Europa trece prin zile grele. Bătrânul continent se confruntă cu un război pe două fronturi, cea mai incomodă poziție pe care o poți imagina. Întrebați-i pe germanii ai căror strămoși s-au aflat, în cursul secoluui precedent, de două ori în această situație.

Pe frontul de est, țările europene se înfruntă cu Rusia, care a invadat Ucraina și acum o domină. Pe frontul de sud, perspectiva nu este mai puțin provocatoare; un flux permanent de imigrație ilegală care redefinește treptat politica și cultura Europei din interior.

Cele două fronturi sunt, însă tratate diferit.

În mod surprinzător, conducerea europeană își mobilizează cu fervoare toate forțele în vederea gestionării frontului de est, în timp ce alegătorii obișnuiți cer acțiuni eficiente pentru a contracara fluxul de imigranți din sud. Și așa cum dovedesc rezultatele alegerilor din Europa de vest, votează în consecință. Dar, pe acest front, elitele politice sunt vizbil ezitante, de teama de a nu fi etichetate drept ”rasiste”. De partea cui se află dreptatea, a elitelor politice ale Europei sau a popoarelor acesteia?

La fel de îngrijorătoare este tendința de stagnare economică. Pactul verde european are în vedere o economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050, dar atingerea acestui obiectiv înalt este cvasi imposibilă. Chiar dacă morile de vânt împânzesc câmpurile Europei, care arată acum ca niște peisaje de poveste pline cu copaci mișcători, realitatea economică este brutală. Prețul energiei este în creștere, companiile pleacă, iar cetățenii europeni își pierd locurile de muncă din cauza dezindustrializării. Într-o situație atât de îngrozitoare, încercarea de a conserva statul social seamănă cu aceea de a cultiva cartofi în Sahara.

Drept urmare, Germania se confruntă cu instabilitate politică, un fenomen profund detestat de către nemți, care au toate motivele să se teamă. În Franța, o instanță tocmai a decis să o excludă pe Marine Le Pen de la participarea la alegerile prezidențiale din 2027. Atât Germania, cât și Franța vor fi din ce în ce mai expuse volatilității politice.

Așadar, iată – un răboi proxi cu un adversar care posedă 6500 de focoase nucleare, în est, și o migrație care vine pe jos sau cu feribotul de peste Mediterana. Imigranții își iau cu ei cultura și religia pe care râvnesc plini de zel să le implanteze în Europa.

În câteva cuvinte: un front de est, unul de sud, iar acasă o economie care se deteriorează. O belea pe care n-ar trebui s-o dorim nici măcar dușmanilor noștri.

În ce constă dezacordul dintre elitele politice conducătoare și alegătorii obișnuiți din statele membre?

Elitele statelor membre – economice, politice și culturale – acordă prioritate frontului de est, investind tot mai mulți bani în apărare; UE calculează un pachet de 800 de miliarde de euro numit mai întâi ”Rearm Europe”, o denumire care s-a schimbat miraculos în timpul procesului în ”Eu preparedness Union”. Se pare că ”Rearm” suna oleacă prea agresiv.

UE va începe să împrumute 150 de miliarde de euro pe piețele de capital, crescând ratele datoriilor europene. Și mai îngrijorător, membrii zonei euro vor obține o scutire de la Pactul de Stabilitate și Creștere (SGP) de 1,5% din PIB, ceea ce le va permite să se îndatoreze mai mult. De fapt, SGP va avea aceeași soartă cu limitarea germană a împrumuturilor, înmormîntată recent într-un cimitir din Berlin.

UE prețuiește un obiectiv primordial: mai multă putere pentru Bruxelles, la mai multe niveluri, de preferință la toate. De îndată ce apare o ”criză” la orizont, Comisia UE pretinde imediat ”scaunul pilotului”, absolut necesar învingerii greutăților provocate de schimbările climatice, de covid, de războiul din Ucraina… justificând totodată fonduri suplimentare. Inarmarea este încă o oportunitate. Statele din prima linie europeană, cum ar fi Finlanda, Polonia și țările baltice sunt în mod justificat foarte înțelegătoare cu eforturile UE, deoarece au experimentat dominația rusă timp de secole. Țările baltice, în special, fără apartenența lor la NATO, ar fi o pradă ușoară pentru vulturul rus. Motiv pentru care prioritizează frontul de est, care se află aproape de casă, cu atât mai mult cu cât cu greu primesc vreun migrant din Africa sau din Orientul Mijlociu. Iar Polonia și Ungaria au refuzat categoric imigrația musulmană, ca și multe altele.

În Europa de Vest lucrurile stau invers. Rusia este departe și având în vedere deficiențele ofensivei militare ruse care a rămas blocată în noroaiele din estul Ucrainei, cetățenii din Europa de Vest nu se așteaptă ca vreun ofițer rus să le bată prea curând la ușă. În schimb, ei se tem de numărul mare al ”străinilor” care se plimbă pe străzile marilor orașe și tot ce presupune acest lucru: reducerea siguranței, lipsa locuințelor, îngrijire medicală mai scumpă și nivelul din ce în ce mai scăzut al educației. Pe scurt, creșterea sărăciei sistemice, în special în Marea Britanie.

Pentru ei frontul de sud este mai important decât granița de est. Ei cer limitarea imigrației ilegale, în special a celor care vin din culturi ostile valorilor occidentale. Ei sunt martorii capitulării culturale a elitelor lor politice, îi văd răsfățându-i pe noii veniți și acceptând tendința lor de a-și impune cultura în țările în care locuiesc. Pentru ei frontul sudic s-a mutat în pragul ușii.

În mod evident, tensiunile din carul societăților vest-europene vor genera nemulțumire publică și vor produce inevitabil explozii sociale. În trei țări importante din vestul Europei – Germania, Franța și Regatul Unit – conducerea politică tinde să ignore frustrarea și greutățile omului de rând și rămâne nepăsătoare la polarizarea politică. Premierul britanic Keir Starmer se concentrează asupra Ucrainei pentru a distrage atenția la tulburările interne din orașele britanice. Președintele francez Macron pilotează elita judiciară, asigurându-se că cea mai promițătoare candidată la alegerile prezidențiale din Franța din 2027, Marine Le Pen, va fi exclusă din punct de vedere legal și, ulterior, obligată să stea acasă cu o brățară la gleznă, cât mai departe de Elysée. Drumul către alegerile prezidențiale din 2027 va degenera. Dreapta va mobiliza Franța profundă și o va descrie pe Le Pen ca pe o Jeanna d’Arc contemporană. Stânga va intensifica și mai mult imigrația, distribuind acte de identitate și asigurându-le noilor veniți dreptul la vot. Pentru stânga, migranții sunt cheia puterii. Toate acestea sunt foarte riscante dar, la urma urmei, Franța este o țară a revoluției.

În Germania, Friedrich Merz a câștigat recent alegerile generale ale parlamentului german dar, prea dornic să formeze un guvern aflat sub conducerea sa, a cedat catastrofal în timpul negocierilor. Germanii au votat în favoarea unei întoarcei politice înspre dreapta. Imediat după ziua alegerilor, Merz și-a indus în mod flagrant alegătorii în eroare, determinând declinul propriului său partid, în vreme ce Alternative für Deutschland (AfD), de dreapta, crește în sondaje, pe cale de a deveni cel mai mare partid al Germaniei. Merz a provocat un dezastru în cea mai importantă țară din Europa. Următorul pas este, probabil, interzicerea totală a AfD.

Cetățenii celor mai mari trei țări ale Europei de vest privesc frontul de Sud, care se apropie de pragul casei lor, ca fiind mult mai periculos decât frontul de Est, unde n-a apărut încă niciun general rus la vedere. Cu toate acestea, liderii lor se vor concentra intens asupra frontului de Est pentru a distrage atenția de la realitățile descurajante de acasă, de pe frontul de Sud.

Această discrepranță nu va dura mult pentru că cetățenii din Europa se vor revolta.

Derk Jan Eppink este un jurnalist și politician olandez.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici