Într-un articol publicat de curând în Plough [o publicație internațională foarte serioasă, care se concentrează pe intersecția dintre credința creștină, cultură și dreptatea socială], scriitorul Paul Kingsnorth pune următoarea întrebare: ”La urma urmei, cât timp va dura până când, în urma intoxicărilor inteligenței artificiale, nu vom mai putea avea încredere în nimic din ceea ce citim, vedem sau auzim online? Câteva luni? Un an?”

Deja, inteligența artificială poate genera text, audio și video care abia se pot distinge de conținutul produs de oameni. „Deepfakeurile” abundă.

Întrebarea lui Kingsnorth nu este hiperbolică – nu suntem departe de punctul în care materialul generat de inteligența artificială va deveni imposibil de distins de cel real. În acel moment, adevărul și acuratețea din mediul online vor deveni mult mai problematice decât sunt deja. Internetul va deveni o mlaștină cu terenuri mișcătoare, iar realitatea de nedeslușit.

Drept urmare, frontierele a ceea ce putem cunoaște cu un grad mare de siguranță se vor contracta. Eu numesc asta „micșorarea orizontului adevărului”.

Bănuiesc că, din necesitate, vom reveni la vechile modalități de obținere a informațiilor, domeniile devenind, la rândul lor, limitate.

Cunoașterea va deveni mult mai locală și personală. Vom fi reduși la ceea ce putem fie (a) să verificăm personal cu propriile simțuri (ceea ce înseamnă evenimente care au loc în apropierea noastră imediată) și (b) ceea ce ni se spune de către oamenii în care avem încredere. Din această ultimă categorie ar putea face parte autori sau publicații, dar chiar și astfel de surse scrise vor necesita o verificare deosebit de atentă.

Dar poate că am fost pe drumul greșit în ceea ce privește informațiile, de mai multă vreme. Poate că a fost întotdeauna puțin absurd să credem că putem obține informații de încredere despre ceea ce se întâmplă oriunde în lume, în orice moment. Asemenea puteri asemănătoare divinității erau necunoscute strămoșilor noștri și, cu siguranță, sfidează capacitatea naturală a omului. Este posibil ca încrederea noastră în puterea noastră de a depăși din punct de vedere tehnologic limitele cunoașterii omenești să fi fost greșită – chiar și înainte de apariția inteligenței artificiale.

De fapt, sunt mai convins că evoluțiile inteligenței artificiale sunt doar cea mai evidentă și extremă formă a unei tendințe mai profunde care se manifestă de ani de zile. Cred cu tărie că realitatea este obiectivă și cognoscibilă. Nu mă îndoiesc de capacitatea umană de a discerne adevărul, bazată pe natura noastră rațională și pe inteligibilitatea lumii. Mă îndoiesc însă de eficacitatea metodei moderne de obținere a adevărului – prin metoda facilă a căutărilor pe Google. Realitatea și adevărul sunt atât de îngropate sub sofisme, propagandă, narațiuni concurente și artificialitatea generală a spațiului online, încât sunt din ce în ce mai sceptic cu privire la capacitatea internetului de a transmite adevărul.

Desigur, există excepții – cu siguranță există căutători ai adevărului și printre vorbitorii online – dar, din pricina zgomotului de fond, este din ce în ce mai dificil să auzim acele voci în mod efectiv. În plus, prăbușirea presei așa cum o știam nu cu multă vreme în urmă, și ascensiunea mijloacelor media alternative alimentează apariția unor trișori și șarlatani online, care se prezintă drept căutători de adevăr anti-establishment, provocând narațiunile mainstream, dar care, în realitate sunt interesați doar de bani, faimă sau dezbinare. Iar narațiunile lor se dovedesc a fi la fel de false precum cele pe care pretind că le corectează.

Aceste întrebări duc la una și mai importantă: de unde știm cum stau cu adevărat lucrurile? Tehnologia s-a amestecat în înțelegerea adecvată a informației, promovând iluzia că putem obține cunoștințe sigure despre practic orice, folosind propriile noastre puteri de investigare pe internet și propria noastră capacitate de a raționa.

Mai demult, oamenii gândeau altfel. Epistemologia premodernă l-a pus pe Dumnezeu în centru. Toma d’Aquino, de exemplu, susținea că raţiunea noastră este o participare limitată la Lumina Divină. Cu alte cuvinte, chiar și capacitatea noastră de a gândi depinde într-un fel de Dumnezeu – nu este o putere cu desăvârșire autonomă. Pentru a o folosi corect, trebuie să te supui autorității Sale și vocilor prin care El a ales să ne vorbească. Pentru Aquino, toată cunoașterea venea, în cele din urmă de la Dumnezeu. Nu era atât ceva ce căutăm pentru noi înșine – și cu atât mai puțin ceva ce am putea crea – ci mai degrabă ceva ce primim. Adevărul era considerat în relație cu Dumnezeu și, prin urmare, ierarhic, coborând de la cel mai înalt la cel mai de jos, iar izvoarele sale puteau fi găsite în autoritate și tradiție mai mult decât în ​​abilitățile de detectiv ale gânditorului individual.

Prin contrast, filosofia iluminismului a rupt legătura dintre rațiune și Dumnezeu, negând dependența noastră de El. În schimb, aceasta a căutat să facă mintea umană autosuficientă, singura și finala sursă a adevărului fiind raționamentul și cercetarea personală. Începând cu Descartes, filosofii au renunțat la înțelepciunea tradițională și au decis că trebuie să caute pentru ei înșiși și să ajungă la propria lor concluzie. Acest tip de încredere intelectuală caracterizează era internetului. Dar acum ne dăm seama cât de înșelător poate fi internetul și cât de limitate sunt cunoștințele noastre în lipsa lui Dumnezeu.

Ce putem înțelege în mod cert? Lumea imediată din jurul nostru, și iată de ce: putem avea cunoștințe mult mai sigure despre ceea ce se întâmplă în orașul sau în județul nostru, decât despre ceea ce se întâmplă în țară sau într-un alt stat. Putem fi mai siguri de ceea ce ne spun alții, cu cât îi cunoaștem mai bine, iar asta se întâmplă cel mai bine prin interacțiuni față în față și relații autentice.

De asemenea, putem avea o înțelegere mai clară a evenimentelor trecute decât a celor prezente. Asupra trecutului s-a așezat demult praful și, de obicei, există mai multe surse în acord unele cu altele.

În cele din urmă, în creștinism, Cuvântul lui Dumnezeu, reprezentat de Sfânta Scriptură (Biblia) este considerat adevărul absolut, revelat de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

O întoarcere la această epistemologie, mai umilă, ar putea fi necesară în aceste zile de haos și confuzie, galvanizate de circuitele elegante ale așa-numitei inteligențe artificiale. Dacă micșorarea orizontului adevărului ne va împinge către o cunoaștere ancestrală, mai reală, atunci va fi un lucru bun, o rază de speranță și un avantaj ascuns al inteligenței artificiale.

Walker Larson a obținut o licență în scriere și un master în literatură engleză. Înainte de a deveni scriitor, a predat literatură și istorie la o academie privată din Wisconsin. Este autorul a două romane, Hologram și Song of Spheres.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici