”Dar, oare, este America pregătită? Vor dori cetățenii să ofere președinția Statelor Unite unei femei de culoare?”, se întreba Kamala Harris, cu o lună înainte de a renunța să candideze la alegerile din 2020.

Cinci ani mai târziu, a devenit foarte limpede că nu. America nu a fost, și nu este nici acum pregătită pentru una ca asta.

”Nu Kamala Harris a pierdut, ci noi, ca națiune, am eșuat lamentabil”, vitupera John Pavlovitz, un blogger creștin liberal. ”Nu o putem învinovăți cu nimic pe Kamala Harris. Culpa îi aparține pe de-a întregul Americii”, susținea și editorialistul Cosmo Jill Filipovic.

Poporul american a avut șansa de-a o alege pe Kamala. Dar n-a izbutit să se ridice la înălțimea ei.

”De fiecare dată, ea a demonstrat că este pregătită”, avertizase și Michelle Obama, la un miting electoral. Adevărata întrebare este însă dacă noi suntem gata pentru un asemenea moment.”

E bine, poporul american nu era gata!

”Există prejudecăți rasiale și sexism în această țară”, observa, la rândul său, pentru CNN, David Axelrod, consilierul lui Obama, încercând să explice înfrângerea Kamalei.

Rasismul și sexismul Americii au fost atât de crâncene, încât Trump a fost votat de 1 din 5 bărbați de culoare și imensa majoritate a femeilor albe din suburbii.

Dacă măcar bărbații latino și cei de culoare ar fi fost capabili să-și depășească rasismul, iar femeile albe sexismul, americanii ar fi putut-o avea pe Kamala.

Dar, cine știe? Poate, într-o bună zi… Până atunci, însă, Kamala și Hillary Clinton pot aștepta în culise, sorbind chardonnay și ascultând selecțiuni din discuțiile de la clubul de carte al celebrismiei Oprah.

De fapt, ar putea trece decenii, sau chiar secole până când americanii vor fi în sfârșit gata să se lase salvați de ei înșiși și să voteze o toantă.

Între timp poate că altă țară din lume ar putea fi pregătită, totuși, pentru Kamala? Finlanda? Thailanda? Somalia? Sau oricare alta, cu excepția acestui tărâm aflat sub stăpânirea unei națiuni pizmașe care, în loc să profite de incredibila oportunitate de a alege prima femeie de culoare, insistă să voteze cu portofelul.

Haite de liberali furioși bântuie pe culoarele supermarketurilor ecologice întrebându-se cum a fost posibil ca milioane de oameni să-și pună egoistele interese economice înaintea alegerii unui președinte al cărui scop suprem este promovarea DEI[1].

Fondatorii Americii au optat pentru un ceai mai ieftin, renunțând la gloria de a fi conduși de un rege nebun care vorbea cu copacii, iar nedemnii lor descendenți preferă ouă și carne de vită mai ieftine în locul unui președinte femeie-din-rasa-corectă care vorbește gura fără ea.

Kamala nu putea să eșueze. DEI nu poate da greș. Vinovat nu poate fi decât sistemul colegiului electoral cu rasismul său sistemic și ambiția sa de a anunța poziții politice coerente.

De asemenea, democrații nu trebuie să țină seama de modul în care au reușit să înstrăineze o mare parte a populației americane, atât de mare încât cuprinde, laolaltă, hipsteri, membri ai comunităților Amish, bărbați latino, evrei hassidici, oameni care lucrează în industria tehnologiei, pe centura de rugină, în frizeriile pentru negri sau în barurile gay din Miami. Tot ce trebuie să facă e să-i acuze pe toți că sunt sexiști, rasiști, sau ambele, și să le spună că ar trebui să le fie rușine.

Kamala, Biden, soții Obama și restul democraților au avut prilejul să afle că a spune oamenilor că sunt răi deoarece nu te sprijină nu este o strategie cîștigătoare, totuși, continuă și acum în același fel, anume acuzându-i pe alegătorii republicani că nu sunt decât niște gunoaie naziste care își doresc moartea femeilor …

Există mai multe feluri de a câștiga. Cazul în care câștigi un referendum popular și cazul în care respingi poporul ca pe un gunoi lipsit de valoare.

Sau, cum scria Nikole Hannah Jones de la Proiectul 1619, Kamala a pierdut pentru că rasismul și misoginia sunt încorporate în cultură”, ”ura față de negri este profund înrădăcinată în culturile latino”, iar femeile albe ”impun o etnocrație albă”.

”Oamenii de culoare înțeleg în mod unic această națiune și cât de îngrozitoare poate deveni ea uneori”, a concluzionat ea.

Sau, mai pe scurt, Kamala și Jones sunt extraordinare, America este nasoală.

Nominalizarea unui politician extrem de antipatic, incapabil să răspundă de două ori în același fel la o întrebare, ar putea fi considerată un adevărat test de puritate ideologică. Scopul Kamalei Harris, al consilierilor, donatorilor și partidului ei a fost câștigarea alegerilor, dar mulți dintre cei de stânga, precum Jones, au vrut doar să-și poată justifica ura arzătoare față de America.

Radicalismul de stânga este, parțial, despre acapararea puterii și testarea capacității populației de a accepta distrugerea. Radicalii împing țara spre prăpastie nu în speranța că îl vom înlocui cu adevărat pe Shakespare cu Audre Lorde, sau că vom fi de acord că punctualitatea la serviciu este o ”albitate sistemică”, ci în aceea că nu o vom face și sunt suspect de nedumeriți atunci când le acceptăm trăznăile. Apoi se comportă de parcă ar avea de-a face cu vreun truc rasist. Astfel încât, pentru ei, înfrângerea Kamalei se constituie de fapt într-o abilitare glorioasă, deoarece le confirmă absolut toate prejudecățile.

După mai multe eșecuri în funcția de procuror, un mandat scurt în Senat și o vicepreședințe și mai puțin apreciată, Kamala a fost nevoită să dea ochii cu alegătorii fără a se mai putea baza doar pe impactul politicilor sale de identitate. Americanii s-au gândit la consecințele a patru ani de incompetență la Casa Albă și au refuzat să-i dea slujba doar pentru a demonstra că nu sunt sexiști și rasiști.

America a ratat-o pe Kamala. A fost lăsată să creadă că viața a apărut pe când împărțea cotele DEI, râzând cu gura până la urechi și încercând să se asorteze cu oamenii din cercul ei. Iar acum nu mai înțelege ce s-a întâmplat.

David Axelrod, Nikole Hannah Jones și restul camarilei au o oarecare dreptate. O mulțime de americani, inclusiv democrați, care au fost dispuși să accepte acțiunile afirmative și angajările pe bază de DEI, au refuzat să încalce linia roșie și să o pună pe Kamala în fața butonului nuclear sau să o lase să controleze economia.

”Echitatea” avea o linie roșie. Pe Kamala.

Ar fi fost mult mai bine ca democrații, republicanii, precum și cei care nu au o confesiune politică anume să nu o recompenseze pe Kamala și pe alte zeci de mii de angajați din mediile academice, politice și corporatiste cu poziții pentru care nu sunt calificați, doar pentru a nu fi acuzați de rasism. Rasismul nu este doar refuzul de a angaja oameni din cauza rasei lor, ci și, în aceeași măsură, angajarea oamenilor doar pe baza rasei lor.

Biden nu a făcut niciun secret din faptul că a ales-o pe Kamala pentru că promisese că va alege o femeie de culoare.

Americanii au refuzat să o angajeze pe Kamala în funcția de președinte al țării lor doar pentru că este o femeie de culoare. Albii, negrii și latinii de toate vârstele au făcut ceea ce se cuvenea. Dar nimic din viața de până acum a Kamalei nu o pregătise pentru momentul în care va fi judecată pentru meritele și nu pentru identitatea ei.

America a ratat-o pe Kamala. Acum nu mai trebuie decât să i se găsească o slujbă drăguță din care să le spună tuturor că sunt niște troglodiți.

Daniel Greenfield, este jurnalist de investigație și scriitor, preocupat de stânga radicală și de terorismul islamic.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

[1]Diversitate, echitate, incluziune