Un mare desenator

Wikipedia defineste Desenul drept o tehnică și o artă care constă în reprezentarea grafică a unui obiect, a unei figuri, sau a unui peisaj pe o suprafață bidimensională, plană sau curbă. Reprezentarea se face în general prin linii, puncte, pete, simboluri etc. Desenul poate fi monocrom sau colorat.

Unul din cele mai cunoscute desene din istoria artei aparține lui Leonardo da Vinci

Omul Vitruvian

Desenul este una din cele mai vechi forme de exprimare artistica ale omenirii. Omul a simţit dintotdeauna impulsul de a-şi transpune trăirile într-o formă artistică, chiar şi pe vremea când nu exista conceptul de artă. Aşa se face că au fost descoperite picturi rupestre realizate cu aproximativ 50.000 de ani în urmă. Cele mai vechi picturi rupestre din lume şi cele mai cunoscute sunt în grotele Lascaux, Trois- Frérès, Niaux şi Chauvet din Franţa, Altamira din Spania, dar şi în Peşterile Cuciulat, Gaura Chindiei II şi Coliboaia din România. Spania şi Franţa par să aibă şi cele mai multe manifestări artistice de acest gen, până în prezent fiind descoperite 71 de grote pictate în Franţa şi 34 în Spania.

Acum 30.000 de ani in Romania la Coliboaia….

Pictura rupestra Coliboaia

Pictura rupestra Lascaux

 

Chiar daca mulți critici fac distinctie intre grafica, respectiv desen, si pictura pentru mine desenul este tot pictura !

Dealtfel acest fapt este atestat si de piata operelor de arta . Priviti urmatorul desen…

 

Stiti la ce suma au estimat experţii casei de licitaţii Christie’s desenul ? Aceştia au confirmat autenticitatea desenului şi au estimat preţul acesteia la 80.000 de lire sterline (125. 000 de dolari) !

Oare de ce ? Priviti semnatura…Rembrandt ?!

Interesant este ca desenul a fost descoperit in podul unei case din Scotia in anul 2012…

 

Dar sa vorbim putin despre Rembranndt unul din cei mai mari desenatori din istoria picturii.

Rembrandt Harmenszoon van Rijn ( 1606 –  1669) a fost un pictor și gravor neerlandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele și gravurile sale.

A trăit în perioada denumită „epoca de aur olandeză„, timp în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost „singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (Élie Faure).Nimeni nu a exprimat mai bine geniul lui Rembrandt !

Rembrandt a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn și al Corneliei Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toți frații săi, el este singurul care învață să scrie și să citească într-o școală latină; în 1620 se înscrie la universitatea din Leiden, dar rămâne acolo doar câteva luni, fiindcă vrea să devină pictor. Tânărul Rembrandt își începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh .Timp de trei ani învață aici tehnica picturii. Pânzele lui – uneori copii ale lucrărilor altor maeștri – îi atestă deosebitul talent, ceea ce determină pe părinții săi să-l trimită în anul 1624 la Amsterdam, unde se perfecționează în atelierul lui Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia și era influențat de Michelangelo Merisi zis Caravaggio. Deși studiază la el numai șase luni, Rembrandt preia de la Lastman stilul narativ și modul de reprezentare a stărilor sufletești la figurile înfățișate. Însă înainte de orice, descoperă tehnica clarobscurului.

Rembrandt părăsește Amsterdamul pentru a-și deschide la Leiden un atelier propriu. I se alătură Jan Lievens, un talentat pictor, și el elev al lui Lastman. În atelierul lor comun sunt atrași numeroși clienți, printre care și cunoscutul umanist Constantijn Huygens, secretarul personal al stathouder-ului Olandei, Henric Frederic de Orania. Probabil sub influența lui Huygens, care-i recunoscuse talentul, Rembrandt se hotărăște să se stabilească la Amsterdam, știind că marele oraș olandez este în măsură să ofere talentului său condițiile de care în Leiden nu ar fi putut beneficia.

Dar sa revenim la desenele lui Rembrandt pe care se bazeaza tehnica clar obscurului .

Martiriul unui Sfânt

Femeie spălându-și părul

Trei studii de bărbați

Sfântul Petru ajutând o calugăriță

Studiu-trei femei cu copil

Femeie la fereastra

Interior cu Saskia

Priviți simplitatea desenului, dar remarcați si perfectțunea ! Picturile perfecte despre care vom discuta au in spate numai aceste desene. Linii simple, tuse simple, mijloace aparent simple.

Membrii Gildei Tesătorilor

 Iată ce se poate realiza cu acest desen… Acesta este marele Rembrandt.

În saptamana urmatoare vom merge pe urmele capodoperelor lui Rembrandt…

 

Rubrica realizată de Cezar Corâci