”De ce suntem aici? Sperăm să-l vedem mazilit” , spune Laura, o avocată în vârstă de 58 de ani, în timp ce insistă să primesc paharul de carton plin ochi cu un amestec de vodcă și suc de portocale, adus special de acasă pentru a închina în cinstea victoriei, sau pentru a-și îneca amarul înfrângerii..

Asemenea altor mii de alegători ai partidului Tisza, Laura a venit împreună cu surorile, prietenele și nepoata ei în Piața Batthyány din Buda — situată chiar vizavi de de clădirea gotică și iluminată a Parlamentului Ungariei, pe celălalt mal al Dunării — pentru a vedea cu ochii ei cum se scrie istoria.

Am întrebat-o ce anume o nemulțumește la guvernarea Fidesz. „Corupția”, a spus ea, „și faptul că ne vinde rușilor, ne fură banii, pe ai noștri și ai contribuabililor din UE, precum și acest tip de feudalism pe care l-a construit”.

Beatrix, nepoata ei, aproba dând din cap cu emoție. „Vreau să mă căsătoresc și să am copii”, spune ea. „Toți avem locuri de muncă bune, dar nu câștigăm salarii la nivelul UE. Prietenul meu locuiește la Londra, iar dacă pierdem acum, mă voi muta acolo și voi părăsi Ungaria pentru totdeauna. Eu văd aceste alegeri ca pe un vot pentru UE și împotriva Rusiei — sunt europeană și locul meu nu este în Est.”

Imediat după ce s-au închis secțiile de votare și mulțimile s-au adunat în fața ecranelor gigantice care transmiteau rezultatele, deznodământul părea încă pe muchie de cuțit. Comentatorii favorabili guvernului puseseră mare preț pe ceea ce ei susțineau a fi o participare masivă la vot în întreaga țară; peste zi afluxul de alegători păruse mai mare în zonele rurale, considerate de mult timp bastioane Fidesz, în timp ce Budapesta liberală s-a mobilizat la vot în număr semnificativ abia mai spre seară.

Se presupunea că primele rezultate vor indica un avans puternic pentru Fidesz și Orbán, adevărata dinamică urmând să se dezvăluie abia târziu în noapte — sau, în cazul unei lupte strânse, chiar mai târziu, în cursul săptămânii, după numărarea voturilor din partea numeroasei diaspore maghiare. Însă neliniștea mulțimii nu a durat mult. Cu fiecare nouă tranșă de rezultate, oamenii urlau de bucurie pe măsură ce victoria prindea contur sub privirile lor, scandând „Mocskos Fidesz!” și „Árad a Tisza”— sloganul oficial al partidului lor, numit după al doilea cel mai mare râu al Ungariei.

O sursă care se afla la petrecerea electorală a rivalilor guvernului mi-a transmis că procentele obținute de Fidesz în provincie s-au prăbușit, iar atmosfera din tabăra guvernamentală era sumbră. O petrecere electorală organizată de Patrioții Europei, a fost anulată brusc.

Poate că nu acesta a fost lucrul cel mai șocant. Cu o seară înainte, am participat la ultimul eveniment de campanie al lui Péter Magyar în Debrețin, al doilea oraș ca mărime din Ungaria, situat aproape de granițele de est cu România și Ucraina. De mult timp un bastion Fidesz, Debreținul era acum un teritoriu disputat. Orbán adunase mulțimi mari în centrul orașului cu câteva zile mai devreme, însă numărul celor veniți în Piața Universității, pentru Magyar, a fost și mai mare.

Privită din mijlocul mulțimii, imaginea zecilor de mii de alegători Tisza, tineri și bătrâni deopotrivă, purtând torțe aprinse sub cerul tot mai întunecat și scandând pentru victoria lui Magyar, era impresionantă. Însă văzută la televizor — o mare de foc filmată de sus, cu drona — era de-a dreptul copleșitoare. Discursul lui Magyar, un vorbitor fluent și carismatic, a fost destul de bun, dar adevăratul mesaj trimis alegătorilor indeciși de acasă a fost însăși acea uriașă mulțime.

”Lupta s-a mutat acum în provincie”, mi-a spus Gabor, un profesor stagiar de 22 de ani dintr-un sat din apropiere. „ Din păcate, majoritatea sunt alegători Fidesz”, a spus el, „dar încercăm să ne convingem părinții și bunicii, iar în viitor lucrurile se vor schimba”. Daniel, un student de 19 ani, a fost de acord: „ Ca să fiu sincer, istoria Ungariei a fost mereu destul de întunecată. Dar acum simțim că lucrurile încep, în sfârșit, să se miște.

Revenind în Piața Batthyány, în momentul în care pe ecran a început să ruleze burtiera care anunța că Orbán l-a felicitat pe Magyar pentru victorie, întreaga mulțime a trepidat într-un uriaș suspin colectiv, pentru ca apoi să izbucnească în urlete de victorie. Amploarea triumfului partidului Tisza a făcut ca totul să se întîmple mult mai repede decât era de așteptat. Magyar obținuse o victorie zdrobitoare în întreaga țară, încheind (cel puțin deocamdată) experimentul politic al „orbanismului”, întins pe o întreagă generație.

