Donald Trump a supraviețuit unei tentative de asasinat. Atentatul, care a avut loc sâmbătă, 13 iulie, ora 18,05, în timpul unui miting electoral din Pennsylvania (un susținător al lui Trump a fost ucis, la fel și presupusul trăgător), va deveni evenimentul definitoriu al acestei campanii electorale și unul dintre evenimentele definitorii ale acestui secol încă tânăr, pecetluit de imaginea tulburătoare, cinematografică, în care un Trump cu chipul însângerat, ridică sfidător pumnul înspre mulțimile care îl aclamă cu însuflețire, strigând: Luptați!, Luptați!, Luptați! Dacă glonțul care i-a străpuns partea superioară a urechii drepte ar fi trecut cu doar câțiva milimetri mai aproape de craniul său, am scormoni astăzi printre rămășițele unui cataclism istoric mondial, iar America s-ar clătina pe marginea prăpastiei. Din fericire, Trump spune că este ”bine”, a ieșit din spital și își va continua campania.

Ceea ce s-a aflat deja despre atentat indică un eșec catastrofal al serviciilor secrete americane. Un tânăr de 20 de ani, Thomas Matthew Crooks, a fost recunoscut drept suspect. Se pare că a țintit de pe un acoperiș situat imediat în afara perimetrului de securitate – genul de loc care trebuia să fie înțesat cu agenți înarmați. Un martor ocular a declarat pentru BBC că el și prietenii săi l-au văzut pe trăgător târându-se înspre punctul său de observație și au încercat imediat să alerteze autoritățile, dar fără niciun rezultat. După ce Trump a fost lovit, gărzile sale de corp s-au mișcat încet, întârziind, parcă, să îl scoată din scenă.

Noaptea dinspre sâmbătă spre duminică i-a cernut atât pe liberalii cât și pe stângiștii care, înnebuniți de ”sindromul Trump”, au luat-o complect pe arătură, despărțindu-i de cei care încă mai posedă oleacă de decență și de bun simț. ”Make America aim again” jubilau jurnaliștii în tweet-urile șterse ulterior, în vreme ce ideea înscenării începea să capete tot mai multă audiență. Încă o dată, ”educații” au dovedit că sunt atrași de teorii fanteziste asemenea celui mai banal dintre țicniții Qanon (După cum, inevitabil, dreapta conspiraționistă vorbește deja despre ”o lucrătură din interior”.) Între timp, Joe Biden a ieșit cu o binevenită condamnare – chiar dacă insipidă – iar ziarele au dat-o în bâlbă, evitând într-o primă fază să spună lucrurilor pe nume. A avut loc o tentativă de asasinat în toată regula și nicidecum ”câteva bubuituri puternice”, ”pocnituri” sau ”o cădere”, așa cum s-a spus la început.

Poate că au reacționat astfel doar dintr-o extremă circumspecție, deși mă îndoiesc că titlurile ar fi sunat la fel dacă Biden ar fi fost cel trimis la podea de ”pocniturile” acelea… Sau, poate că a fost nevoie de un scurt răstimp pentru ca întreaga enormitate a realității să poată pătrunde în mass media.

Totuși, în ciuda tuturor palavrelor despre amenințarea reprezentată de Trump și de trolii ruși, antidemocrația, în cel mai sângeros moment al ei, este înfățișată de încercarea de eliminare a unui candidat nu prin votul alegătorilor, ci prin glonț. Tocmai acest tip de barbarie politică trebuie depășit de către o republică democratică, binecuvântată cu libertate de exprimare și toleranță reciprocă.

În momentul scrierii acestor rânduri se știe foarte puțin despre presupusul ucigaș. Washington Post spune că numele lui figurează pe lista înregistrată a republicanilor. Totuși, cazul nu este închis așa cum clamează liberalii; în momente ca acestea, unirea grăbită a punctelor este de obicei o rețetă sigură pentru dezinformare. Iar cei care arată cu degetul înspre Joe Biden doar pentru că le-a spus de curând susținătorilor săi că ”a venit vremea ca Trump să fie luat în vizor” nu sunt cu nimic diferiți de democrații, care sugerează isteric că discursurile înflăcărate ale lui Trump sunt incitări la violență. Pe de altă parte, un asemenea moment nu ar trebui folosit ca pretext nici pentru a-i face de rușine și a-i reduce la tăcere pe cei care au condamnat destul de rezonabil răspunsul antidemocratic al lui Trump la pierderea alegerilor din 2020. Libertatea de a gândi și de a vorbi, abilitatea de a-ți schimba guvernul prin vot și nu prin glonț – acestea sunt modalitățile prin care ții societatea unită, și nicidecum suprimarea discursului și a contestației politice.

Și mai demni de dispreț au fost cei care aproape că l-au învinovățit pe Trump pentru tot ce s-a întâmplat. ”Nimic nu justifică o încercare de asasinat – dar a jucat Trump un rol în schimbarea regulilor sau directivelor interne acordate forțelor militare?” titra Sky News în acea seară (titlul fiind între timp schimbat). Fostul editor al BBC pentru America de Nord, Jon Sope, l-a dojenit chiar pe Trump pentru că a strigat Luptați!Luptați! Luptați! A fost ”deprimant”, s-a plâns el. Chiar așa, Jon? Mai deprimant decât o încercare de asasinat?

Învinovățirea victimelor devine o tendință alarmantă. În mai, după împușcarea premierului slovac Robert Fico, un expert al Sky News a spus că ”un eveniment de acest tip nu este surprinzător”, având în vedere câtă discordie a provocat Fico în Slovacia și UE în ultima vreme.

Nimeni nu este vinovat de tentativa de asasinat în afară de cel care a tras. Nu contează ce youtuberi, ce posturi de televiziune, sau ce tweeteri îi plăceau acestuia. Îndiferent dacă bărbatul înarmat se va dovedi un Never Trumper, un antifa sau un nebun oarecare, vina este numai și numai a lui.

În același timp, nu putem pretinde că vorbele, retorica și climatul politic nu contează deloc. În timp ce așteptăm să apară informații noi, putem sugera că demonizarea lui Trump ar fi putut avea, de asemenea o anumită influență.(El nu era numit ”un lider autoritarist”, sau un politician care vinde brașoave, ci ”literalmente, un nou Hitler” – o insultă reluată de coperta New Republic de luna trecută).  Este absurd să ne imaginăm că Trump s-ar fi aflat exact în același pericol dacă democrații și-ar fi petrecut ultimii nouă ani numindu-l ”literlamente un nou Gandhi”. Acesta este un adevăr care trebuie rostit. Pentru că așa stau lucrurile cu insulta ”nazistă”. Este menită să dezumanizeze, să justifice nimicirea acelei persoane prin orice mijloace. Întrebați-i pe ucrainieni, a căror brutalizare de către Rusia a fost justificată prin motivul ridicol că Zelensky conduce un regim fascist, însetat de sânge. Sau pe feministele care au fost lovite cu pumnii și cu picioarele de bărbați îmbrăcați în cagule, pentru că a pleda pentru spații destinate exclusiv femeilor înseamnă astăzi nici mai mult nici mai puțin decât cripto fascism. Nu trebuie să fii un trumpist ultragiat pentru a bănui că desemnarea lui Trump drept o amenințare nazistă planând asupra întregii omeniri ar putea determina pe vreun tulburat să încerce să-l lichideze.

Cuvintele au putere. Tocmai de aceea libertatea de exprimare nu trebuie niciodată încălcată. Acesta este motivul pentru care primul amendament american împiedică chiar și cenzurarea încurajării violenței, atâta timp cât aceasta este improbabilă, nu este intenționată și nu este menită să provoace fărădelege. Pentru că încălcarea liberei exprimări este mereu un rău, indiferent de cât de extremă sau periculoasă ar putea fi această exprimare. Cenzura ne limitează dreptul de a gândi și a vorbi liber, totul în timp ce ne răpește libertatea de acțiune. Sugerează că trebuie să fim protejați de anumite idei, altminteri vom acționa nebunește – adică trumpistul de rând va auzi ”Stop the Steal” și se va duce să-l împuște pe Mike Pence, în vreme ce unul din spectatorii obișnuiți ai MSNBC va decide să descarce HowToBuildAPipeBomb.pdf mai repede decât ai zice o dată ”Trump este Hitler”.

Oricare ar fi motivul, tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump a fost o un atentat la democrație – la libertățile oamenilor din toată lumea. Să nu lăsăm ca acest lucru să fie folosit pentru a înlătura acele libertăți, ci, mai degrabă să discutăm despre ce naiba a mers prost și să ne opunem isteriei otrăvitoare care a cuprins secțiuni întregi ale vieții în America – de la ”conspiraționiștii” de pe margine și până la ”centrul” antipopulist.

Tom Slater este editor al revistei britanice Spiked.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici