Ceea ce era neprevăzut, potrivit sondajelor, s-a întâmplat: liderul Partidului Muncitorilor, Luiz Inacio Lula Da Silva (80 de ani), preşedinte în funcţie, după numărarea integrală a voturilor, a primit, la alegerile prezidenţiale, 45% din voturile exprimate, faţă de 47%, cât a primit senatorul Flavio Bolsonaro (45 de ani). Cei doi se vor înfrunta pe 25 octombrie în turul doi decisiv. Votul ultraconservator, care a cuprins America de Sud, prin victoria lui Javier Milei, în Argentina (care l-a şi felicitat pe Flavio Bolsonaro), dar la fel au stat lucrurile în Columbia şi Peru, îl va favoriza şi pe candidatul de extremă-dreaptă, Flavio Bolsonaro, care a şi decretat „sfârşitul erei PT”, referinduse la Partidul Muncitorilor al lui Lula. La rândul său, actualul preşedinte brazilian a recunoscut cu onestitate că acestea nu erau rezultatele pe care le spera şi începe „o nouă campanie electorală”. Un paradox, dacă îl mai putem numi aşa, este acela că ultimul sondaj Datafolha, publicat sâmbătă acorda actualului preşedinte 47% din voturi. Or, s-a întâmplat exact invers. Perspectiva este dificilă deoarece candidaţii care au venit pe locurile 3, 4 şi 5, cumulând şi ei în jur de 7% din voturi, sunt mai degrabă de dreapta. Înfrângerea Partidului Muncitorilor este una de proporţii: Fernando Haddad, omul pe care preşedintele îl vedea ca succesor, a pierdut funcţia de guvernator al oraşului Sao Paolo. Partidul Liberal (PL) al lui Jair Bolsonaro a ieşit triumfător la Senat, de unde va putea lansa atacuri vehemente împotriva Curţii Supreme Federale. Şi-a mărit numărul de senatori de la 15 la 19. Michele Bolsonaro, soţia fostului preşedinte, a ieşit senatoare cu cel mai mare număr de voturi din istorie, în districtul federal, iar Carlos Bolsonaro, al doilea fiu al fostului preşedinte, a fost şi el ales în Senat. Susţinătorii lui Bolsonaro au câştigat 10 funcţii de guvernator. S-a mai înregistrat o surpriză, dacă poate fi numită aşa: Sergio Moro (54 de ani), fostul judecător, care l-a trimis la închisoare pe Lula, în ancheta de corupţie Lava Jato, în 2017, a câştigat funcţia de guvernator al statului Parana. Pentru faptele de „arme” în 2017, Jair Bolsonaro l-a numit ministru al Justiţiei pentru un an jumate, fiindcă s-au certat, cu tot tapajul de rigoare. În 2021 Curtea Supremă a anulat condamnarea lui Lula, hotărând că Moro fusese părtinitor, motiv pentru care ales senator în 2022, Moro s-a alăturat Partidului Liberal. Alegerile de duminică n-au fost lipsite de evenimente perturbatorii. Cu toate acestea, într-o ţară în care votul este obligatoriu s-au înregistrat peste 2.2 milioane de voturi albe, peste 3 milioane de voturi nevalidate, 33 de milioane de abţineri (din 158 de milioane de cetăţeni cu drept de vot). Lula are o bază electorală formidabilă şi o moştenire de politici sociale care au schimbat viaţa a milioane da brazilieni, dar creditele scumpe cântăresc mult, presiunile economice cotidiene de asemenea. Al doilea tur de scrutin nu va mai semăna cu cel din 2022. Bolsonarismul se arată o forţă imbatabilă a dreptei braziliene, al cărui artizan, Jair Bolsonaro (condamnat 27 de ani de arest la domiciliu), poate spera la o graţiere, în eventualitatea victoriei fiului său, aflat în graţiile preşedintelui Donald Trump. Brazilia, ţară membră BRICS, parteneră comercială a Chinei, motiv pentru care preşedintele american Donald Trump a impus tarife vamale augmentate asupra unor importuri din această ţară, va avea cel puţin două săptămâni de campanie electorală fierbinte, cum poate n-a mai fost.
Un articol de Mircea Canțăr

