Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei sa poți să vezi foarte departe.”

 Mulți se întreabă ce se mai poate face în sculptură după Michelangelo. Michelangelo este în mod cert Beethoven al sculpturii. Sculptura secolului 19 și de inceput a secolului 20 a ales calea realismului. Mulți mari artiști Aristide Maillol, Auguste Rodin si altii…Sculptori de geniu… In limba egipteană, cuvântul sculptor înseamnă „creator“. Sculptura s-a oprit insa din nou in loc cu un alt sculptor genial, de data aceasta român , CONSTANTIN BRÂNCUȘI

 Povestea vietii lui Constantin Brancusi (19 februarie 1876 – 16 martie 1957) este cu adevarat uimitoare si frumos ar fi sa ne-o reamintim uneori si sa le-o repovestim celor tineri, de exemplu astazi, cu ocazia aniversarii nasterii lui.

Ziua de 19 februarie 1876, „este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică ; se năştea cel care avea să fie ‘Patriarhul şi Părintele Sculpturii Moderne’, ‘Titanul din Hobiţa’, Constantin Brâncuşi, gorjeanul care ne-a dus în universalitatea lumii şi ne-a înrudit cu Dumnezeu” a spus scriitorul Laurian Stănchescu.

Scurta biografie.

Constantin Brancusi s-a nascut in satul Hobita, comuna Pestisani, din judetul Gorj intr-o casa construita in intregime din lemn. Imaginea satului natal a fost păstrată cu sfinţenie de marele artist, mărturisind că „nu aş fi fost nimic şi nu aş fi dăltuit nimic fără Hobiţa, fără porţile şi fântânile ei, care au însemnat, pentru mine, o adevărată Academie de Belle-Arte“.

Mama şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să devină preot în satul natal, însă n-a apucat să-şi vadă feciorul propovăduind Cuvântul Evangheliei şi gospodar de frunte, la casa lui, înconjurat de copii, aşa cum era obiceiul în viaţa ţăranului român.

Am plecat de la 10 ani, pe jos, din Hobita-Pestisani. Tata era gospodar cu slugi in curte. La Craiova, am fost baiat de pravalie la restaurantul Spirtaru, din fata garii. Am stat sase ani si munceam cate 18 ore zilnic. La ceasurile trei dimineata, ma sculau birjarii cu ciocanitul codiristii de la biciusca in usa odaitei unde dormeam„.

Aici, în puţinele clipe de răgaz pe care le avea la dispoziţie, reuşeste să cioplească, dintr-o lădiţă de portocale, o vioară, la care, după ce-i pune cele patru strune, cântă cu îndemânare. La prăvălia lui Zamfirescu îşi câştigă primii admiratori, la îndemnul cărora, în toamna anului 1894, se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din oraş. Domeniul pe care se specializează este sculptura lemnului (din această perioadă datează câteva sculpturi din lemn: o casetă, un dulap, două rame în stil rococo, după moda vieneză a timpului). În timpul studiilor este susţinut financiar de Toma Marocneanu, unchiul lui Nicolae Titulescu , care locuia nu departe de Şcoala de Arte şi Meserii unde l-a remarcat.

In anul 1998 se îndreaptă către Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. Pe care a absolvit -o in anul 1902.  Pasiunea sa pentru muzică nu se stinge nici în timpul facultăţii, el fiind pentru o perioadă membru al corului „Carmen“, condus de D. G. Chirescu.

La 27 de ani i se încredinţează cea dintâi comandă pentru un monument public: bustul generalului Carol Davila. Dupa numai un an, pleca pe jos la Paris. Pleca pe jos pentru ca nu mai primise banii datorați pentru finalizarea unui bust al generalului Carol Davila, din cauza ca unii dintre membrii Consiliului fuseseră nemulțumiți de rezultat, cerându-i să … micșoreze nasul și să ajusteze epoleții.
Revoltat, a preferat să renunțe la bani. „Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva se înnăscuse în mine și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar, spre marea panică și spaima a doctorului Gerota și dus am fost„, a povestit Brâncuși mai târziu.

In anul 1904 părăseşte România „fără alte mijloace decât cunoştiinţele însuşite“, iar după o lungă călătorie prin Austria, Ungaria şi Elveţia ajunge în capitala Franţei.

La Paris a fost nevoit sa lucreze ca spalator de pahare intr-un restaurant. „Am facut chiar o inventie pentru spalatul paharelor cu rapiditate. Pana la mine, se spalau in doua ape: un rand cu apa calda si un rand cu apa rece. Eu am suprimat apa rece si utilizam numai apa fierbinte. Apa fierbinte dizolva, automat, grasimile, era igienica si paharele se si uscau mai repede… Imi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar ma resemnasem„, se destainuia peste ani Brancusi.

Deşi la început mijloacele de vieţuire de aici au fost anevoioase, norocul îi surâde din nou tânărului artist, care primeşte o bursă din partea Ministerului Instrucţiunii Publice, la propunerea ambasadorului României la Paris, Grigorie Ghika. Face parte din rândul membrilor Asociaţiei „Cercle des etudiants roumains“ alături de: George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Nicolae Dărăescu, Camil Ressu.

Foarte importantă pentru cariera tânărului artist este experienţa pe care o are în atelierul celebrului sculptor francez Rodin. Avea doar 30 de ani.

Sculptorul, graficianul şi pictorul francez Auguste Rodin (12 noiembrie 1840 – 17 noiembrie 1917) a revoluţionat limbajul sculpturii, fiind considerat de mulţi critici drept cel mai mare sculptor după Michelangelo. „Gânditorul”, una dintre cele mai cunoscute sculpturi din lume şi cea mai cunoscută lucrare a sculptorului francez, prezintă silueta unui bărbat gol, stând pe o piatră, privind în jos, cu cotul drept sprijinit pe genunchiul stâng şi sprijinându-şi bărbia în palma dreaptă.

Realizate iniţial pentru a face parte dintr-un proiect monumental al maestrului Rodin, intitulat „Poarta Infernului”, inspirat din opera poetului şi filosofului italian Dante, sculpturile din seria „Gânditorul” au primit o nouă semnificaţie, devenind un simbol al doctrinei socialiste în timpul crizei politice din Franţa din 1906.

Ce maestru a avut Brâncuși !

Aici îl cunoaște printre alţii şi pe Henri Coandă, cu care va lega o strânsă prietenie.

La data de 27 martie 1907, după numai 7 luni, spunând că „nimic nu creşte la umbra marilor copaci“, Brâncuşi părăseşte atelierul maestrului său și își deschide propriul atelier.

Este momentul în care artistul român trăieşte întoarcerea cu faţa către izvoarele folclorice. De acum înainte va începe cascada marilor realizări artistice: „Ansamblul de la Buzău“, „Rugăciunea“ (operă care marchează „momentul depăşirii influenţei lui Rodin“), „Sărutul“, „Cuminţenia Pământului“.

                                  Constantin Brâncuși

Din anul 1910 renunţă la modelaj şi pictură, pentru a practica cioplitul direct. Una dintre operele lucrate acum este „Sărutul“ .  Printre lucrările de mare valoare ale artistului mai amintim: „Muza adormită“ (1909), „Pasărea măiastră“ (1910), „Prometeu“ (1911). Lucrează mai apoi la o nouă operă, „unul dintre cele mai celebre şi cuprinzătoare portrete ale secolului XX“, aşa cum spunea A. H. Barr, „Mademoiselle Pogany“, lucrare ce a avut-o drept muză pe celebra pictoriţă Margit Pogany. „Poetul formelor cioplite“ , asa cuma afost supranumit Brancusi,  construieşte o vastă operă cu un complex caracter tematic.

In anul 1918, marele artist realizează, în memoria eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, prima versiune în lemn a „Coloanei fără şfârşit“.

In anul 1937, după ce fusese curtat de însuşi maharajahul Yeswant Raotolcar Bahadur, care dorea să-i constriască un templu, artistul se întoarce în ţară la invitaţia Aritinei Tătărăscu, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, pentru a executa Monumentul de la Târgu Jiu, proiect început încă din 1918. Astfel, realizează tripticul „Masa Tăcerii“, „Poarta Sărutului“ şi „Coloana fără sfârşit“ (1937-1938).

 

                       Masa tăcerii

 Pe lângă binecunoscuta temă populară, care se face simţită în mai toate operele marelui artist, ansamblul de la Târgu Jiu îmbracă şi o dimensiune spirituală: exprimarea sentimentului cosmic manifestat prin reunirea celor patru elemente fundamentale ale lumii – apă (pornind de la râul Jiu), pământ („Masa tăcerii“ care încorporează pământul), focul (flacăra care asigură triumful asupra morţii, în „Poarta Sărutului“) şi aer (avântul „Coloanei fără sfârşit“, care escaladează văzduhul în drumul spre veşnicie).

                     Poarta sărutului

 Simbolul Ansamblului brâncuşian de la Târgu Jiu poate îmbrăca şi o dimensiune biblică: cele douăsprezece scaune, aşezate de jur împrejurul mesei, îi simbolizează pe cei 12 Apostoli, „Poarta sărutului“ descrie unitatea organică din interiorul familiei, iar „Coloana fără de sfârşit“ descrie ascensiunea permanentă a sufletului, care se odihneşte deplin în veşnicie.

 Coloana Infinitului era la un pas să fie distrusă de regimul comunist, pentru că aceştia o considereau lipsită de importanţă. În urmă cu 60 de ani, comuniştii i-au dat ordin lui Tănasie Lolescu să dărâme Coloana Infinitului pentru a o vinde la fier vechi. Lolescu este originar din Hobiţa, satul marelui sculptor Constantin Brâncuşi, dar atunci făcea parte din Uniunea Tineretului Comunist. Avea doar 24 de ani şi era entuziasmat de idealurile comuniste. În primăvară, prim-secretarul Constantin Babalîc i-a dat ordin să demoleze Coloana. A plecat la Coloană împreună cu tractoristul Milotin şi când au ajuns în Parcul Central din Târgu-Jiu.  Lolescu şi Milotin au legat lanţul tractorului de primul modul al Coloanei. A tras cu tractorul cu care veniseră, dar lanţul s-a rupt  Au legat din nou lantul, dar de mai multe ori in jurul Coloanei si au tras din nou. Tractorul s-a ridicat pe doua roti, dar Coloana nu s-a clintit. 

                        Coloana fără sfârșit

La 16 martie 1957, marele artist român Constantin Brâncuşi a trecut în veşnicie în atelierul său din Impasse Rosin din Paris. Artistul român care „în piatră, în blocul ei mut“ a simţit „ritmurile universale“ a fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse..

Surse : Wikipedia, Identitatea Romaneasca

 Viața sentimentală

Sculptorul, celebru în toată lumea, a avut o poveste de dragoste cu cântăreața de muzică populară Maria Tănase. Se întâmpla în anii ’30, la Paris. Cei doi s-au îndrăgostit nebuneşte unul de altul, însă geloziile au dus la despărțire. Întreaga poveste a fost confirmată chiar de marea noastră artistă, în 1961, la Târgu Jiu, după o petrecere cu lăutari și multe pahare cu vin.

Despre Masa Tăcerii, se spune că aceasta transmite o energie pozitivă celor care se apropie de ea. Se pare că cei care se așează pe unul din cele 12 scaune care o înconjoară simt nevoia de liniște și meditație.

Ulterior Constantin Brâncuşi a trăit o poveste de dragoste cu o miliardară americană, pe numele ei Peggy Guggenheim. Se pare că cei doi au conviețuit împreună timp de 20. Marele nostru sculptor o alinta pe Peggy „căpriţa”.

Prietenii -Eugen Ionescu

Eugen Ionescu povesteste : l-am cunoscut personal pe Brâncuşi foarte tîrziu, în cei din urmă ani ai vieţii sale, la pictorul Istrati, al cărui atelier se afla în Impasse Ronsin, „Cine-i Ionescu ăsta care scrie piese de teatru ?”, îl întrebase Brâncuşi pe Istrati. „Adu-mi-l într-o seară, vreau să-l cunosc”. Bineînţeles, admiram de multă vreme operele maestrului. Auzisem vorbindu-se şi despre om. Ştiam că era arţăgos, nu prea binevoitor, cicălitor, aproape crud. Ii alunga, acoperindu-i de injurii, pe negustorii sau colecţionarii care veneau să-l vadă pentru a-i propune să-i cumpere sculpturile, îi îndepărta, ameninţîndu-i cu bîta, şi pe admiratorii sinceri şi naivi care-l supărau.

Am apucături rele. Acesta-i, fără îndoială, motivul pentru care nu sufăr relele apucături ale altora. Am şovăit îndelung pînă să mă duc să-l văd pe Brâncuşi : îmi era de-ajuns să-i contemplu operele, cu atît mai mult cu cît îi cunoşteam teoriile fundamentale, foarte adesea spuse celor ce-l ascultau, foarte des repetate de aceştia. Pitorescul persoanei sale nu mă atrăgea în mod deosebit : nu mai voia să dea mîna cu Max Ernst pentru că acesta, susţinea Brâncusi, l-ar deochia şi pentru că l-ar fi făcut să cadă şi să-şi scrîntească glezna, uitîndu-se cu ură la el. Şi Picasso îl scîrbea pe Brâncusi, căci, după acesta din urmă, „Picasso nu făcea pictură, ci magie neagră”.

Într-o seară de iarnă, mă dusesem în vizită la Istrati. Stăteam aşezaţi în tihnă în jurul sobei, cînd uşa se deschise. Brâncusi intră : un bătrînel de optzeci de ani, cu reteveiul în mînă, îmbrăcat în alb, pe cap cu o căciulă înaltă de blană albă, cu o barbă albă de patriarh. Şi, fireşte, „cu ochii sclipind de răutate”, cum ne spune, aşa de bine zicala. Se aşeză pe un scăunel, îi fui prezentat. Se prefăcu că nu mi-a înţeles numele. Îi fu repetat, de două sau de trei ori. Apoi, arătîndu-mă cu capătul băţului :

— „Ce face la viaţa lui ?”
— E autor dramatic ! răspunse Istrati, care-l prevenise totuşi.
— „Ce e ?” întrebă iarăşi Brâncusi.
— „Scrie piese,… piese de teatru !”
—„Piese de teatru ?” se miră Brâncusi. Apoi, întorcîndu-se triumfal către mine şi privindu-mă în faţă :
— „Eu, unul, urăsc teatrul. N-am nevoie de teatru. Mă doare-n cot de teatru !”
— „Şi eu îl urăsc şi mă doare-n cot de el. Doar ca să-mi bat joc de el scriu teatru. E singurul motiv” îi spusei.
Mă privi cu ochiul lui de bătrîn ţăran şiret, surprins, neîncrezător. Nu găsi pe loc o replică destul de jignitoare.

Îmi fu dat, după aceea, să-l revăd pe Brâncusi încă de patru sau cinci ori înainte de moarte. După ce a fost în clinică pentru a-şi îngriji un picior rupt, nu şi-a mai părăsit atelierul. Avea un aspirator, ultim model, însă cînd se afla vreo femeie printre vizitatorii săi, profita ca s-o roage să-i măture atelierul, cu o mătură adevărată. Avea telefonul pe noptieră şi mai avea un sac plin cu pietricele. Cînd se plictisea prea tare şi dorea să sporovăiască ou vecinul lui, lua un pumn de pietre, îşi deschidea uşa şi le arunca în uşa vecinului ca să-l cheme : nu-i dădea prin minte să telefoneze.Era foarte aproape de sfîrşitul lui, cînd soţia şi fiica mea care avea unsprezece ani, se duseră să-l vadă. Stătea culcat, cu căciula lui de blană pe cap, cu bastonul la îndemînă. Soţia mea e încă foarte emoţionată la amintirea acestei ultime întrevederi. Zărind-o pe fiica mea, Brâncuşi fu cuprins de o mare emoţie. I-a ţinut, pe jumătate jucîndu-se, pe jumătate sincer, un discurs de dragoste. A lăudat-o că poartă părul lung, i-a lăudat mult ochii frumoşi. Bătrînul acesta cu barbă albă îi spuse, duios,ţinînd-o de mină : „Logodnica mea mică, te aşteptam dintotdeauna, sînt fericit că ai venit.Vezi tu, eu sînt acum foarte aproape de bunul Dumnezeu. Nu trebuie decît să întind mîna să-l prind.”Apoi a destupat o şampanie ca să sărbătorească logodna.

Destinul artistic

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări MăiestreMuza adormităDomnișoara Pogany.

În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis.

În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d’Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București.

In anul 1926, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, ElvețiaOlanda și Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși.

În România, în epoca comunista a realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa.

Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșitMasa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Se pare că Constantin Brâncuși ar fi făcut Statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. Este prezentat drept dovadă procesul-verbal de la ședința prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Republicii Populare Române pe 7 martie 1951. La această ședință au participat George CălinescuIorgu IordanCamil PetrescuAlexandru RosettiAl. TomaGeorge OprescuJean Alexandru SteriadiVictor EftimiuGeo BogzaAlexandru GraurIon Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. ZambaccianÎn ședință a fost refuzată prezentarea de opere ale lui Brâncuși la Muzeul de Artă al Republicii Populare Romane, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente; in procesul verbal nu se menționează nimic despre vreo donație sau moștenire.

Cercetătorul Doina Lemny a precizat că artistul român n-a lăsat nici o notă de atelier, cu atât mai mult un testament privind donația pe care ar fi făcut-o statului român și pe care acesta ar fi refuzat-o.

Surse : Wikipedia, Identitatea Romaneasca

 In Memoriam

Filatelie

Marcă poștală românească din 2016

Serviciile poștale din Republica Socialistă România au emis, în 1982, la comemorarea a 25 de ani de la moartea sculptorului, o marcă poștală, cu valoarea nominală de […] lei, care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși. În 1998 serviciile poștale ale Republicii Moldova au emis o marcă poștală care reprezintă Coloana Infinitului / Coloana fără sfârșit, de la Târgu Jiu; valoarea nominală a mărcii poștale este de 1 leu moldovenesc. În 2016, Serviciile poștale din România au emis o marcă poștală, cu valoarea nominală de 1 leu, în seria „Geniu al sculpturii moderne universale”, care are reprodus portretul lui Constantin Brâncuși, din față.

Notafilie

Bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL)

 

emisă în aprilie 1991

emisă în decembrie 1992

În aprilie 1991Banca Națională a României a emis o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), pe aversul căreia era reprezentat Constantin Brâncuși, din față. Pe reversul aceleiași bancnote artistul era reprezentat împreună cu câteva din operele sale. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vede imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran.

În decembrie 1992, Banca Națională a României a pus în circulație o nouă bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși privind spre stânga noastră, împreună cu două dintre operele sale. Pe revers, sunt reprezentate alte lucrări ale artistului. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vedea imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran. Alte tiraje îl prezintă pe artist, în filigran, privind spre dreapta noastră.

