La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina cu o armată mică, de aproximativ 142000 de soldați. Deși nu ar fi putut cuceri Ucraina, forța invadatoare era suficient de puternică pentru a o convinge să intre la masa negocierilor. Președintele rus Vladimir Putin susține că acesta era chiar scopul inițial al operațiunii militare: ”trupele erau acolo pentru a împinge partea ucraineană la negocieri”.
Și, aproape că a funcționat. În doar câteva săptămâni, la Istambul, o pace negociată devenise deja foarte probabilă. Abia după ce Statele Unite, Marea Britanie, Polonia și restul aliaților NATO au împins Ucraina de pe calea diplomației pe aceea a războiului, Putin a mobilizat mai multe trupe și mai multe resurse.
După cum explică Alexander Hill în cartea sa de curând publicată, ”The Routledge Handbook of Soviet and Russian Military Studies”, în prima fază a războiului, Rusia s-a luptat fără a beneficia de avantajul superiorității numerice copleșitoare și fără a-și utiliza cele mai noi și cele mai avansate echipamente. Având în vedere faptul că SUA și partenerii săi din NATO au furnizat forțelor armate ucrainiene nu doar armele cele mai avansate, ci și informațiile necesare folosirii efective a acestora, ”la început Ucraina a beneficiat de un avantaj tehologic general”. Dar forțele armate ruse s-au dovedit a fi foarte adaptabile. Au adoptat noi tactici și o abordare mult mai metodică a războiului, au introdus sisteme de luptă avansate și au demonstrat capacitatea a distruge cele mai avansate echipamente occidentale.
Cum contraofensiva ucraineană nu a izbutit să-și atingă niciunul dintre obiectivele îndelung clamate, valul s-a răsucit și Rusia a câștigat ireversibil războiul.
La începutul războiului, la Istambul, s-ar fi putut negocia pacea înaintea pierderii unui număr înspăimântător de mare de vieți omenești. Trei ani mai târziu, după pierderea unor teritorii și după ce sute și mii de oameni și-au pierdut viața sau mădularele, va fi negociată o pace similară, adaptată doar realităților actuale de pe teren. Ucraina ar fi putut beneficia de un acord similar, dar păstrîndu-și teritoriile, cu excepția Crimeei. Sute de mii de soldați ucraineni au murit, sau au fost răniți în zadar, doar de dragul fanteziilor Americii, care visa la un NATO fără frontiere și o ”Rusie slăbită”.
La Istambul, Rusia a negociat dintr-o poziție mai slabă decât are acum. A supraviețuit sancțiunilor și izolării, câștigând războiul împotriva soldaților ucraineni și armelor NATO pe câmpul de luptă. Rusia va fi dispusă să accepte încetarea focului, dar numai în condițiile în care va obține fără luptă tot ceea ce ar putea obține luptând.
În mod tragic, trei ani mai târziu, discuțiile de încetare a focului vor fi reluate exact de unde s-au oprit discuțiile de la Istambul. Totul a fost în zadar. Witkoff spunea că ”au fost foarte, foarte multe negocieri substanțiale și convingătoare încadrate în ceea ce numim Acordul protocolului de la Instambul. Am fost foarte aproape de a semna ceva.” Și a adăugat: Cred că vom folosi acest cadru ca ghid, pentru a putea ajunge la un acord de pace între Rusia și Ucraina”.
Iar dacă nu crezi că diferendele de atunci ar fi putut fi rezolvate și pacea de la Istambul ar fi putut fi semnată, atunci pregătește-te pentru un război foarte lung. Deoarece acestea sunt exact punctele care vor trebui negociate acum, dacă propunerea actuală de încetare a focului va avea succes.
După toate pierderile teritoriale și cele de vieți omenești, Ucraina va mai ceda teritorii, renunțând totodată la aderarea la NATO. De asemenea nu va primi garanții de securitate care implică un angajament militar al SUA. Kursk s-a prăbușit într-un eșec strategic costisitor, iar forțele armate ucrainene abia mai rezistă pe întreaga lungime a frontului de 1000 de mile din estul Ucrainei.
Rusia nu va opri războiul fără a primi un acord semnat de SUA și NATO, potrivit căruia Ucraina nu va fi niciodată în NATO și nici NATO nu va fi în Ucraina. Nu va opri războiul decât dacă vor păstra Crimeea și măcar unele dintre cele patru oblaste anexate, pretinzând totodată ca drepturile etnicilor ruși să fie garantate de constituția ucraineană.
Putin a precizat că ideea încetării focului și a unei păci negociate este ”cea corectă”, că Rusia ”o susține”, dar că ”există întrebări pe care trebuie să le discutăm” și că orice negociere de încetare a focului ar trebui să abordeze ”cauzele inițiale ale războiului”.
Și, cel mai important, [Pete] Hegseth a precizat că Trump ”nu sprijină aderarea Ucrainei la NATO, ca parte a unui plan de pace realist”. Iar Trump le-a împărtășit acest punct de vedere și aliaților săi din NATO. Pe 14 martie, când secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost întrebat dacă, în cadrul negocierilor, Trump a scos de pe masă aderarea Ucrainei la NATO, el a răspuns simplu, ”Da”.
Din momentul îndepărtării Ucrainei de la masa negocierilor de la Istambul și până în momentul în care va reveni la masa negocierilor, toate pierderile de vieți omenești și de teritorii au fost zadarnice. Este prestabilit că Ucraina nu își va recupera întreg teritoriul și este prestabilit de asemenea, că nu va deveni membră NATO. Sute de mii de soldați ucrainieni au murit degeaba, victime ale aroganței Americii. Și asta ar trebui să-i înfurie foarte tare pe americani.
Ted Snider are o diplomă de licență în filosofie și scrie despre istoria și politica externă a SUA.
Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă
Sursa: aici