Comentariile alarmiste și gâfâite ale jurnaliștilor-activiști din opoziția maghiară, precum și ale analiștilor din think-tank-urile afiliate Occidentului, avertizaseră că, odată înfrânt, Orbán va încerca să păstreze puterea prin vreo manevră malițioasă, fie târând alegerile prin instanțe, fie înscenând cine știe ce provocare, pentru a anula rezultatele. Dar, în realitate, acesta nu a fost stilul lui, niciodată. Oricât de ”iliberal” să zicem că ar fi fost, nu era nici pe departe un dictator, și asta indiferent de felul în care a fost ”zugrăvit” de adversari. În cele din urmă, popularitatea autentică care l-a menținut la putere timp de o generație a contat pentru el enorm; iar când a pierdut, în cadrul unor alegeri libere și corecte, a cedat puterea cu grație.

Chiar și așa, a fost un moment istoric pentru cei adunați în piață, care dezbăteau ce ar trebui să se întâmple cu omul care modelase Ungaria după chipul și asemănarea sa, atâta timp: Sper să plece în Rusia, a spus o fată; nu, sper să ajungă la închisoare, a zis prietena ei; nu, a intervenit o femeie mai în vârstă, dând încet din cap de parcă și-ar fi pus în joc întreaga înțelepciune a vârstei, sper să rămână în Parlament și să fie pus să răspundă pentru tot ce a făcut. „Simțim suflul anului ’89”, mi-a spus Hanna, o fată de 18 ani, îmbrăcată în stil gotic. „Toată viața am trăit în sistemul Fidesz; această schimbare este ca o gură de aer proaspăt. Celor de la Fidesz nu le pasă de noi decât dacă facem copii.” Partenerul ei, Milos, a fost de acord. „Slavă Domnului, slavă Domnului”, a spus el, ridicându-și ochii spre cer. „Chiar sper să ne apropiem de Uniunea Europeană și să ne putem distanța de Rusia”.

”Ca să fiu sincer, istoria Ungariei a fost mereu destul de întunecată. Iar acum simțim că lucrurile încep, în sfârșit, să se miște”

Aceste alegeri, prezentate în exterior ca o luptă între europenismul liberal și ceva teribil de asemănător cu despotismul asiatic, au fost probabil tranșate mai degrabă de probleme interne pragmatice decât de preocupări filosofice vaste. Totul s-a concentrat pe economia aflată în suferință, pe corupția care devenise „pur și simplu inacceptabilă”, după cum îmi mărturisise anterior un apropiat al Fidesz, și pe starea precară a sistemului public de sănătate și a infrastructurii sociale.

Totuși, trebuie spus că locuitorii liberali ai Budapestei cosmopolite, din clasa de mijloc, adunați în piață — unii dintre ei fluturând steaguri ale UE pe lângă cele maghiare — corespund cu siguranță imaginii partidului Tisza proiectate pozitiv de susținătorii săi din afara Ungariei și negativ de loialiștii Fidesz din țară și din străinătate. Budapesta, care încă arată și pulsează ca o fosta capitală imperială poliglotă este un oraș liberal într-o țară conservatoare; însă harta electorală finală a făcut ca țara în ansamblul ei, să îi semene, până în cele din urmă, mult mai mult decât s-ar fi așteptat cineva.

Cu toate acestea, liderul partidului Tisza — un naționalist de dreapta cu o poziție mult mai restrictivă privind imigrația legală decât cea a lui Orbán — nu este nicidecum liberalul radical pe care l-au portretizat Fidesz și armata sa de influenceri. Cel mai vehement slogan al mulțimii a fost «Rușii, acasă!», o relicvă a revoluției din 1956, aplicată recent și celor de la Fidesz; totuși, Magyar a semnalat deja că nu are de gând să deconecteze prea curând țara de la resursele ieftine și abundente de energie rusească.

Ungaria a trecut de la o versiune de regim conservator personalist la alta, de data aceasta condusă de un fost membru din interiorul Fidesz, cu o orientare pro-europeană, capabil să deblocheze fondurile de la Bruxelles, atât de mult timp reținute și a căror absență a fost resimțită dureros.

Victoria lui Magyar pare mai puțin o înfrângere pentru dreapta europeană, cât, mai degrabă, o evoluție generațională a acesteia, care (cel puțin în circumstanțele unice ale Ungariei), i-a adunat sub aripa sa biruitoare pe liberali și pe stângiști – ambele categorii fiind irelevante politic în această țară.

Poate de aceea Phil, un alegător de 26 de ani al partidului de extremă dreaptă Mi Hazánk, privea noul regim cu un calm filosofic, urmărind mulțimile de „zoomeri” extaziați care claxonau și fluturau steaguri de parcă Ungaria ar fi câștigat Cupa Mondială, în timp ce din mașinile lor răsuna muzică Eurodance. ”Orbán era pur și simplu prea apropiat de America, iar Ungaria este o țară europeană”, a spus el ridicând din umeri. ”Măcar Tisza e de dreapta.”

Aris Roussinos este fost reporter de război, în prezent editorialist la UnHerd

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici