Articolul din New York Times despre responsabilitatea guvernului ucrainean în cel mai grav scandal de corupție din istoria țării sugerează că bucla începe să se închidă. După ani de zile în care l-au divinizat, aliații din presa străină încep să-l abandoneze pe Zelenski, într-o încercare disperată de a-și păstra bruma de credibilitate pe care o mai au.

Conform evaluării anterioare, ”După înlăturarea lui Andrei Iermak, eminența cenușie a lui Zelenski, ”ancheta anticorupție din Ucraina s-a transformat într-o auto-lovitură de stat”, slăbind în consecință alianța deja șubredă care îl menținea pe președinte la putere și, prin urmare, punând mai multă presiune asupra lui pentru a ceda Donbasul. Conform relatărilor mai recente, apărute în The New York Times (NYT), „Guvernul lui Zelenski a sabotat supravegherea, permițând agravarea corupției”, fapt care grăbește cursul anchetei și implicarea sa personală.

Asistăm la o inversare narativă uimitoare, câtă vreme NYT și-a petrecut ultimii aproape patru ani practic divinizându-l, doar pentru a-și informa acum cititorii că „administrația președintelui Volodimir Zelenski a umplut consiliile de administrație cu fideli ai regimului, a lăsat locuri goale sau a blocat complet înființarea lor. Liderii de la Kiev au rescris chiar și statutele companiilor pentru a limita supravegherea, menținând controlul guvernului și permițând cheltuirea a sute de milioane de dolari fără ca nimeni din exterior să-și poată baga nasul”.

În mod previzibil, „administrația domnului Zelenski a dat vina pe consiliul de supraveghere al Energoatom pentru că nu a reușit să oprească corupția. Dar însuși guvernul domnului Zelenski a fost cel care a neutralizat consiliul de supraveghere al Energoatom” – constată The Times. Și, în continuare, la fel de scandalos: „The Times a descoperit interferențe politice nu numai la Energoatom, ci și la compania de electricitate de stat Ukrenergo, precum și la Agenția de Achiziții pentru Apărare din Ucraina”, pe care Kievul intenționează să o contopească cu Operatorul Logistic de Stat.

Nimic din toate acestea nu era un secret: Liderii europeni au criticat în privat, dar au suportat corupția ucraineană timp de ani de zile, argumentând că susținerea luptei împotriva invaziei Rusiei era primordială. Așadar, chiar dacă Ucraina a sabotat supravegherea externă, banii europeni au continuat să curgă.”

NYT a detaliat apoi imixtiunea politică a guvernului lui Zelenski pentru a „împiedica acțiunile consiliului (de supraveghere)” facilitând, prin urmare, cel mai grav scandal de corupție din istoria Ucrainei.

Relatarea lor este importantă, deoarece sugerează cu tărie că există acum un consens tacit între susținătorii liberal-globaliști ai NYT, administrația conservator-naționalistă a lui Trump și grupurile de interese din SUA („statul profund”), cu privire la necesitatea de a expune corupția lui Zelenski.

Vremurile în care era prezentat ca un nou Churchill au apus; acum este zugrăvit ca un personaj deloc mai puțin corupt decât oligarhii din țările Sudului, necunoscute pentru imensa majoritate a americanilor, incapabili să le plaseze măcar pe o hartă.

Desigur, globalistii liberali menționați anterior și membrii „statului profund” (adesea unii și aceiași) se opun deocamdată finalizării preconizate de Trump, dar par să fi ajuns la concluzia că o „tranziție etapizată a conducerii” este în interesul lor și al Ucrainei. Pare inevitabil ca ancheta anticorupție să-l implice în curând pe Zelenski, așa că este mai bine pentru ei să ia un pas înainte, pentru a-și păstra o oarecare credibilitate în rândul publicului lor și, eventual, pentru a forma următorul guvern.

Scopul lor nu este de a facilita, după încheierea conflictului, concesiile ucrainenilor, în schimbul acceptării de către Putin a unui parteneriat strategic profitabil, centrat pe resurse, așa cum își dorește Trump, ci de a curăța o parte din corupție optimizând, astfel, operațiunile guvernamentale, în speranța de a uni Occidentul în jurul Ucrainei. Cu toate acestea, este, probabil, un pariu pierdut, deoarece impulsul politic favorizează viziunea lui Trump. De fapt, inversarea narativă a adversarilor președintelui american îi promovează, se poate spune, obiectivul, ceea ce ei acceptă, pentru a-și salva credibilitatea.

Andrew Korybko este un analist politic american, stabilit la Moscova, specializat în tranziția sistemică globală către multipolaritate.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici