Harald Malmgren

Harald Malmgren este strateg geopolitic, negociator și fost consilier al președinților John F. Kennedy, Lyndon B. Johnson, Richard Nixon și Gerald Ford.

Acum o sută de zile, Putin a făcut ceea ce intenționase dintotdeauna: a apăsat butonul roșu pentru invadarea Ucrainei. În vreme ce serviciile de informații britanice și americane au avertizat asupra iminenței unui atac, o mare parte a lumii a fost șocată de furia năpraznică declanșată odată cu pătrunderea forțelor militare ruse dinspre nord, est, sud și de peste Marea Neagră.

În timp ce mass media occidentală a prezentat acest atac ca pe o surpriză completă, Putin îl planificase încă de la capturarea Crimeei, în 2014. Aproape imediat după anexarea acesteia, el și-a exprimat clar convingerea că ar fi trebuit să facă mai mult, și-a regretat eșecul de a securiza mai multe porturi și a estimat, deschis, că are nevoie de acces terestru înspre vest, dincolo de Odesa, până în Transnistria și mai departe.

Astfel încât, pe 24 februarie, când a declanșat actuala invazie, mintea lui clocotea de planuri care ținteau dincolo și mai presus de Ucraina. Pentru el ofensiva actuală a însemnat doar finalizarea unei probleme mai vechi. După care agenda lui s-a schimbat.

În ultimele trei luni am petrecut multe seri lungi rememorând conversațiile mele cu Vladimir Putin, petrecute cu șapte ani înainte ca acesta să devină președinte al noii Republici Rusia.

În timpul acelor întâlniri din Sankt Petesburg, el și-a amintit despre copilăria sa, excursiile și partidele de vânătoare din Estonia învecinată. Îmi amintesc că m-am gândit că trebuie să fi citit un briefing KGB despre recenta mea căsătorie cu o femeie estonă. El știa că soția mea și cu mine am vizitat țara în 1988, imediat după ce am fost oaspetele președintelui sovietic Gromîko, ca parte a unei reuniuni a foștilor șefi de guverne, susținută de ONU.

De asemenea, știa că, în timpul ocupației sovietice, m-am întâlnit cu oficiali ai Republicii Estone și, mai târziu, cu oficiali ai națiunii estone prospăt eliberate. Și n-a pregetat să-și exprime năzuința de a găsi o modalitate de a readuce Estonia la pieptul Maicii Rusia.

Putin mi-a vorbit pe larg despre tragedia istorică a prăbușirii Uniunii Sovietice, adăugând însă că blocul sovietic nu era nici pe departe un sistem ideal. Și mi-a explicat pasionat că Rusia avea nevoie de un nou Petru cel Mare. A vorbit aproape cu dragoste despre încercările lui de a moderniza instituțiile și sistemul de învățământ al Rusiei, din 1682, până în 1725, susținând că după prăbușirea totalăa URSS a devenit necesară reconstrucția Rusiei Mari, sub conducerea unei noi versiuni a țarului Petru.

Petru – mi-a spus el – a demarat magnifica consolidare a Rusiei, completată de Ecaterina cea Mare: înființarea Noii Rusii sau a Rusiei Imperiale, care acoperă toată Marea Baltică, Țările Nordice și Polonia, precum și națiunile de la vestul și sudul Mării Azov și Mării Negre. Afirmând, cât se poate de limpede, că blocul sovietic nu era potrivit pentru a realiza toate acestea. El tânjea după o întoarcere a Rusiei imperiale și nicidecum a Rusiei sovietice.

Reflectând la vechea interacțiune pe care o avusesem cu acest tânăr ambițios, mi-am reamintit apoi și drumul parcurs de Putin de la funcția de viceprimar al Sankt Petesburgului, la aceea de subordonat direct al președintelui Elțîn, la Moscova.

În 1996, Elțân i-a cerut primarului Sankt Petesburgului, profesorul Sobchak, să vină la Moscova și să conducă procesul de elaborare a unei noi Constituții pentru noua Republică Rusia. Iar Sobchak i-a cerut protejatului său, Vladimir Putin, să îl însoțească.

La Moscova, Evgheni Primakov, prim ministrul lui Boris Elțîn, era cunoscut de ani de zile drept ”Kissingerul Uniunii Sovietice”. Îl cunosc încă din anii 80. El a fost cel care mi l-a prezentat pentru prima oară pe Putin, în 1992, ca pe un om care ar putea fi important pentru viitorul Rusiei.

Inițial, Primakov l-a numit pe Putin în funcția de șef al FSB dar, la scurt timp după aceea, i-a cerut să preia funcția mai cuprinzătoare de secretar al Consiliului Securității de Stat, făcându-l efectiv responsabil de modelarea politicii externe a noii Republici Ruse. Se spunea, la acea vreme, că propunerea lui Primakov l-a extaziat pur si simplu – soarta îi oferise șansa de a-și împlini visul de remodelare a istoriei Rusiei.

Departe de a se codi în fața vreunei împrejurări favorabile, Putin s-a cufundat în fiecare aspect al poziției Rusiei în lume. Totuși, el a acordat o atenție deosebită potențialului armelor nucleare de a intimida alte națiuni, publicând chiar o nouă doctrină a amenințărilor nucleare, cunoscută sub numele de „Escalate to Deescalate”. Difuzarea publică a acesteia a fost menită să arate că el se gândește serios la utilizarea selectivă a armelor nucleare nu numai în interiorul Ucrainei, ci și în viitoarele conflicte cu vecinii Mării Baltice.

În 1999 venise momentul ca Elțîn să demisioneze. O nouă constituție fusese aprobată, iar Rusia era pregătită pentru un nou lider. Printre cei cîțiva candidați apăruți, favoriții care s-au detașat în mod evident erau Sobchak, părintele Constituției, și Putin, omul desemnat să se ocupe de liderii străini. Recent, am întrebat cîțiva oameni care erau acolo în acel moment cum anume a fost tranșată competiția. Conform relatării acestora, Sobchak ar fi spus că el este doar un universitar și prin urmare nepotrivit pentru conducerea unei națiuni, recunoscând, totodată, că ”Vlad” este un om de acțiune, exact ceea ce Rusia avea nevoie în acel moment. Și, prin urmare, Putin a fost numit prim-ministru, iar patru luni mai târziu, a fost ales președinte.

Pentru Putin, care visa la o reîntoarcere la Rusia imperială, această glorie pare să fi fost extraodinară. Probabil a simțit că soarta l-a ales drept o a doua încarnare a lui Petru cel Mare – un țar al acestui veac, sau chiar un împărat. Și poate că tocmai această autopercepție l-a determinat să-l îmbrățișeze pe Xi Jinping, celălalt ”magnific” al secolului XXI.

Privită din acest unghi, s-ar părea că actuala operațiune militară din Ucraina este doar o fază incipientă a unui lung proces de reconstrucție și extindere a Marii Rusii. Această perspectivă fiind cea care a stat, cu siguranță, și în spatele avertismentelor publice repetate ale consilierilor lui Putin că ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este doar o parte a unui plan mai mare.

Vor fi mulți în Europa de Vest și în SUA care vor spune că Putin este nebun și asta ar putea fi adevărat. Dar nu trebuie să ignorăm cu câtă abilitate a izbutit să obțină aprobarea unei mari părți a poporului rus. Strânsa asociere cu Patriarhul Kiril, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse pare artificială, pentru cei ce privesc din afară, dar aduce sprijinul multor creștini ruși. Îndemnurile sale naționaliste pot părea ostentative, dar ele demonstrează că Putin înfruntă America. Apelurile sale repetate pentru o conferință cu privire la un nou acord de securitate post-Al Doilea Război Mondial sunt în mod obișnuit ignorate de liderii americani și europeni, ceea ce îi permite să declare că Rusia este disprețuiă de marile puteri mondiale.

Invazia rusă a Ucrainei ar trebui să fie evaluată în acest context de ambiții mai mari. Lista lungă a eșecurilor militare rusești din ultimele 100 de zile este jenantă, dar obiectivele rămân aceleași. Costurile tot mai mari ale războiului și pierderile de soldați și de ofițeri nu vor putea continua la infinit. Dar asta nu înseamnă că războiul se apropie de final.

Pentru Putin, următorii pași par evidenți: declararea unilaterală a încetării focului, ușurarea intervențiilor internaționale în folosul Ucrainei și asigurarea timpului necesar regrupării și pregătirii unei călătorii, spre vest, prin Odesa, spre Moldova și Transnistria, poate la anul.

Odată cu încetara focului lumea va ofta ușurată, piețele bursiere se vor redresa, grijile legate de penuria mondială de alimente se vor calma, iar diplomații vor intra din nou în adormire. Conflictul va fi trecut în hibernare, dar acțiunea va fi reluată la o dată ulterioară. După o sută de zile de război, bătălia pentru Ucraina de abia începe.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici