Un mare pastelist

 Pastelul

Wikipedia descrie Pastelul drept o tehnică artistică de pictură care folosește bețișoare sub formă de creion, compuse din pigment pudră amestecat cu un liant. Pigmenții folosiți pentru a fabrica pastelul sunt aceiași care sunt folosiți pentru a crea și celelalte culori, în special cele de ulei.

Liantul folosit este un ulei neutru cu mică saturație. Când se folosește ca liant gumă arabică, pigmenții pulverizați sunt amestecați și cu talc.

Există trei tipuri de pastel: pastelul dur (cretat), pastelul cu ceară și cel uleios (moale):

  • Pastelul cretat, la care batoanele de pastel cretat sunt mici, rezistente, preferate pentru detaliile de schiță și pentru desenul bine conturat. Sunt ideale pentru liniile fine și drepte sau pentru evidențierea contururilor unui desen realizat în pastel fin.
  • Pastelul cerat, fabricat din cearăde înaltă calitate și pigmenți.
  • Pastelul uleioseste cel mai popular, fiind ușor de aplicat, cremos la amestecarea nuanțelor. Majoritatea seriilor cuprind cel puțin 200 de culori. Numărul mare de nuanțe în această gamă este necesar întrucât batoanele uscate de pastel nu pot fi amestecate pe paletă precum culorile de pictură.

Pentru că se folosește o cantitate de liant minimum necesară, de obicei doar cât să țină pudra legată, este cea mai pură formă de pigment care poate fi aplicată pe o suprafață de lucru, motiv pentru care, în general, pictura pastel are un aspect foarte viu și luminos.

Spre deosebire de tabloul în ulei, care devine mai intunecat după ce se usucă pictura, iar cu timpul se îngălbenește, culorile pastelului își păstrează prospețimea prin combinarea pigmenților și a pudrei împreună cu diverși lianți și cu un adaus de caolin.

Există două aspecte importante în tehnica pictării cu pasteluri uleioase: granulația hârtiei și presiunea cu care este aplicată culoarea. Cu cât este mai granulată hârtia pe care se pictează, cu atât va fi mai întreruptă culoarea aplicată. O textură mai fină a hârtiei va permite un colorit mai uniform. Punând o presiune mai mare asupra batoanelor de pastel se vor obține culori mai intense și suprafețe mai uniforme.

Pe criterii extracromatice, unii specialiști au exclus pastelul și acuarela din domeniul picturii și le-au încadrat la grafică.

O tehnică delicată, care nu prea permite reluări sau retușuri…Ce a simțit pictorul în momentul creației, aceasta este lucrarea…

In pictura româneasca pastelul a fost folosit de mai mulți pictori. Stefan Luchian a fost un mare specialist al pastelului.

Mănăstirea Brebu

Stânga : Fântâna din Brebu ; Dreapta : Turnul din Brebu

Un ochi mai puțin antrenat nici nu ar observa ca nu sunt lucrări în ulei

 

Dar nu acesta este pastelistul despre care vom vorbi…

 Edgar Degas

Edgar Germain Hilaire de Gas ( 1834– 1917) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La maturitate si-a schimbat numele in Degas. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu un talent excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude MonetAuguste RenoirCamille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu o uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.

Viața

Hilaire Germain Edgar Degas este cel mai în vârstă dintre cei cinci copii ai unei familii burgheze înstărite. Tatăl, Auguste de Gas, era bancher iar mama, Célestine Musson, vestită pentru frumusețea ei, provenea dintr-o familie din Louisiana (SUA). După absolvirea vestitului liceu „Louis-le Grand”, Edgar se înscrie la facultatea de Drept, dar abandonează în curând studiile .

Copiind tablouri ale marilor maeștri din muzeul Louvre, isi insuseste singur arta picturală. Este sigur de vocația sa și se hotărăște să-și consacre în întregime viața picturii. Se înscrie în atelierul de pictură al lui Louis Lamothe și în 1855 reușește la examenul de admitere la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, însă nu rămâne mult timp elev al școlii.

În 1856, Degas face o călătorie la Napoli la bunicul său, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeștrilor italieni, frecventând muzee și biserici. Tablourile și desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită și-l îndeamnă la noi încercări.

În 1859, Degas revine în Franța. Frecventează muzeul Louvre, unde în 1862 sau 1863 se întâlnește cu Édouard Manet, cei doi artiști se împrietenesc repede. Îl vizitează adesea acasă și în atelier, stau împreună la cafeneaua Guerbois, locul preferat al tinerilor pictori. De altfel exista cel putin o afinitate intre inceputurile lui Degas si stilul lui Manet.

In atelierul lui Manet, Degas ii intalneste pe Claude MonetAuguste RenoirAlfred Sisley și Paul Cézanne.

Comerț cu bumbac la New Orleans

 

Absint

În această epocă Degas rupe cu tematica academică a școlii de pictură tradiționale și abordează teme realiste observate la cursele de cai sau la spectacolele de balet. După războiul franco-prusac (18701971), Degas pleacă într-o lungă călătorie în America și vizitează familia mamei sale în New Orleans. Pictează tabloul „Comerț cu bumbac la New Orleans” (1873).

Întors la Paris, tot timpul îi este consacrat balerinelor și observării dansului acestora. Începe tabloul „Clasa de dans”, pe care îl termină în 1875.

Sursa: Wikipedia

Clasa de dans- Musée d’Orsay, Paris

Realismul scenei este bine precizat în diferitele poze, la compunerea siluetelor surprinse în timpul lucrului și al odihnei. Fustele vaporoase strălucesc în lumina blândă în care se scaldă sala de teatru. Degas pictează timp de mai mult de un sfert de secol balerine, realizează schițe și sculpturi avându-le ca subiect. Aceasta ușurează dezvoltarea sa artistica.

Stânga : Dansatoare pe scena Musée d’Orsay ;  Dreapta : Bal

Picturile în ulei cu un desen precis și o gama elegantă de culori sunt completate cu tablourile în pastel de mai târziu saturate cu culori vii

În 1874, Degas participă la prima expoziție a impresioniștilor organizată în salonul fotografului Nadar, expoziție care declanșează scandal în cercurile conservatoare ale criticii. Ziaristul Louis Leroy le dă numele ironic de impresioniști. Degas nu este împăcat cu această definire și stăruie în concepția sa pe care o numește realistă. Realismul său nu are nici o legătură cu principiile de bază ale picturii în „plein air” (în aer liber) preconizate de ceilalți membri ai grupului. Nu împărtășește opinia lui Monet referitoare la variația luminii, ci se concentrează asupra modului de a reprezenta variabilitatea corpului uman, caracterul efemer și mișcarea.

Stanga : Nud ;  Dreapta:Femeie pieptănîndu-se ( Muzeul Pușkin, Moscova)

La cea de-a doua expoziție a impresioniștilor în 1876, în galeria lui Durand-Ruel, Degas expune douăzeci și patru de lucrări. Participă cu numeroase tablouri la următoarele expoziții; la a șasea expoziție, în 1881, Degas își limitează participarea la patru desene și o sculptură, capodopera intitulată „Mica balerină”. În mai 1886, la ultima expoziție a impresioniștilor, Degas prezintă tabloul „Modista” și o serie care constă din zece nuduri feminine (printre care „După baie” sau „Femeie ștergându-și picioarele”), în legătură cu care scriitorul Huysmans nu-și precupețește laudele: „Desenul rapid și nervos este în măsură – așa cum se întâmplă cu desenele japoneze – să fixeze într-un mod cu totul original vibrația, mișcarea și gestul”.

În 1884, în Normandia, pictorul cade într-o stare de depresie, se izolează de societate, trăiește ocrotit de credincioasa sa menajeră, Zoé Closiet. Desi a fost un mare admirator al frumusetii feminine, Degas nu a fost căsătorit, nu se cunoaște nici o legătură sentimentală de durată.

Degas începe relativ devreme să se plângă de tulburări de vedere. Primele probleme apar în 1872, înainte de călătoria în Louisiana. Începând din amurg nu mai vede bine, iar seara, la lumina lămpii, este nevoit să o pună pe menajera lui Zoé să-i citească ziarul. În 1886, la expoziția impresioniștilor de la New York, sunt prezentate douăzeci și trei lucrări ale lui Degas.

Tablourile lui se vând, iar situația materială a artistului se îmbunătățește. Lucrează fără oprire, pictează, realizează gravuri, scrie versuri. Din cauza vederii care se deteriorează, manifestă un interes din ce în ce mai mare către sculptură, pentru care este suficientă sesizarea pe calea pipăitului.

Mica balerină, statuie în bronz

În 1896, trei lucrări ale lui Degas ajung în colecții de stat. Acesta este semnul recunoașterii. Este însă din ce în ce mai singur. În perioada 19091912, boala sa de ochi se agravează, în plus se mai adaugă o scădere a auzului. Aproape orb, renunță treptat la activitatea artistică. La 27 septembrie 1917, Degas moare de pneumonie. Mormântul său se află în cimitirul Montmartre din Paris.

Însă încă din timpul vieţii, Edgar Degas a cunoscut gloria şi preţurile excepţionale ale lucrărilor sale, graţie dansatoarelor. La 10 decembrie 1912, în timpul unei licitaţii la Rouart, colecţionarul american H. O. Havemeyer a cumpărat „Danseuses à la barre” (1876-1877) pentru suma de 435.000 de franci, o sumă fabuloasă în acea epocă.

Epitaf : „Degas merită ca numele lui să fie trecut pe frontispiciul templului artei. Stimă pentru el, stimă absolută”. (Odilon Redon1889)

 Nu am fi putut exprima mai bine ce a reprezentat Degas in pictura universala …

Nu cred că există în istoria picturii mai mulți pictori care să fi realizat ceea ce a reușit Degas în pastelurile sale : frumusețea desenului și a culorii delicatețea pe care numai pastelul o permite fac ca pastelurile sale să îi concureze picturile în ulei.

Rubrică realizată de Cezar Corâci