Proză cu inimă de poezie
Bună să vă fie vinerea, dragilor! Ce mai citim săptămâna asta? Eu zic să ne oprim asupra scriitorilor contemporani români, de data asta.
Cei ce o cunosc pe autoare, știu că este un artist complet care cântă, creează tapiserii minunate dar mai ales scrie poezie. Dovadă, multele volume de versuri de dinainte și de după volumul de proză scurtă „Norii necesari” apărut în 2019. Poezie profundă pe care nu o explici ci o simți. Întrebarea aia cu „ce a vrut să spună poetul” e nelalocul ei, după părerea mea. Poetul a simțit, și-a pus sufletul pe hârtie iar tu, cititor, ai simțit, în felul tău emoția lui. Interpretarea însă poate nu e ce trebuie. E un privilegiu să ” pici” pe subiect când e vorba de inima și vibrația unui poet. Chiar dacă am avut când și când privilegiul ăsta, prefer să țin inima poetului în inima mea, și-atât. De aia mi-e greu să fac analiză pe poezie. Pe proză de poet însă, m-aș încumeta.
„Norii necesari” adună între copertele sale o proză scurtă împărțită în 4 capitole mari: Oglinda pătată, Norii necesari, Tranzitorii și Viața din agendă. Ce au toate în comun? Viața. La nivel micro, de individ cu individ și la nivel macro pentru că povestea fiecăruia reface tabloul mare. Am avut senzația de operație pe cordul deschis al societății în care cu toții trăim. Cu valori care nu se mai văd de non valori, cu însingurarea care vine din asta, cu toată tristețea pe care ți-o provoacă pierderea unei lumi în care cândva erai fericit sau cu cea provocată de iluzia că trăiești viața care ” trebuie” ca să fii acceptat și să te menții în tiparele
„corecte” dar cu speranța că totuși oamenii și lumea se mai pot salva prin emoție, artă, solidaritate și credința că umanitatea nu e pierdută iremediabil.
Ar fi multe de spus despre fiecare proză în parte dar aș încheia cu începutul, cu „Oglinda pătată” care deschide volumul. Un text concentrat, viu, care cuprinde esența tuturor celor spuse mai sus. 5 personaje prezentate în toată splendoarea traumelor lor, disecate de autoare obiectiv dar cu iubire pentru fiecare în parte. Poate fi un scenariu de film sau o excelentă piesă de teatru. Ce mult mi-ar plăcea să o văd pe o scenă! Sunt sigură că spectatorul ar pleca din sală plângând, râzând, căzut pe gânduri, zguduit de toate emoțiile posibile.
Vă invit, deci, la lectură și nu numai. La introspecție și meditație.