Numismatică

La 15 martie 2001, la sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de aur cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL). Moneda are diametrul de 35 mm și greutatea de 31,103 grame. Marginea monedei este netedă și a fost emisă de calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare. Pe avers, este reprezentată Coloana infinită. În stânga coloanei, central este reprezentată stema României sub care este gravat milesimul emisiunii: 2001. Denumirea țării emitente, ROMANIA este gravată urmând circular. În dreapta coloanei, pe vertical, sunt așezate valoarea nominală a monedei 5000 și denumirea LEI. Pe revers, este reprezentat bustul sculptorului Constantin Brâncuși. Circular, au fost gravate inscripția CONSTANTIN BRANCUSI și datele care marchează evenimentul emisiunii 1876-2001. În stânga portretului, este reprezentată, în facsmil, semnătura sculptorului.

Revers al monedei comemorative de argint, cu valoarea nominală de 50 lei, emise de Banca Națională a Moldovei în 2001

La data de 5 noiembrie 2001, cu prilejul sărbătoririi a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de argint cu titlul de 925‰, având valoarea nominală de 50 de lei moldovenești. Pe reversul monedei a fost gravată efigia lui Constantin Brâncuși, spre stânga, anii 1876 – 1957, alături de două dintre sculpturile sale din ansamblul monumental de la Târgu Jiu, Poarta sărutului și Masa tăcerii; circular, în partea de jos a monedei, este gravat textul: CONSTANTIN BRÂNCUȘI. Moneda este rotundă, are diametrul de 30 mm, greutatea de 16,5 grame, fiind emisă într-un tiraj de 1.000 de exemplare, întregul tiraj fiind de calitate proof.

În conștiința publică

Cartierul și parcul Constantin Brâncuși din București îi poartă numele.

Diverse străzi din București, Chișinău, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Arad, Timișoara, Oradea, Petroșani, Motru, Șelimbăr, unități de învățământ din Satu Mare, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Medgidia, Peștișani (Gorj) îi poartă numele.

Regizorul Mick Davis intenționează să realizeze un film biografic despre Brâncuși numit „The Sculptor”, iar regizorul britanic Peter Greenaway a declarat în anul 2017 că lucrează la un film intitulat „Walking to Paris“, film ce prezintă drumul lui Brâncuși de la București la Paris în 1903, pe când sculptorul avea 27 de ani.

În Parcul Regele Mihai I al României din București se află statuia lui Constantin Brâncuși, dăltuită de Ion Irimescu.

                                Statuia lui Constantin Brâncuși de Ion Irimescu

Ziua Națională a României Constantin Brâncuși – 19 februarie

Scriitorul Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Ideea Contemporană, care, la 2 februarie 2015, a solicitat printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei, şi transmisă AGERPRES, să declare Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, pe data de 19 februarie: „Vă cer în numele memoriei lui Constantin Brâncuşi să declaraţi ziua de 19 februarie ‘Ziua Naţională Constantin Brâncuşi'”. În opinia sa, ziua de naştere a sculptorului Constantin Brâncuşi, 19 februarie 1876, „este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică, se năştea cel care avea să fie ‘Patriarhul şi Părintele Sculpturii Moderne’, ‘Titanul din Hobiţa’, Constantin Brâncuşi, gorjeanul care ne-a dus în universalitatea lumii şi ne-a înrudit cu Dumnezeu”.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, care, în expunerea de motive, susţineau că declararea datei de 19 februarie drept „Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională legală lucrătoare, reprezintă „o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”.

„Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională. (…) Această iniţiativă onorează spiritul nostru şi în acelaşi timp arată dragostea şi recunoştinţa noastră faţă de valoarea lui Brâncuş”.

 La 4 noiembrie 2015, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Legii nr. 305/2015.

Săptămâna viitoare îl vom vedea pe Constantin Brâncuși vorbind despre operele sale într-o înregistrare unică ; vom vedea deasemenea comentariile sale despre propriile sculpturi.

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci