Bună ziua, domnule Președinte

Bună ziua!

Am fi vrut să știm opinia dvs. Și, bineînțeles, a BNS, despre explozia prețurilor la energie și evident, efectele asupra populației și asupra industriei, în general.

Poziția noastră, din păcate,  nu a contat niciodată. Însă, evident, continuăm să  comunicăm în spațiul public. De ce spun că nu a contat niciodată? Pentru că, reprezentând,  din punct de vedere sindical foarte mulți lucrători din sistemul energetic din România, atât din zona de producție, transport și distribuție, indiferent de forma de organizare a companiilor și de natura capitalului, capital de stat sau privat, am avut în permanență informații, spunem noi corecte, în  timp real, despre situația sectorului energetic din România. Când spun că n-a contat niciodată poziția noastră, mă bazez pe fapte. În decursul timpului, organizația mea a atras atenția lidershipului politic al acestei țări,  spre exemplu, atunci când a început privatizarea în sectorul energetic din România. Opiniile noastre au fost, ca să zic așa, în antiteză, în sensul în care noi am considerat la vremea respectivă, cu foarte mulți ani în urmă, că soluția corectă era ca privatizarea să înceapă mai întâi cu zona de producție de energie electrică, pentru că  acolo era, și este în continuare un necesar uriaș de investiții, în modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție, unu la mână, iar decidenții politici au decis să înceapă de la coadă la cap, adică  să privatizeze zonele care făceau cele mai mari profituri. S-au dus repede pe distribuții. Pentru care, culmea, statul român nu era un bun gestionar, administrator, și a trebuit să facem privatizări. Și statul român a fost înlocuit în anumite regiuni cu noii proprietari care erau tot companii cu capital de stat. A se vedea CEZ-ul din Cehia, a se vedea Enel-ul din Italia… Am schimbat un stat administrator cu un alt stat administrator. Însă, ceea ce noi am sugerat de la bun început ar fi fost – și acum continuăm să ne menținem opinia și, mai mult ca niciodată se arată că am avut dreptate – că dacă am fi început cu zona de producție, lucrurile ar fi stat altfel în România. Când zic că n-a contat opinia noastră  trebuie să știți că în anul de grație 2008 am făcut prima sesizare colectivă, în calitate de  organizație care reprezenta atât lucrători din sectorul energetic, dar și câteva sute de mii de familii din România, către Comisia Europeană…  Pentru că în Legea 13 a Energiei adoptată la vremea respectivă, exista un termen pentru elaborarea și adoptarea legii.. ia ghiciți, a consumatorului vulnerabil. Deci România trebuia să  aibă o lege a consumatorului vulnerabil încă  din 2008, hai să zic 2009, cel târziu. Avem un dosar complet cu această sesizare, Comisia a deschis o investigație asupra acestei spețe pe care am semnalat-o noi, Guvernul României prin Ministrul Economiei la vremea respectivă, care era și ministru de Finanțe, Varujan Vosganian, s-au apărat și s-au angajat să ducă la îndeplinire această obligație europeană și anume să reglementeze consumatorul  vulnerabil. Atenție, vorbim de anul de grație 2008! Constant, Blocul Național Sindical, cred că  n-a fost an lăsat de la Dumnezeu și n-a fost interlocutor politic în România ( aici mă refer atât la guverne, coaliții politice de guvernare, dar și  la președinții României), n-a fost an în care să nu încercăm să repunem pe agenda publică nevoia unei strategii naționale pentru sectorul energetic din România. Asta și în contextul  faptului că la nivel european deja se produceau transformări majore, la nivel  european se luau decizii privitoare la schimbarea semnificativă a structurii  de producție, din energie produsă pe surse convenționale, la zona energiilor regenerabile. Când exista un calendar clar, precis, în ceea ce privește liberalizarea piețelor, atât la gaze cât și la energie. România a refuzat sistematic, liderii politici ai acestei țări, indiferent cum s-au numit ei au refuzat sistematic să  discute un astfel de document și să îl aprobe. De ce au făcut acest lucru? Pentru că  grupurile de interese din zona energetică, în principal așa zișii băieți deștepți (această sintagmă de băieți deștepți am lansat-o eu  la începuturi, era începutul anului 2000 când am atras atenția asupra unor operatori economici care speculau la momentul respectiv și având în spate și sprijin politic întâmplător, în momentul în care au început să apară listele cu companiile respective am identificat în listă, și opinia publică  a identificat în listă mulți oameni politici care erau acolo și luau energia ieftină pe care o revindeau către consumatorii industriali, de regulă, pentru că îi interesa comerțul en-gros cu  energie, revindeau energia electrică la  prețuri foarte mari, luau de la Hidro, spre exemplu, unde era energia ieftină și o vindeau în piață la prețul pieței de la vremea respectivă, care încă nu era una liberă. De ce nu s-a vrut această strategie, pentru că strategia ar fi fixat niște termene, niște obiective, care ar fi  trebuit să fie urmărite, monitorizate și mai ales respectate… Vă dau un exemplu, ca să înțelegeți de ce România nu și-a dorit o astfel de strategie, de ce liderii politici ai României nu doreau așa ceva. Așa cum menționam mai devreme s-a pus problema problema schimbării în structura producției de energie în România și la nivelul întregii Europe. Vă reamintesc faptul că în timpul guvernului PDL spre exemplu, cu un domn Adriean Videanu la conducere a explodat o piață de  proiecte de energie regenerabilă, eoliene în principal. Știți că au avut de câștigat în primul rând firmele de consultanță, alea apropiate de liderii politici, au avut de câștigat cei care aveau terenuri de vândut, pe care le-au vândut la niște prețuri  foarte mari, au angreat spre exemplu și bănci care finanțau astfel de proiecte, deci erau niște mecanisme de făcut foarte mulți bani pe repede înainte. Mai mult, mecanismele de amortizare a acestor investiții prin certificate verzi pe care le plătea până la urmă consumatorul erau cele mai generoase la nivel mondial. La vremea respectivă am atras atenția asupra acestui lucru, am cerut politicienilor în Parlament să modifice această schemă pentru că ea ajunsese să rivalizeze…  eu chiar am făcut o afirmație publică la vremea respectivă, am spus că investițiile în energie regenerabilă în România sunt mai rentabile decât banii investiți în comerțul cu droguri și în traficul de carne vie pentru că îți amortizai foarte repede investiția prin mecanismul certificatelor pe care le plăteau companiile și poporul ăsta, iar după aia stăteai bine merci și îți numărai profiturile. Evident, s-au produs, dar cu chiu cu vai, s-au produs niște modificări în aceste scheme de compensare a investițiilor, însă  acum când vorbim în România despre acea perioadă de aur a proiectelor de energie regenerabile, trebuie să știți că există un portofoliu de proiecte de circa 20000 de megawați, atenție, portofoliu de proiecte, pe care nimeni nu le-a mai dezvoltat. E adevărat că s-au dat multe credite neperformante din bănci pentru a finanța aceste proiecte, e adevărat că s-au îndestulat, așa cum v-am spus, vânzătorii de terenuri, speculanții de terenuri pe care teoretic și practic ar fi trebuit să se dezvolte proiectele de eoliene în principal, dar și de fotovoltaice, și au mai câștigat și cei care au făcut proiectarea. Mai trebuie să  adăugăm aici și o multitudine de decizii stranii luate  iarăși de decidenții politici ai României care nu sunt străini de starea asta, i-aș spune, cumplită, în care se află sistemul energetic național. Trebuie să vă amintesc că, spre exemplu, în anul de grație 2014, am avut posibilitatea să cunosc intenții aș zice nu importante, ci extrem de importante pentru sistemul energetic național românesc, cu niște conotații extraordinare și în politica externă a României și cu posibilitatea ca România să își consolideze poziția de principal jucător pe piața energetică  regională. În 2014, noiembrie 2014, au venit în România principalii doi operatori de distribuție, companii private din Turcia, care aveau în spatele lor un fond de investiții britanic, care era dispus să investească într-un cablu submarin care să ocolească teritoriul Bulgariei și să exporte energie din România, contract de export pe 20 de ani, pentru piața turcă, o piață în expansiune cu cereri foarte mari de energie electrică la vremea respectivă. Atunci noi trimiteam acasă lucrătorii, spre exemplu, de la Complexul Energetic Oltenia, în șomaj tehnic, pentru că nu aveam ce să facem cu energia. Evident că nu s-a întâmplat nimic decât semnarea unui memorandum cu o întârziere de vreo trei luni, din câte mi-aduc aminte, pentru că a fost semnat în februarie anul următor de  ministrul de la vremea respectivă, care în loc să  folosească memorandumul dintre Ministerul Energiei din România și Ministerul Energiei din Turcia… în loc să folosim ceea ce aveam, adică o disponibilitate imediată  de investiții pentru acest cablu submarin și să punem la loc aceste contracte, Ministerul Energiei, ca să nu zic chiar ministrul, a preferat să  facă chetă, să  strângă bani de la firmele românești cu capital de stat, pentru a finanța un fel de  prefezabilitate pe care, din câte-mi aduc aminte, l-a oferit unei companii italiene. Dumnezeu știe ce s-a întâmplat cu banii ăia publici românești, habar n-avem ce s-a întâmplat cu studiul de prefezabilitate, cert este că nu s-a făcut niciodată nimic. Abandonați de România, cei din Turcia și-au găsit salvarea în resursele energetice rusești, ăsta a fost și unul din marile motive ale apropierii dintre Președintele Erdogan și Președintele Putin, fiindcă Rusia s-a oferit imediat să rezolve criza energetică din Turcia. România putea să fie un partener stabil, serios, responsabil al Turciei, putea să devină unul dintre principalii jucători pe piața energetică din Turcia, dar lidershipul politic din România a avut o scârbă uriașă față de acest subiect și a preferat niște…. aș folosi o sintagmă… ”ciorănii” ieftine de genul strângem niște bani de la firmele de stat, cum s-a strâns și la Gala Bute, cam pe același mecanism: ”dați, măi, niște bani aicea, ca să  finanțăm noi un studiu de prefezabilitate, să vedem ce se întâmplă. Și nu s-a întâmplat nimic. Să vă reamintesc despre concesiunile din bazinul Mării Negre? Despre zăcămintele uriașe de gaze naturale care stau în continuare neexploatate, cu toate că explorare s-a făcut, deci se știe la momentul de față cu exactitate ce cantități pot fi extrase, la ce costuri… Ar fi niște operațiuni economice nu profitabile, ci superprofitabile, însă deja ele ca și concept de exploatare nu mai aparțin României, ci aparțin altora. Și lista-i lungă, putem să adăugăm aici alte lucruri stranii întâmplate cu energetica românească. Să vă reamintesc de câte ori am fost la Palatul Cotroceni cu  speranța că vom avea discuții, pentru că securitatea energetică a acestei națiuni face parte din securitatea energetică a acestei țări. Să-mi arate și mie cineva, sunați vă rog la Secretariatul Consiliului Suprem de apărare a țării să vă arate dacă în ultimii șapte ani de zile, spre exemplu, a avut loc vreo discuție, vreo dezbatere,  vreo analiză în Consiliul Suprem de Apărare a țării asupra acestei situații, a securității energetice a României în contextul schimbărilor, a liberalizărilor de piețe, a valului de schimbare a structurilor de producție. Întrebați-i voi, vă rog frumos, faceți acest gest! O să  găsiți securitatea energetică menționată la elemente de vulnerabilitate, atât în strategia de securitate națională precedentă cât și în asta actuală, sub incidența căreia ne aflăm acum.

   Dar simpla menționare fără măsuri, propuneri, soluții..

E vax! Și asta se vede acum! Asta se vede acum!

Va continua

Interviu realizat de Cezar Corâci