„Istoria nu se repetă, dar adesea rimează” , zice un adagiu atribuit de obicei lui Mark Twain.

La prima vedere, virusul covid și inteligența artificială nu au nimic în comun. Însă, dacă urmărești atent discursul politic, asemănările devin evidente.

Ambele au apărut ca potențiale amenințări existențiale. Ambele au generat avertismente remarcabil de coordonate din partea politicienilor, a oficialilor guvernamentali, a experților și a liderilor din industrie. De asemenea, ambele au generat același scenariu bine cunoscut: Ne aflăm în pragul unui dezastru, nu mai avem timp de pierdut, statul este obligat să ia măsuri.

Chiar și corul panicarzilor a izbucnit, în ambele cazuri, la fel de brusc.

La data de 3 septembrie, senatorul Bernie Sanders și congresmanul Greg Casar au prezentat proiectul de lege intitulat Ban Artificial Superintelligence Act, ce urmărește interzicerea permanentă a dezvoltării superinteligenței artificiale și sistarea temporară a dezvoltării sistemelor IA avansate până la elaborarea unor norme de siguranță de către o autoritate federală de reglementare.

După cinci zile, Jacob Coxon, un cercetător în vârstă de 27 de ani, cu activitate anterioară în cadrul companiilor OpenAI și Anthropic, și-a prezentat demisia de la Anthropic și a publicat primul său mesaj pe platforma X. Coxon a avertizat că companiile de IA se „joacă cu viețile noastre” și concurează într-o goană nebună pentru crearea unei superinteligențe capabile să evolueze singură. A declarat că dezvoltaorii IA sunt ei înșiși convinși că aceasta ne-ar putea ucide pe toți până la sfârșitul deceniului.

”Startul” a fost spectaculos. Postarea lui s-a viralizat, strângând mult peste 100 de milioane de vizualizări și transformând un cercetător relativ necunoscut într-un lider de opinie internațional în materie de siguranță a inteligenței artificiale, practic peste noapte.

Câteva zile mai târziu, unele dintre cele mai sonore nume din domeniul inteligenței artificiale s-au alăturat corului. Directorul executiv al Anthropic, Dario Amodei, directorul executiv al OpenAI, Sam Altman, și Elon Musk au fost de acord că dezvoltarea ar trebui încetinită sau, în termenii lui Amodei, că ar trebui „să încetinim ritmul de dezvoltare a modelelor de vârf”.

Ia să ne gândim puțin la asta.

Unii dintre oamenii care conduc cursa pentru dezvoltarea IA cer acum guvernului să ajute la încetinirea ei. În mod obișnuit, titanii din lumea afacerilor nu imploră guvernele să le reglementeze industriile. Iar când o fac, este firesc să ne întrebăm de ce.

Că acești executivi se tem cu adevărat de ceea ce creează este o posibilitate care, având în vedere capacitățile extraordinare ale IA, nu ar trebui exclusă.

Există însă și o altă posibilitate.

Reglementarea este scumpă. Corporațiile gigante își permit armate de avocați, specialiști în conformitate normativă, lobbiști, ingineri și cercetători în securitatea sistemelor inteligente. Competitorii mai mici și startup-urile, nu. Astfel, ceea ce începe ca o barieră de protecție prin reglementare poate deveni, în timp, o adevărată cazemată împotriva concurenței.

De curând, investitorul Steve Eisman, celebru pentru că a anticipat crahul imobiliar din 2008, a adus exact acest argument, sugerând că dezvoltatorii IA care vehiculează scenarii apocaliptice ar putea beneficia de pe urma acestor reglementări menite, de fapt, să îi apere de competitori. Deși nu există nicio o dovadă a unei asemenea intenții, dilema rămâne, totuși, cât se poate de întemeiată. Cu atât mai mult cu cât cavaleria politicienilor salvatori nu s-a lăsat nici ea prea mult așteptată.

Fostul președinte Barack Obama a lansat un apel către democrați, solicitând transformarea IA într-o miză politică de prim rang. Hillary Clinton a pretins reglementarea rapidă a inteligenței artificiale, invocând operațiunea Warp Speed — inițiativa administrației Trump de urgentare a apariției vaccinurilor anti-COVID.

Iată că istoria începe să rimeze.

Fosta vicepreședintă Kamala Harris a pledat la rândul ei pentru măsuri guvernamentale mai ferme — propuneri legislative, reglementări și legi — menite să contracareze riscurile unei IA scăpate din frâu.

Dacă vorbim despre un scenariu regizat, sincronizarea a fost impecabilă.

Se anunță o inițiativă legislativă de amploare. Câteva zile mai târziu, un cercetător până atunci cvasi-necunoscut, demisionează avertizând că inteligența artificială ar putea pricinui dispariția omenirii. Prima sa postare din mediul online devine virală peste noapte. Liderii marilor companii din domeniu cer public tragerea frânei de urgență. Iar personalități politice de prim rang amplifică acest mesaj.

Pură coincidență?

Poate.

Potrivirile de moment nu demonstrează o coordonare, iar suspiciunea nu constituie o probă. Cu toate acestea, atunci când atât de mulți factori politici, corporativi și mediatici încep să se alinieze în aceeași direcție, aproape simultan, întrebările devin, la rândul lor, cât se poate de justificate.

Nu vi se pare că scenariul seamănă izbitor cu cel din timpul pandemiei de COVID?

La începutul anului 2020, în decurs de doar câteva săptămâni, s-a trecut de la relatările despre o afecțiune gripală neobișnuită, apărută în China, la măsuri de izolare, suspendarea activității agenților economici, închiderea școlilor, obligativitatea măștilor, distanțare socială și restricții de deplasare. Ni s-a interzis chiar să ne vizităm prietenii și membrii de familie aflați în spitale și centre de îngrijire.

Autoritățile din domeniul sănătății au justificat măsurile excepționale invocând pericolul unei catastrofe iminente și, apoi… au apărut vaccinurile, însoțite de noi măsuri restrictive, fundamentate, iarăși, cu precădere, pe imperativul siguranței publice.

Virusul a fost real. Oamenii care s-au îmbolnăvit și au murit, de asemenea. În mod similar, riscurile inteligenței artificiale pot fi reale. Sistemele autonome de mare putere, capabile să compromită rețele informatice sau să scape de sub controlul uman necesită o evaluare extrem de riguroasă.

Dar nu acesta este fondul problemei.

Ritmul comun se regăsește în dinamica politică ce se declanșează atunci când un risc autentic este transformat într-o criză existențială.

Riscul generează teamă. Teama creează sentimentul de urgență. Urgența ”obligă” autoritățile „să acționeze”. Astfel, măsuri restrictive sau puteri guvernamentale care cu câteva luni în urmă păreau de neconceput, devin nu doar acceptabile, ci considerate de-a dreptul indispensabile.

Benjamin Franklin a avertizat asupra riscurilor la care ne expunem atunci când renunțăm la libertate în favoarea siguranței.

A mai existat o caracteristică a erei COVID, care trebuie reținută: stările de urgență generează câștigători și perdanți economici. Micii întreprinzători au fost grav afectați de sistarea activității, în timp ce o parte dintre marile corporații au prosperat.

Comerțul local a fost paralizat, în timp ce gigantul Amazon a înregistrat creșteri masive. Companiile farmaceutice au beneficiat de contracte guvernamentale de miliarde de dolari pentru vaccinuri, acestea generând, ulterior, încasări colosale.

Acest fapt nu demonstrează că pandemia a fost provocată pentru a îmbogăți industria farmaceutică, după cum nici avertismentele privind IA nu constituie dovada irefutabilă a unui complot destinat protejării companiilor tehnologice dominante. Totuși, aceste tipare rămân suspecte. Intervențiile guvernamentale în momente de criză creează, în mod inevitabil, stimulente economice puternice și beneficiari colaterali — beneficiari care, deseori, sunt, de fapt, destul de previzibili.

Ceea ce ne readuce la problema inteligenței artificiale.

Dacă SUA (sau UE, n. trad.), vor edifica un cadru normativ strict în jurul inteligenței artificiale, cine va beneficia de o poziție mai favorabilă în acest mediu — companiile Big Tech cu capitalizări de trilioane de dolari, sau competitorii de mâine? Bernie Sanders și elita politică, sau dumneata și cu mine?

Răspândirea inteligenței artificiale este deja un fapt împlinit. Milioane de oameni utilizează IA zilnic pentru a-și structura și administra activitățile, a-și organiza deplasările, a programa, a analiza date, a cerceta, a dezvolta afaceri și a îndeplini sarcini care păreau de nedescris cu doar câțiva ani în urmă.

Suprareglementarea ar putea genera dificultăți la fel de severe ca lipsa totală de reglementare.

Iar contextul politic actual este imposibil de trecut cu vederea. Criza COVID a izbucnit într-un an electoral prezidențial. Avertismentele actuale privind riscurile IA se intensifică înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, un scrutin în care obținerea majorității în Congres poartă o miza uriașă pentru agenda președintelui Trump.

Acest fapt nu constituie o dovadă a unei legături de cauzalitate. Cu toate acestea, cetățenilor americani care au trăit evenimentele din 2020 li se poate da dreptul de a identifica un tipar politic cunoscut.

Invocarea — sau specularea — unei amenințări existențiale nu reprezintă o noutate în arena politică. Tema schimbărilor climatice oferă o ilustrare similară a acestei dinamici. Decenii la rând, opina publică a fost expusă previziunilor privind un dezastru ecologic iminent, condiționat de impunerea unor restricții drastice din partea guvernelor asupra utilizării combustibililor fosili, emisiilor de carbon, vehiculelor, aparatelor de uz casnic și altor componente ale vieții contemporane.

Orizonturile de timp se modifică. Terminologia evoluează. Măsurile de reglementare propuse se schimbă. Mecanismul politic rămâne totuși remarcabil de predictibil.

Ideea nu este de a nega realitatea pandemiei, schimbările climatice sau existența riscurilor presupuse de dezvoltarea IA. Adevărata problemă apare atunci când un risc este transformat artificial într-o criză, criza alimentează teama, iar teama devine pretextul pentru măsuri de coerciție guvernamentală care, cu puțin timp înainte, ar fi fost imposibil de promovat pe cale politică.

Acesta este punctul în care se produce convergența între narativul COVID și cel al inteligenței artificiale.

Remarcați vocabularul recurent. Amenințare existențială. Catastrofă. Umanitate. Siguranță. Trebuie să acționăm. Acum. Și observați rețeta care se tot repetă. Mai multe reguli. Mai multă reglementare. Mai multe măsuri coercitive ale statului.

Poate că recenta serie de evenimente privind IA este o simplă coincidență. Un senator propune o legislație radicală. Câteva zile mai târziu, un cercetător obscur în domeniu își dă demisia și avertizează că omenirea este în pericol de extincție. Liderii marilor companii de IA cer dintr-odată încetinirea propriului sector. Apoi, figuri politice proeminente încep să ceară intervenția guvernului.

Poate că nimeni nu a coordonat nimic.

Poate că fiecare a ajuns independent la aceeași concluzie, aproape simultan.

Credeți în coincidențe?

Istoria nu trebuie să se repete pentru a ne învăța ceva.

Uneori este de ajuns doar să rimeze.

Iar refrenul acesta sună tulburător de cunoscut.

Dr. Brian C. Joondeph este un medic oftalmolog din Colorado care scrie frecvent despre medicină, știință și politici publice.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Linkurile de verificare a informației pot fi accesate în articolul original din care s-a făcut traducerea.