 iunie a.c., la Mogoșoaia (Palatele Brâncovenești, sala Cuchnia), va fi un eveniment grandios, expoziție personală (40 de lucrari de mari dimensiuni), cu participarea unor personalități.

Universul în care ne primește Cornel Vana este tulburător. Adevărate „grădini dezrobite”. La un moment dat, îți pare că ai trecut printre florile din câmp, ai alergat prin sat, ai salutat oamenii îmbrăcați de sărbătoare și te-ai oprit la biserică.

 

La umbra ocrotitoare a sfinților de pe pereți.

Expoziția domnului Cornel Vana este mai mult o plimbare prin propriul suflet. În căutarea copilului din noi. Periplu de inițiere. Apoi, devenire. Transformare. Purificare. Arta are acest efect, prin harul artistului. Pictorul Cornel Vana a avut nenumărate expoziții. Extrem de bine primite de public. De aceasta dată, ne-a oferit un concert: Iubire și credință! Cu siguranța artistului care știe ce face și de ce. O personalitate. Om deschis, senin, fin observator al realității. Tristețea din ochii presărați în tablouri, uneori în locuri surprinzătoare, reverberează. Se amplifică. Te invită să privești mai atent picturile. Și propria ta viață.

Mergeți, oameni buni, la expozițiile Cornel Vana!

 

 

Mariana David