Max Weber era însăși întruchiparea intelectualului de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Cea mai cunoscută scriere a sa a fost eseul „Etica protestantă și spiritul capitalismului”, o explicație a motivului pentru care țările protestante le-au depășit pe altele în acea perioadă. La izbucnirea Primului Răzbiu Mondial, Weber avea 50 de ani.

Cartea istoricului german Golo Mann, fratele mai mic al lui Thomas Mann, ”O istorie a Germaniei după 1789”, conține un comentariu revelator la una din aserțiunile lui Weber, care demonstrează cât de ușor ne lăsăm atrași în războaie:

„Max Weber, pe care îl cunoaștem ca pe un realist melancolic și aspru, a scris despre «acest război măreț și minunat», despre cât de extraordinar i se părea că l-a apucat în timpul vieții sale, dar și despre tristețea de-a nu se putea duce pe front, din pricina vârstei .”

Weber, și mulți alți germani de pe atunci, care susțineau războiul, nu păreau să ia în considerare posibilitatea ca războiul să nu se termine așa cum și-ar fi dorit.

Cred că Europa de azi se află într-o situație similară. La fel ca Weber, mulți intelectuali și politicieni contemporani sunt entuziasmați de ideea de a intra în război cu Rusia. Unul dintre cei mai mari susținători ai intervenției militare occidentale este istoricul Timothy Snyder, fost student la Yale și care acum predă la Universitatea din Toronto. În 2023, el a spus că „Rușii trebuie învinși, la fel cum au fost învinși germanii.”

Politicienii devin, de asemenea, din ce în ce mai entuziaști. Unul dintre ei este Alexander Stubb, președintele finlandez. Îl cunosc din perioada petrecută la Bruxelles, de pe vremea când era un umil europarlamentar, întruchiparea nord-europeanului calm și intelectual. Săptămâna trecută a declarat că garanțiile de securitate pentru Ucraina înseamnă invariabil că garanții sunt dispuși să lupte împotriva rușilor.

Nu minimalizez amenințarea reprezentată de Vladimir Putin la adresa securității europene. Intruziunea avioanelor de vânătoare rusești în spațiul aerian estonian constituie, fără îndoială, un act de agresiune inacceptabil. NATO are tot dreptul să le doboare și ar trebui să semnaleze cu tărie că asta se va întâmpla data viitoare. Dar apărarea alianței este ceva cu totul diferit de un război proxy în Ucraina, o țară care nu face parte din NATO.

Războiul Rece a fost o perioadă de stabilitate relativă nu doar din cauza politicilor de echilibru al puterii, ci și pentru că politicienii care au trăit ororile celui de-al Doilea Război Mondial își doreau pacea. Cea mai mare parte a acelei generații nu mai este azi printre noi. La fel ca Weber, elitele europene de astăzi au ratat oportunitatea de a purta un război glorios. Ceea ce nu înseamnă că n-ar prefera să-i lase pe alții să lupte în locul lor.

Posibilitatea unei escaladări a situației și a izbucnirii unui război fierbinte este suficient de mare pentru a fi luată în serios. În afară de dispoziția generală, deosebit de belicoasă, astăzi, cel mai mare risc este că noi, asemenea germanilor din 1914, judecăm greșit inamicul. Putin, a judecat și el greșit reacția Occidentului la invazia sa în Ucraina, precum și rezistența armatei ucrainene. Dar judecățile greșite ale Occidentului sunt mai persistente.

Cea mai greșită presupunere a vesticilor a fost aceea că economia Rusiei este slabă și că va ceda ușor presiunilor. O eroare cu mai multe straturi. A început cu o minciună statistică – aceea că economia Rusiei este, de fapt, una mică. Dacă dimensiunea economiei ruse ar fi măsurată în funcție de valoarea în dolari a producții sale anuale, lucrul acesta ar fi adevărat. Măsurată în dolari americani, la începutul războiului, economia rusă avea aproximativ aceeași dimensiune cu aceea a Spaniei. Dar aceasta nu este o modalitate bună de a judeca capacitatea unei țări în timp de război. Ceea ce contează este puterea de cumpărare a banilor – câte tancuri pot fi cumpărate cu acei bani. Și adevărul este că rușii pot cumpăra mai multe tancuri decât noi.

Dacă măsurăm o economie pe baza puterii de cumpărare, imaginea este complet diferită de aceea oferită de atât de complezentele statistici occidentale. Potrivit Băncii Mondiale, cea mai mare economie a lumii este, de departe, China – cu condiția ca măsurarea să fie făcută pe baza parității puterii de cumpărare. (Paritatea puterii de cumpărare ține cont de faptul că bunurile sunt mai accesibile în unele țări decât în altele.) Pe locul doi se află SUA. Apoi vine India și, apoi, Rusia. Germania, situată pe locul șase, are economia cea mai mare dintre țările europene.

Pe baza acestor date, cele 10 țări care fac parte din BRICS sunt mai mari decât SUA, Europa și Japonia la un loc. Trăim într-o lume cu adevărat bipolară. SUA și China sunt liderii celor două părți. Noi doar credem că luăm decizii, dar în realitate lucrurile nu stau așa. În timp, cealaltă parte va deveni mai mare, deoarece crește mai repede decât noi.

De la începutul războiului, Rusia a depășit toate economiile G7. Economistul britanic John Maynard Keynes nu ar fi surprins, deoarece ceea ce s-a întâmplat a fost un efect clasic keynesian al economiei de război. Regatul Unit a experimentat acest efect în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Putin a reorganizat economia Rusiei, transformând-o într-o economie de război.

Subliniez aceste adevăruri economice, deoarece, în viitor, acestea vor influența realitatea de pe teren din Ucraina. Banii sunt cei care cumpără arme. Or, banii pentru Ucraina s-au epuizat. SUA au acordat Ucrainei până acum 115 miliarde de euro, în ajutor bilateral total, ceea ce depășește cu mult cele 21,3 miliarde de euro din partea Germaniei și 7,56 miliarde de euro din partea Franței. Fără SUA, europenii nu și-ar putea permite să finanțeze singuri războiul. Pentru asta, ar trebui să împrumute bani.

Sau ar putea da iama în cele 210 miliarde de euro reprezentând active rusești blocate în Europa. Anterior, Germania, Franța, Belgia și Banca Centrală Europeană s-au opus – din motive diferite. Belgia are majoritatea banilor pe teritoriul său, în seifurile Euroclear, un mare depozitar financiar, cu sediul la Bruxelles.

În cazul în care Rusia ar câștiga în instanțele comerciale, Franța și Germania ar risca să plătească despăgubiri. BCE consideră că reputația Europei ca centru financiar ar fi irevocabil afectată de confiscarea activelor rusești. În circumstanțe normale, ar fi o nebunie din partea UE să își asume astfel de riscuri, dar dacă vor să continue să sprijine Ucraina, acesta este singurul instrument financiar pe care îl au la dispoziție. Acum, după ce Comisia Europeană a prezentat o propunere pentru deblocarea banilor, există șanse mari ca acest lucru să se întâmple.

Și mai apoi? Lăsând la o parte problemele tehnice și juridice complexe, UE se va confrunta cu o problemă foarte asemănătoare cu cea descrisă de Margaret Thatcher atunci când caricaturiza comunismul: în cele din urmă, europenii vor rămâne fără banii… altora.

Cele 200 de miliarde de euro ne-ar putea ajuta până la sfârșitul mandatului lui Donald Trump, în eventualitatea că acesta va fi succedat de un democrat care va relua cu bucurie furnizarea celei mai mari părți a finanțării. Friedrich Merz, cancelarul german, a declarat recent că războiul se va încheia atunci când Rusia va fi epuizată economic. Aceasta este strategia occidentală.

Dar sancțiunile noastre nu au reușit să paralizeze economia rusă. Amintiți-vă definiția nebuniei a lui Einstein – să faci același lucru mereu și mereu, așteptând rezultate diferite. UE a convenit până acum asupra a 18 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei. Iar un al 19-lea este deja în curs de pregătire.

Este adevărat că în economia rusă au apărut unele semne de stres financiar. Șefa băncii centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a recunoscut la începutul acestui an, că economia rusă a reușit să se extindă pe baza unor resurse practic gratuite, a forței de muncă, a capacității industriale sechestrate și a activelor lichide din avuția națională a țării. Aceste resurse au fost cu adevărat epuizate, a spus ea. Doar că acest comentariu nu a fost adresat Occidentului, ci lui Putin. Putin trebuie să găsească mijloace pentru a crea noi resurse. La fel și Occidentul. Dar Rusia beneficiază de ceva ce Ucrainei îi lipsește. China este un aliat mai bun al Rusiei decât este SUA al Ucrainei. Occidentalii continuă să subestimeze profunzimea alianței China-Rusia, care este rezultatul politicii externe inepte americane din ultimii zece ani. Prin impunerea de sancțiuni și tarife vamale ambelor țări, Statele Unite au creat o alianță strategică între ele. Iar acum, sub Trump, SUA sunt mult mai detașate de Ucraina decât au fost sub Biden.

Ideea greșită din spatele sancțiunilor occidentale este că Rusia și China depind de tehnologia occidentală (cazul cipurilor semiconductoare). Dar, spre surprinderea administrației Biden, China a reușit să construiască singură cipuri de înaltă performanță. Iar săptămâna trecută, a schimbat rolurile, interzicând importului de cipuri Nvidia.

Cele 200 de miliarde de euro în active înghețate, pe care le-am putea debloca sub formă de împrumuturi către Ucraina pot fi, de asemenea, ușor echivalate de cealaltă parte. China ar putea acorda un împrumut Rusiei, garantat cu activele occidentale din China, sau cu încasări din compensațiile legale la care Rusia ar putea avea dreptul în viitor. Este o judecată greșită să crezi că Occidentul – partea cea mai mică a lumii noastre duopolistice – o va învinge pe cea mai mare.

Iar o greșeală de gândire de o asemenea amploare este de natură să transforme un război regional într-unul mondial. Armata noastră de intelectuali occidentali războinici de pe Twitter sunt urmașii lui Max Weber. Și nu am nici cel mai mic dubiu că, actualmente, în Europa există un sprijin substanțial pentru un război glorios, așa cum a existat și acum 100 de ani.

Wolfgang Münchau este directorul Eurointelligence și editorialist la UnHerd.

Traducere si adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici