În cartea sa de memorii (Spycatcher, 1987), fostul agent britanic de contrainformații, Peter Wright, își amintea o conversație avută la ceva timp după dezastrul de la Golful Porcilor, din Cuba, cu doi ofițeri de contrainformații ai CIA: faimoșii James Jesus Angleton și William K. Harvey.
Harvey, un bărbat îndesat și chel, care arăta ca un fel de Heinrich Himmler ceva mai robust și fără ochelari, spunea că umblă după niște informații privitoare la interesele britanice din Caraibe, dar Wright a bănuit de la bun început că urmărea altceva. După câteva discuții și știindu-l coordonatorul unui grup de asasini aleși din rândurile organizațiilor criminale din Europa, Wright a înțeles că Harwey căuta pe cineva care putea fi folosit la eliminarea lui Fidel Castro.
”Ăștia nu lucrează pe cont propriu, Bill”, i-a spus Wright, fără menajamente. Ai putea încerca să cauți printre veterani, dar ar trebui să vorbești cu Six despre asta.”
Răspunsul l-a iritat pe Harvey, care avea impresia că Wright refuză să îl ajute în mod deliberat.
„Te-ai gândit să-l abordezi pe Stephenson?”, i-a aruncat Wright momeala. Există luptători care zic că au făcut chestii din astea la New York, în timpul războiului.”
Un bărbat căruia-i spuneau Intrepid
De fapt, Wright se referea la William Stephenson, un spion britanic bine-cunoscut pe numele de cod al serviciilor secrete din timpul războiului: Intrepid.
Născut în Canada, Stephenson își căpătase porecla de la Winston Churchill. Aflat în fruntea British Security Coordination (BSC), a coordonat diverse echipe de ucigași, i-a transmis informații secrete britanice lui Roosevelt, a antrenat agenți în Europa, a redirecționat secrete americane către Churchill și se crede că a influențat major schimbarea opiniei publice americane, până atunci izolaționistă.
Încă din timpul vieții sale, Stephenson a inspirat mai multe biografii – amintim aici The Quiet Canadian or a Man Called Intrepid (1962); A Man Called Intrepid (1976) – precum și un miniserial TV cu David Niven în rol principal. Se spune că Stephenson l-a inspirat chiar și pe Ian Fleming, creatorul legendarului James Bond.
„James Bond este o versiune extrem de romantizată a unui spion care a existat în carne și oase și al cărui nume real era William Stephenson”, scria, la un moment dat, Ian Lancaster Fleming.
Chiar și pasiunea lui Bond pentru Martini pare a fi fost inspirată de Stephenson care, așa cum spunea creaorul său, „obișnuia să facă cel mai tare martini din America și să-l servească în pahare de un litru”.
Tabla de șah a diavolului
Nu este clar dacă Harvey l-a contactat vreodată pe Stephenson pentru a-l implica în complotul său de asasinare a lui Castro. Oricum, Stephenson a murit în 1989, luând cu el o mulțime de secrete pe care nu le vom afla niciodată.
În schimb, este clar că CIA a jucat, timp de multe generații, o grămadă de jocuri obscure, adesa ilegale. Printre care amintim programele care obligau prizonierii să participe, împotriva voinței lor, la experimente de control al minții (Proiectul MKUltra), bilanțul întunecat al agenției în ceea ce privește torturile, spionajul ilegal al comisiilor Senatului, drogarea unor cubanezi distrați și filmarea lor cu prostituate (Operațiunea Midnight Climax), precum și planul (nerealizat) de a scufunda ”o barcă plină de cubanezi aflați în drum spre Florida” și de a-l scoate vinovat pe Castro (Operațiunea Mangusta).
Rețineți că acestea sunt doar programele despre care știm, toate fiind confirmate de înregistrări proprii. Deși este tentant să credem că „statul profund” există doar în filmele de la Hollywood, sau în imaginația ”conspiraționiștilor” de dreapta, înregistrările istorice sugerează contrariul.
În bestsellerul său din 2015, The Devil’s Chessboard, David Talbot descrie cu meticulozitate gruparea secretă din cadrul guvernului SUA. Iar Talbot nu este vreun libertarian sadea, și nici măcar om de drepta. Fondatorul și fostul redactor-șef al revistei Salon, cu înclinații stângiste, Talbot este un progresist New Deal, care nutrește idei oarecum romantice despre FDR. Cu toate acestea, el creionează un tablou înfiorător al birocrației create de președintele american – precum și al carierei lui Allen Dulles, primul director al CIA.
Când citești cartea lui Talbot, care dă în vileag acțiunile celei mai mari și mai bine finanțate agenții de spionaj din lume, o mare parte din lumea de astăzi devine ceva mai inteligibilă: foști șefi ai CIA vorbind în fiecare seară la televizor; companii precum Google, pline de foști agenți CIA care monitorizează „dezinformarea și discursul instigator la ură”; și, așa cum am aflat anul trecut, operațiuni ilegale de supraveghere în masă a americanilor, care au loc de ani de zile.
Așa cum sugerează și titlul lucrării lui Talbot, CIA își face de multă vreme propriile jocuri, și nu ar trebui să credem nici pentru o clipă că agenda sa coincide cu aceea a unei societăți libere și deschise.
James Bond nu este un erou
Nu știm dacă CIA l-a angajat vreodată pe William Stephenson pentru a pune în aplicare vreunul dintre numeroasele sale comploturi eșuate de asasinare a lui Castro, dar putem spune sigur că „Compania” a lucrat cu alți nenumărați oameni de aceeași factură, pentru a-și îndeplini propriile obiective: puterea absolută și controlul nelimitat.
Mulți americani s-ar putea să nu vadă acest lucru ca pe o problemă. La urma urmei, suntem o cultură care îl iubește pe James Bond, Harry cel Murdar, din poveștile internaționale de spionaj. Totuși, merită subliniat că până și Ian Fleming înțelegea statura reală a personajului său.
„James Bond nu este un erou, ci un instrument eficient și deloc admirabil al guvernului”, scria el.
De altfel, Fleming care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat el însuși în Divizia de Informații Navale a Marii Britanii, știa, probabil, că Stephenson a primit ”carte blanche”, după cum spunea Talbot, în vederea „asasinării unor membri ai rețelei naziste din Statele Unite – inclusiv agenți germani și oameni de afaceri americani pro-Hitler – folosindu-se de cete de asasini britanici”. Probabil că acest lucru a inspirat sloganul lui Bond, “license to kill” și, deși era un admirator al farmecului și eleganției lui Stephenson, Fleming înțelegea barbaria unor asemenea metode.
Mulți americani ar fi, fără îndoială, surprinși să afle istoria întunecată a CIA – asasinatele, spionajul, programele de control al minții și eforturile sale actuale de a suprima și manipula glasul oamenilor obișnuiți. Din păcate, nu ar trebui să fie așa.
„Statul, prin însăși natura sa, trebuie să încalce legile morale general acceptate, la care aderă majoritatea oamenilor”, a observat economistul Murray Rothbard – o remarcă altminteri celebră.
Acesta este un argument excelent pentru limitarea puterii CIA, dar și a statului. Este de presupus că până și Ian Fleming ar fi de acord.
Jon Miltimore este directorul Fundației pentru Educație Economică (FEE). Scrierile au făcut obiectul unor articole de vânzare în Time, The Wall Street Journal, CNN, Forbes, Fox News și Star Tribune. Semnatura lui se regăsește în Newsweek, The Washington Times, MSN. Com, The Washington Examiner, The Daily Caller, The Federalist, The Epoch Times etc.
Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă
Sursa: aici
