Oamenii din întreaga lume sunt îngrijorați de viitor. În timp ce războaiele regionale continuă să se intensifice, perspectiva unui nou război mondial devine din ce în ce mai apăsătoare. Cu toate acestea, potențialii vrășmași nu sunt cu toții agresori străini. Aproape un secol de globalizare a dat naștere unor instituții internaționale greoaie, care dețin o putere extraordinară și ignoră cu obstinație granițele statelor suverane. Concomitent, imigrația în masă a transformat populațiile naționale, odinioară omogene, în melanjuri de multe culturi și religii concurente. Liniile de luptă care se formează în interiorul națiunilor sunt mai serioase decât cele care se formează între ele.

”Futuriști” autoproclamați precum Bill Gates și Yuval Harari cred că inteligența artificială va înlocui curând cea mai mare parte a forței de muncă și că va fi necesar ca un grup mic de ”elite” globale să gestioneze în mod centralizat tranziția umanității către ”inutilitatea” generală. Că entități de inteligență artificială, care operează independent și devin tot mai inteligente și mai competente în sarcinile lor, vor înlesni trecerea de la munca umană la cea sintetică, până când toate industriile se vor preda inteligenței artificiale.

Conform programelor de robotică emergente, nicio profesie nu va rămâne neafectată de următoarele generații de mașini echipate cu inteligență artificială. Acestea vor selecta câmpurile, vor înlocui polițiștii de pe străzi și vor efectua intervenții chirurgicale medicale complexe. Inteligența artificială poate deja să scrie documente juridice acceptabile și scenarii cel puțin la fel de interesante ca orice produce Hollywood-ul în zilele noastre. Inginerii, arhitecții și chimiștii concurează împotriva unor mașini care pot procesa calcule pentru o mie de vieți înainte ca omologii lor umani să-și termine de băut cafeaua de dimineață.

Oameni precum Gates și Harari văd acest viitor apropiindu-se în galop și consideră implicațiile sale ca fiind evidente. Pe măsura înlocuirii producătorilor umani, ”valoarea” vieții se va diminua din ce în ce mai mult. Nemaiputând susține nici măcar o mică parte din costul propriei lor existențe, ființele umane vor deveni străine de crearea bogăției și o pagubă continuă pentru statul global.

În aceste condiții, sarcina statului global va fi aceea de a construi un sistem capabil să selecteze un număr mic de „elite” pentru a supraveghea sistemul de la o generație la alta, menținând în același timp controlul asupra puhoailelor de „mâncători inutili”, cărora li se va permite să trăiască în adăposturi proiectate de stat și să supraviețuiască cu rații alocate de stat. Pentru aceia care nu vor beneficia de benevolența statului, viața va fi grea. Războiul, foametea și bolile le vor îngreuna supraviețuirea. Toate acestea combinate cu programe care descurajează nașterea și exacerbează infertilitatea, vor induce o „soluție” malthusiană, în care o mare parte a lumii va dispărea pur și simplu de pe fața pământului.

Aceasta este o viziune sumbră. Indiferent cât de mult vor încerca elitele globaliste să descrie acest viitor ca pe o culme a progresului, acesta nu ar fi, în realitate, nici mai mult și nici mai puțin decât un genocid planetar atent planificat. Care, la fel ca în cazul altor genocide teribile, va viza nu doar trupurile, ci și sufletele oamenilor, aducându-i pe ”consumatorii inutili” în situația de a se urî pe ei înșiși, și de a-i compătimi pe aceia care sunt nevoiți să îi suporte.

Ați citit vreuna dintre poveștile sfâșietoare ale acelor indivizi vulnerabili care au fost încurajați să se sinucidă prin intermediul morții asistate, în Canada? Adesea, singurele afecțiuni ale pacienților sunt singurătatea și depresia. Înainte de a muri, mulți dintre ei își cer scuze pentru că au devenit poveri pentru societate, iar guvernul canadian are tupeul să aplaude aceste victime pentru altruismul lor! La optzeci de ani după ce naziștii au executat sumar persoanele cu dizabilități fizice și mintale pentru că erau „o povară” pentru stat, guvernului canadian se dovedește lipsit de o elementară rușine!

Dar guvernul canadian nu este singurul care adoptă politici care neagă valoarea înnăscută a vieții umane. Toate națiunile occidentale au început să cultive o cultură a morții. Avortul, considerat cândva o crimă și, prin urmare, condamnabil din punct de vedere moral, este celebrat ca un fel de drept civil distorsionat care le îngăduie celor puternici să îi ucidă pe cei slabi. Transgenderismul, o boală mintală care provoacă ură de sine, s-a transformat dintr-o afecțiune psihologică rară într-o mișcare euforică, cu promotori la modă, hotărâți să reducă la tăcere părinții îngrijorați, să hipnotizeze profesioniștii din domeniul medical și să-i pregătească pe copii pentru un viitor deprimant care implică castrarea și mutilarea corporală. Tinerii – în special femeile – sunt încurajați să renunțe la familii și să se concentreze pe cariere profesionale.

Căsătoria este denigrată ca fiind instituție „patriarhală” și „homofobă”, aparținând trecutului. Monogamia este ridiculizată ca fiind nefirească, în timp ce promiscuitatea este încurajată. A avea copii este considerat ca un act „egoist”, care nu va face decât să exacerbeze „schimbările climatice provocate de om”. Inflația creată de băncile centrale a făcut ca prețul creșterii unui copil să fie atât de exorbitant încât chiar și cuplurile căsătorite sănătoase amână adesea, până când este prea târziu.

Sub pretextele dintre cele mai diverse, care se consolidează reciproc, cum ar fi protejarea drepturilor civile, promovarea feminismului, protejarea mediului și dezmembrarea formelor de opresiune, Occidentul a inaugurat o eră dezorientantă în care realitatea biologică, căsătoria, maternitatea, statutul de părinte și unitatea familială sunt atacate fără istov.

Rezultatele devastatoare ale unor astfel de politici erau complet previzibile. Ratele natalității au scăzut vertiginos. Revoluția sexuală a reorientat fundamental cultura occidentală, îndepărtând-o de valorile care promovează și prețuiesc viața. Programele guvernamentale de asistență socială sunt acum insolvabile și se îndreaptă spre ruina financiară totală, deoarece generațiile tinere sunt prea puțin numeroase pentru a fi capabile să-i susțină pe cei mai în vârstă. Dacă depopularea planetară era obiectivul, globaliștii occidentali de după cel de-al Doilea Război Mondial au reușit în mare parte, paralizându-și propriile națiuni.

Un experiment de aproape un secol, care a subminat valorile familiale și a preamărit o cultură hedonistă a morții, a slăbit enorm națiunile occidentale. Apoi, în loc să își admită propriul eșec, aceiași globaliști occidentali au ales să-și inunde națiunile cu milioane de străini, pentru a compensa criza demografică. Pentru a „repara” harababura colosală pe care au creat-o singuri, au generat, pur și simplu, o alta.

Chiar și așa-numiții „conservatori” și-au petrecut ultimele decenii ignorând legile privind imigrația și pledând pentru relocarea a zeci de milioane de străini. Acum câțiva ani, George Will [George Frederick Will (n. 4 mai 1941, Champaign⁠, Illinois, SUA) este un comentator și autor libertarian-conservator⁠; n. trad.], i-a certat pe americanii sătui de imigrația ilegală, avertizându-i că, dacă guvernul nu-i va ajuta pe străini, mulți dintre ei infractori în toată regula, nu-și vor mai putea încasa pensiile.

Vidul moral al argumentului lui Will era uluitor. Încă din zilele extinderii exagerate a statului bunăstării de către Franklin Delano Roosevelt, americanii s-au opus mult timp programelor guvernamentale care au împins America către o formă de socialism blând și au împiedicat lucrătorii să-și păstreze propriii bani munciți din greu, pentru a-i cheltui sau investi după cum consideră ei de cuviință. Deceniile de impozite mari i-au lăsat pe majoritatea oamenilor dependenți de o formă sau alta de asistență socială guvernamentală.

Practic, Will le-a spus conservatorilor că, dacă ar vrea vreodată să vadă vreun ban din propriile câștiguri confiscate de-a lungul întregii lor vieți sub formă de impozite, singura soluție este să-i primească pe imigranții ilegali cu brațele deschise. Cu alte cuvinte, pentru a salva socialismul, trebuie să distrugem America! Nu e de mirare că americanii cu spirit de libertate nu-l mai ascultă pe George Will.

În cea mai mare parte a secolului trecut, această formă nocivă de „conservatorism” a infectat întreaga politică occidentală. Indiferent de monstruozitatea pe care stânga politică o construiește astăzi, „conservatorii clasei conducătoare” au pus și ei umărul, în aceeași măsură. Prăbușirea Occidentului a fost un efort bipartizan. De aceea, oamenii obișnuiți din America, Marea Britanie, Olanda, Franța, Germania, Austria, Polonia, Canada, Australia etc., nu mai percep partide politice concurente. Ei recunosc un singur partid – al sistemului – și care lucrează împotriva lor.

Toate acestea sunt vești cât se poate de proaste pentru „elitele” occidentale. Au construit o lume mizerabilă în care pornografia, voyeurismul de pe rețelele sociale și „like-urile” online au înlocuit sensul vieții indivizilor, relațiile reale și familiile lor. Mândria națională și tradițiile culturale au cedat locul granițelor deschise și multiculturalismului contradictoriu. În ciuda deceniilor de abundență tehnologică, viitorul pare tot mai sumbru și mai periculos. „Arta” este la fel pentru că „artiștii” și „intelectualii” au fost condiționați să gândească și să spună aceleași lucruri.

În această mare efervescență din Occident, majoritatea cetățenilor nu au niciun interes să poarte războaie externe. Furia lor clocotitoare este îndreptată într-o singură direcție: către „elitele” dominante, distructive și nerușinate.

J.B. Shurk este un jurnalist anti-sistem care crede că libertatea este neprețuită și trebuie să luptăm pentru ea zilnic.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici